x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Si politicienii plang, nu-i asa?!

Si politicienii plang, nu-i asa?!

06 Noi 2004   •   00:00

Michael Moore e regizorul care a facut "Fahrenheit 9/11". E cel care tine discursuri incendiare impotriva americanilor de cate ori ajunge pe o scena ca sa ia un premiu.
CRISTINA BAZAVAN - Jurnal de cinefil

E barbatul acela plinut (genul "am-mancat-multi-hamburgeri-in-viata-mea"), purtator de costume fara forma ("nu-mi-pasa-cum-arat-pentru-ca-sunt-celebru"), asortat cu o sapca buna de mers la stadion ("so-cool-so-american"). Barbatul care e atat de american prin infatisare si atitudinea delasatoare, incat te intrebi: de ce naiba tine el sa-si faca natia de ras, cand dintr-o privire iti dai seama ca e de-al lor?!

Primul sau film care a atras atentia, "Cantec pentru un masacru", vorbea despre atentatul de la un liceu american, cand un elev a venit inarmat la scoala. Moore lua doi dintre supravietuitori si demonstra cum cumpara copiii arme fara probleme.

Cel de-al doilea film, "Fahrenheit 9/11" (pe ecrane din acest week-end), ne arata ca Bush e un baiat rau, cam lenes, ba chiar pe alocuri natarau. Daca asemeni mie, ai fost incantat de stilul lui Moore de la "Cantec pentru un masacru", sa nu te duci sa vezi "Fahrenheit 9/11". Sau citeste cu atentie cele ce urmeaza ca sa intelegi cum orgoliile personale pot strica un film, trasformandu-l intr-o arma moderna de propaganda.

Cand vezi filmul lui Moore, daca ai o cat de mica legatura cu stirile, iti dai seama ca lucrurile nu sunt in ordine. Ceea ce trebuie demonstrat/comunicat nu e rostit de personaje, argumentat, ci e indus prin muzica sau prin plasarea unor imagini in locul unor declaratii. Aluziile sunt preferate in locul faptelor, concluziile sunt obtinute din montaje care lasa deoparte acuratetea relatarii, declaratiile sunt scoase din context si asezate acolo unde regizorul poate obtine efectul pe care il doreste.

Acum, cand alegerile din America si-au gasit deznodamantul, nu mai poate fi vorba de partinire intr-o directie sau alta, si daca tot mergeti la film, invatati sa-l priviti. Cand le-am spus prietenilor mei ca nu e corecta abordarea lui Moore, au protestat. Era un film mediatizat si superpremiat. Ca sa le arat ca am dreptate, am mers mai departe cu documentarea. Iata trei dintre tehnicile de propaganda pe care le gasiti in filmul lui Moore.

Omisiunea. In secventa in care Moore intreaba mai multi senatori daca si-ar trimite copiii in razboi si nu obtine nici un raspuns afirmativ, Mark Kennedy da filmului cel mai amuzant moment: o strambatura care e insotita de efecte muzicale (din montaj, in "off"). Conform cu Star Tribune, Kennedy are doi nepoti in armata. Cand Moore a fost acuzat de cenzura, a sustinut ca a fost nevoie de editare pentru ca nu era "direct la intrebare". Pe banda initiala, raspunsul senatorului american a fost: "Am un nepot care e pe drumul lui catre Afganistan".

Contextualizarea. Un clip in care Bush este vesel este intrerupt de imaginile unei femei care plange la mormantul uneia dintre victimele din 11 septembrie. Sau Rumsfeld (secretarul american al Apararii) declara presei ca atacarea Irakului este punctuala, asupra obiectivelor militare, iar vorbele sale sunt intrerupte de imaginea unei copile irakiene care plange ca si cum ar fi ranita.

Deceptionarea prin cifre. Intr-un fragment devenit celebru, regizorul sustine ca Bush a fost in vacanta 42% din primele 229 de zile de mandat. De fapt, in articolul din care Moore preia aceasta statistica Washington Post spunea ca presedintele american si-a desfasurat activitatea la Camp David, Crowford Ruch si Kennebunkport, adica in afara Casei Albe, ca parte dintr-o strategie de imagine de apropiere de oameni.

E lunga lista tehnicilor de propaganda folosite; pe unele le vom putea vedea si pe micile ecrane in campania noastra electorala. Iata un exemplu aplicabil pentru ambele "tabere" (pentru unii e "contextualizare", iar pentru ceilalti, "omisiune"): "Nu il vrem. Nu vedeti ca plange la televizor cand se supara? Bucurestiul are nevoie de un BARBAT!", spunea un domn in aprilie 1998, cand George Padure isi dadea demisia cu lacrimi. Acelasi domn crede astazi ca si politicienii plang.
Nu-i asa?!
×
Subiecte în articol: arte moore