Semne si cioburi

Acum inteleg mai bine de ce romanul de varsta medie si peste medie zice ca e mai dixtractiv (sic!) sa viziteze Palatul Parlamentului in loc de Muzeul National de Arta: pentru ca Muzeul National de Arta n-are ciucurei stropiti cu "aoleu" (sau care sa para ca sunt stropiti cu "aoleu" sau despre care sa se creada ca sunt stropiti cu "aoleu"... ma rog... suflati, tot aia e). Pentru ca in Muzeul National de Arta e mai gol, asa, nu prea sunt scaune de rupt si nici placi din pal melaminat pe care el sa-si poata exersa talentul artistic, indeobste literar: "hotii". Pentru ca, ma rog, cu Palatul Parlamentului e mai familiarizat, cat de cat, macar ca vede culoarele alea in spatele reporterilor care sunt in direct in fiecare seara si una e sa vii ca la tine acasa si alta e sa te duci intr-un loc complet strain, cum e Muzeul National de Arta, sa nu stii, de exemplu, nici pe unde e intrarea si sa te-apuci sa cauti dupa ciucurei ca sa-i tai.

Foarte interesant dogmatismul asta al romanului care n-a facut decat sa demonstreze ca merita pe deplin parlamentarii pe care-i are. Adica parlamentarul e taxat de hot si luat la misto de romanul scapat in tarcul de joaca al Casei Poporului, dar pe de alta parte, romanul care-si taxeaza parlamentarul cu epitete nici macar originale taie pe furis ciucureii despre care legenda spune c-ar fi stropiti cu "aoleu". Atata-l duce capul pe romanul venit sa vada unde lucreaza parlamentarii pe care-i merita: sa taie pe furis ciucurei si sa scrijeleasca "hotii" pe masuta de dormit a parlamentarului.

Asta e romanul cu pretentii de om in toata firea. Nedreptatitul de soarta. Batutul de ghinion. Cel care, in sondajele de opinie, isi amendeaza politicienii cu cifre anemice si calificative josnice. Cel care se declara ortodox in proportie de nouazeci si la suta, presupunandu-se, prin urmare, ca are oarece criterii morale dupa care-si ghideaza ticaloasa lui existenta.

O tarla de vandali prietenosi parjoleste totul in calea ei, lasandu-si presupusul inamic fara resurse, sa moara singur, dupa ticalosiile lui, de inanitie si deshidratare. Mi-l imaginez pe acest tip de roman intr-o vizita la rude. Dupa tot ce-a lasat in urma in Casa Poporului, pot sa-mi dau seama ca e in stare sa subtilizeze pestisorul de sticla de pe televizorul gazdei, confundandu-l, in nemernicia lui, ca un caine turbat, cu porcusorul-pusculita. Probabil ca, in vizita la Casa Presei Libere (a Scanteii, pentru el), e in stare sa scrie cu spray "mincinosii" chiar si pe usa unei edituri care scoate carti pentru copii. Fara discernamant, fara minte, fara nimic. Doar asa, ca sa lase un semn al trecerii lui. Cum scrie pe copaci in padure "Gigel inima Ioana 1967".

Romanul-vandal - cioburi ale unei oglinzi in care e prea orb ca sa se vada pe el insusi.