Sueddeutsche Zeitung: Noul Val cinematografic are un simţ sarcastic al umorului

Grandomania grotescă a lui Ceauşescu a lăsat în urma ei un simţ sarcastic al umorului, moştenit şi de filmele româneşti din Noul Val, care, cu o înclinaţie către absurd în ele, provoacă valuri de entuziasm la festivalurile de film precum cel de la München, scrie ziarul german Sueddeutsche Zeitung, citat de Rompres.

La o privire retrospectivă, era Ceauşescu pare grotescă chiar şi pentru aceia care au trăit-o, despre aceasta fiind vorba în filmele româneşti „Povestiri din epoca de aur“ (Tales from the Golden Age) şi „Nunta mută“ (Silent Wedding), în timp ce filmul „Pescuit sportive“ (Hooked) al regizorului român Adrian Sitaru (care va fi prezentat joi, la ora 17:15) povesteşte despre consecinţele trecutului asupra prezentului, prezentând cu ajutorul unui cuplu aflat în drum către un picnic şi care loveşte cu maşina o femeie un sistem de valori deraiat.

Cel mai cunoscut regizor român al momentului, Cristian Mungiu, este de părere că această mişcare cinematografică a fost provocată de atenţia de care s-au bucurat filmele româneşti la nivel internaţional. Mungiu a fost prezent la Cannes cu filmul său de debut Occident, iar în 2007 a câştigat tot acolo cu filmul său „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, în care povesteşte cât de aproape era Ceauşescu de fascism prin ordonanţa sa referitoare la naşteri. Mungiu nu consideră acest Nou Val (New Wave) drept un grup omogen, explicaţia cea mai logică fiind aceea că există o generaţie de oameni care au trăit jumătate din viaţă în lumea liberă.

Realism şi comedie
După o fază dificilă care a urmat prăbuşirii sistemului comunist s-a înfiinţat în 1997 un Centru Naţional pentru Arta Cinematografică, care îşi poate permite finanţarea a până la zece filme pe moment. Aici se adaugă faptul că filmările la producţii americane, care din motive de costuri au avut loc în România au fost ca o şcoală pentru tehnicieni. În Noul Val se amestecă realismul şi elementele de comedie, acesta apărând ca un răspuns la o cinematografie de dinainte de schimbare, care în ochii tinerilor cineaşti părea propagandistică şi artificială. Ei au dorit să facă ceva diferit. Deşi în cazul filmului românesc contemporan uneori îţi poate rămâne râsul în gât, el este totuşi comic, cei din Noul Val şi producătorii din perioada de dinainte scuturându-se de trecut şi povestind despre oameni ca proprietate a statului, însă fără sentimentalităţi exagerate.

Acest lucru se poate observa în „Nunta mută“ (care va fi prezentat miercuri, la ora 17:30, şi vineri, la 19:00), de Horaţiu Mălăiele. Firul epic al filmului ne conduce înapoi în anul 1953 într-un sătuc idilic, unde în ciuda prezenţei ruseşti, sătenii se pregătesc de nuntă. Chiar şi după ce stăpânirea comunistă inundă viaţa cotidiană, sătenii reacţionează cu uimire şi neîncredere. Filmul arată o tânără din sat găsită moartă, în mână cu un ordin rusesc smuls din pieptul ucigaşului ei. Nunta are loc şi se transformă curând în grotesc. Stalin a murit cu o seară înainte, iar serbările sunt interzise, aşa că participanţii la nuntă serbează fără cuvinte. Mălăiele a conceput şi pus în scenă în stil grandios acest mod de a da expresie bucuriei şi zgomotele necontrolate care ies la suprafaţă atunci când celelalte lipsesc. În filmul „Nunta mută“ spectatorului i se dă o idee despre faptul că exista şi o Românie înainte de comunism. Mai există în film şi puţină superstiţie şi credinţă rurală în fantome, despre care Mălăiele povesteşte ca şi cum tancurile ruseşti au distrus nu doar casele ci şi sufletele. La sfârşit există în film o imagine impresionantă, o ruină industrială sumbră care a eşuat până la urmă, dar care a făcut satul şi pajiştile sale înfloritoare mai întâi una cu pământul.

Povestiri…
Desigur că nu este greu să mai găseşti astfel de locaţii în România. Faptul însă că această distrugere este ireversibilă, o ţară fiind făcută una cu pământul, iar istoria ei îngropată, este poate motivul pentru care în multe alte noi filme româneşti trecutul nu este nici vizibil, nici imaginabil, nici în „Povestiri din epoca de aur“ (care va fi prezentat luni, la 15:00, şi sâmbătă, la 17:30) şi nici în „4 luni“ nefiind vizibil vreun spaţiu idilic sau care să vorbească despre vremuri mai bune. Hotelul în care cele două fete din „4 luni“ îl întâlnesc pe cel care le va ajuta să avorteze este un coşmar socialist de primă clasă. „Povestiri din epoca de aur“ este un film episodic, anarhic şi simpatic, care abordează diferite legende urbane din perioada Ceauşescu. Cinci regizori şi-au unit forţele, conduşi de Mungiu, însă ei nu au dezvăluit cine ce a filmat. Există mai multe versiuni ale filmului, căci la urma urmei nici în era Ceauşescu nu ştiai ce iese. Una din povestiri este despre un porc, pe care o familie îl procură ilegal şi încearcă să-l gazeze în bucătărie, pentru că nu au reuşit să-l omoare cu cuţitul pentru fructe. Este un film de un comic amar, care te face să nu poţi uita că oamenii erau pe cale să se arunce singuri în aer numai pentru că erau săraci lipiţi.

În cazul producătorilor din Noul Val este poate vorba de un spirit de luptă însuşit, ei lucrând încă într-o ţară cu 20 de milioane de locuitori şi în care abia există cinematografe, acum doi ani existând circa 35. Trebuie, de aceea, să găseşti nişte idei pentru a te impune, iar nevoia te face inventiv.