x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Semne ale Lumii Antice, la Muzeul Hărților

Semne ale Lumii Antice, la Muzeul Hărților

de Diana Scarlat    |    06 Ian 2021   •   10:31
Semne ale Lumii Antice, la Muzeul Hărților

Din decembrie, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi își așteaptă vizitatorii, la noua expoziţie „Donații recente. Fascinația Lumii Antice”, care aduce în atenția publicului o serie de obiecte de patrimoniu primite recent în colecția muzeului. Expoziţia este deschisă în perioada 18 decembrie 2020 – 14 februarie 2021, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00, prețul unui bilet fiind de numai 5 lei.

Încă de la finalul Evului Mediu, lumea occidentală dă o nouă formă pasiunii pentru Antichitate. Termenul de anticar, ce provine din latinescul „antiquarius” – adică „referitor la antichitate”, desemna o persoană care colecționa și studia obiecte vechi („antiquus”). Această curiozitate pentru trecut a luat un puternic avânt în Renaștere, când opera lui Ptolemeus a-nceput să fie studiată intens la Florența. Multiplele și profundele transformări pe care le generează în societatea occidentală raportarea la Antichitate și la cultura antică sunt binecunoscute tuturor.

Destinații celebre ale Antichității

Expoziţia „Donații Recente. Fascinația Lumii Antice” își propune să aducă în fața publicului câteva destinații celebre ale Antichității, așa cum erau ele văzute prin ochii învățaților europeni, de la începuturile Modernității până în secolul al XIX-lea. O selecție de cărți, hărți și gravuri vă invită să explorați câteva dintre reperele lumii antice, precum Ierusalimul, Podul lui Traian sau Areopagul. Lucrările expuse au fost donate muzeului de Marcel Aciocoiței, Marilena Borcescu, Liliana Sonia Sion și Ioana Zamfir, devenind în acest fel accesibile unui public amplu, nu doar cercetătorilor și specialiștilor. Pentru organizarea expoziției au colaborat Ioana Zamfir (muzeograf), Elena Păunoiu-Călugăru (conservator) și Despina Hașegan (muzeograf).

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din București este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume.

×