Slavici, popular şi creator al unui univers estetic

Scriitorul Gheorghe Schwartz s-a aplecat cu mare interes asupra operei lui Ioan Slavici, realizând şi o interesantă prefaţă a actualei apariţii editoriale a BPT. Schwartz este decanul Facultăţii de Ştiinte Umaniste şi Sociale a Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, unde predă Filosofia şi Psihologia.

Gheorghe Schwartz: Popularitatea lui Slavici şi în rândurile cititorilor de astăzi provine din confluenţa fericită a câtorva elemente, care doar împreună pot asigura succesul pe termen lung. Elementul decisiv îl constituie amplitudinea estetică a operei, care la Slavici nu poate fi pusă la îndoială. Însă important este şi faptul că Slavici, devenit bibliografie obligatorie pentru orice şcolar, a făcut ca numele să-i fie cunoscut şi celor care nu se omoară după literatură (E drept, chiar şi prezenţa în manualele şcolare poate fi doar rodul unei conjuncturi politice, generaţiile care au copilărit în perioada dictaturii comuniste având parte de destui autori fără valoare.).

Alt element ar fi noutatea pe care a adus-o Slavici - prin limbă şi filon epic - în construcţia tinerei literaturi române, ceea ce l-a propulsat repede în breaslă şi popularizat în rândurile publicului. Un motiv important este şi filonul folcloric din care se trage fiecare dintre lucrările sale, filonul cel mai peren în dăinuirea unui popor, astfel încât opera sa a fost înţeleasă şi gustată de cititorul de la sfârşitul veacului al XIX-lea, rămânând interesantă şi pentru cel din contemporaneitatea noastră.

Cu toate transformările provocate de ştiinţa care se dezvoltă tot mai rapid, eticul îşi are legile sale, care se modifică - atât cât se modifică - mult mai încet. Astfel, scrisul lui Slavici, profund mulat pe etica basmului, se adresează generaţiilor succesive.

N-am ierarhizat aceste elemente, întrucât toate sunt la fel de importante pentru clasicizarea unui autor, acolo unde valoarea propriu-zisă este prezentă. Bineînţeles, în lipsa acestei valori, discuţia rămâne inutilă.

Un destin românesc
De campania de denigrare a marilor personalităţi române chiar de conaţionalii lor n-a fost scutit nici Slavici (vezi acuzele absurde legate de neparticiparea la înmormântarea lui Eminescu, faptul c-ar fi trăit prea mult şi c-ar fi murit sărac-lipit etc.). Mai ales după moarte, Slavici pare a nu-şi găsi liniştea şi locul - rămăşiţele sale pământeşti sunt în continuare la Putna, nu la Şiria. Cum vă explicaţi atitudinea aceasta ostilă perpetuă faţă de adevăratele noastre valori?

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Slavici cred că este un caz aparte. În timpul vieţii, "şi-a căutat-o cu lumânarea", cum se spune, reuşind performanţa să fie condamnat de justiţie atât pentru "convingeri antiimperiale", pentru "naţionalism românesc", cât şi pentru "atitudine antiromânească". Şi şi-a ispăşit de fiecare dată pedepsele în închisoare (ultima oară fiind graţiat, după aproape un an de puşcărie)... Şi n-a semnat cererea de graţiere...

Şi nu şi-a retractat nici una dintre afirmaţii... Când ai parte de asemenea momente în biografie, fiind un personaj public, răutatea şi bârfa n-au cum te ocoli. Mai târziu, folosindu-se de filonul popular al epicii lui Slavici, naţional-comunismul nu l-a mai atacat, ci doar i-a distorsionat sensul operei. După 1989, nu cunosc situaţii în care să-i fi fost pusă la îndoială moştenirea, iar faptul că două localităţi îl revendică şi se bat pentru a-i adăposti mormântul mi se pare, mai degrabă, un semn de preţuire. Măcar până acum, Slavici n-a cunoscut o campanie de denigrare asemenea celei la care a fost supus Eminescu. 

Personajele lui Slavici se regăsesc, fiecare în mai mică sau mai mare măsură, în propria persoană. Cel puţin la "Popa Tanda", asemănarea e izbitoare. De unde această pornire de a-şi găsi un alter ego în aproape fiecare personaj pe care-l imaginează?

Căutarea obstinată a similitudinilor dintre autor şi personaj a dus şi la rezultate aberante, cum a fost atunci când cineva l-a descoperit pe Slavici în Lică Sămădăul... Este însă adevărat că atât de celebra afirmaţie a lui Flaubert, "Madame Bovary sunt eu", este valabilă pentru mai fiecare autor.

Chiar şi pentru unul de literatură SF. Numai că reprezintă o afirmaţie care trebuie adaptată foarte nuanţat. Este firesc să te referi, în calitate de autor, doar la ceea ce ai trăit, la ceea ce cunoşti. Dar pe lângă toate astea - prezente şi în jurnalul roz al unei domnişoare - scriitorul adevărat nu doar povesteşte o lume, ci şi creează o lume. Care, dacă se intersectează cu lumea cititorului, dacă acesta se va regăsi în ea şi dacă lumea aceea este şi validă estetic, va fi operă literară.

Altfel rămâne jurnal cu amintiri personale. Slavici a creat un univers atât valid estetic, cât şi familiar foarte multor cititori.

"Gura satului", în topul literaturii române
"Moara cu noroc", "Mara", "Pădureanca" sunt trei dintre operele sale care şi-au găsit transpuneri cinematografice. Care e cea mai reuşită ecranizare, după părerea dvs.?

Toate filmele menţionate constituie ecranizări clasice. Eu nu m-aş mira dacă ar apărea noi producţii inspirate din scrierile lui Slavici, tratate în spiritul tendinţelor prezente azi în cinematografie. Cred că un asemenea demers n-ar fi lipsit de interes.

Care scriere e preferata dvs. (nu neapărat din cele după care s-au făcut filme) şi de ce?

"Gura satului" mi se pare proza cea mai curată nu numai dintre scrierile lui Slavici, ci rămânând în topul întregii literaturi române. Textul acestei "novele" curge cristalin, asemenea unei ploi de primăvară, în care cerul se înnourează, apa cade în rafale, iar zarea se înseninează din nou. Dulce simplitate...

Altfel de "Moară", altfel de artă...
Năcut în comuna Sebeşel din judeţul Alba, regiune unde era foarte dezvoltată pictura pe sticlă, Sava Henţia, autorul lucrării "Moara", devine încă din copilărie pasionat de teoria culorilor. Vine la Bucureşti pentru o ucenicie în atelierul unchiului său, fotograful Zaharia Dănciulescu, dar în scurt timp de orientează spre pictură.

Formaţia profesională începută la Bucureşti, la Şcoala de Arte Frumoase, sub îndrumarea lui Theodor Aman şi Gheorghe Tătărăscu, şi-a definitivat-o la Paris, la Şcoala de Belle Arte, clasa profesorului Cabanel. Pictor, decorator, desenator, ilustrator de cărţi şi profesor, Sava Henţia s-a bucurat de mult succes în epocă. Opera sa foarte vastă se remarcă prin reuşite în domeniul peisajului şi portretului.

Lucrarea "Moara", expusă în prima sală a Galeriei Naţionale de la MNAR, este o lucrare de maturitate influenţată de stilul şi tematica grigoresciană. Realizată probabil în timpul uneia dintre evadările artistului în natură, vechea moară de apă la umbra copacilor este redată cu aspectul exactităţii pentru formă şi culoare. Contemporan cu Slavici, Sava Henţia se apropie cu uşurinţă de atmosfera descrierilor scriitorului arădean, iar moara sa poate deveni pentru cititorii volumului editat de Biblioteca pentru toţi o "moară cu noroc".

   • Valentina Iancu