"Sunt mulţumit cu ce mi s-a întâmplat"

Aproape 30 de ani, pe scenă, alături de Holograf. O viaţă plină de amintiri, sentimente, dor, împliniri. "Trăiesc în echilibru şi cosider că trebuie să ne cunoaştem limitele pentru a fi fericiţi". Dan Bittman

Jurnalul Naţional: "Anii trec, nimeni nu îi mai opreşte şi mă-ntreb ce a fost în urma mea..." sunt versuri dintr-o piesă a voastră, a trupei Holograf. Ce a fost în urma lui Dan Bittman?

Dan Bittman: O viaţă de om, normală, foarte puţin ieşită din comun, chiar dacă a fost cel mai adesea "sub lupă", în văzul mulţimii, pentru că, de fapt, asta a fost meseria. Sunt atât de multe de povestit... nici nu ştiu cu ce să încep: cu perioada anilor '80, cu cea de după '90, cu Costineştiul, cu anii de după... e greu de spus. La un moment dat, m-a mai rugat cineva să povestesc şi n-am să uit niciodată, pentru că am fost "acuzat" de faptul că nu făcusem nimic în anul respectiv. Prin urmare, am tras linie şi am observat că făcusem multe. De atunci, în fiecare an fac acest lucru şi nu pot spune că m-am plictisit, dar dacă ar fi să vorbesc despre lucruri cu adevărat importante, aş vorbi despre Alex, fiul meu cel mare, despre Patrick, despre Mark, despre Liliana. Pe plan profesional am lăsat multe în urmă, am multe amitiri, adică anii '80 de când m-am apucat din întâmplare de muzică, lucru pe care îl fac până în ziua de azi.

Cum au trecut anii peste tine? Ştiu, o viaţă nu ne este de ajuns să trăim ce-am dori noi, însă ai reuşit să realizezi măcar jumătate din ce ai visat sau din ceea ce ţi-ai propus?

Cred că au trecut frumos anii... n-au fost perioade fără turnee sau acţiuni. Am lansat piese, am scris muzică pentru oameni, am cunoscut oameni interesanţi şi ni s-au întâmplat lucruri bune. Chiar mi-au fost depăşite aşteptările pentru că, poate, atunci când m-am apucat de muzică nu mă aşteptam să fac atât de multe lucruri. Sunt mulţumit! Nu pot spune că aş dori să trăiesc în altă parte decât acolo unde sunt acum. Trăiesc în echilibru şi cosider că trebuie să ne cunoaştem limitele pentru a fi fericiţi.

Holograf a scos o piesă nouă... "Primăvara începe cu tine". Care este povestea ei?

M-am gândit că după atâta iarnă şi frig, după doi ani în care Holograf a consumat albumul "Pur şi simplu", era timpul ca trupa să dezgheţe inimile şi să dea oamenilor o piesă de primăvară, să relanseze trupa Holograf şi să readucă viaţă şi căldură în inimile publicului. "Primăvara începe cu tine" este, mai degrabă, rezultatul lunilor friguroase pe care le-am trăit. Îmi place primvăra, poate şi pentru că sunt născut în acest anotimp, iar piesa este ca o revenire la viaţă după hibernare.

"Primăvara începe cu tine" dă şi titlul noului vostru album. Un Besf of. Care-ţi sunt cele mai dragi amintiri legate de ceea ce înseamnă Holograf?

Mă leagă o grămadă de amintiri de Holograf şi îmi e greu să dau acum un anumit exemplu. În 25 şi ceva de ani de când fac parte din această trupă, s-au întâmplat o grămadă de lucruri frumoase. Nici nu ştiu ce perioadă să evoc, cea din Londra sau Olanda, sau cea de imediat de după Revoluţie când am fost în Coreea de Nord şi am văzut ce ne-ar fi aşteptat pe noi dacă am fi rămas sub acelaşi regim...

Dacă ai da timpul înapoi, ce ai încerca să retrăieşti? Ori poate să "repari"...

Nu m-am gândit niciodată că aş vrea să schimb ceva. Probabil că am greşit şi eu ca oricine altcineva şi sunt momente când aş da timpul înapoi ca să cer scuze. De multe ori revăd acţiunile şi greşelile pe care le-am făcut în timp şi aş spune că foarte multe dintre ele s-au întâmplat din cauza decalajului dintre mine, timp, oameni şi situaţii. Însă asta este viaţa mea şi sunt mulţumit cu ce mi s-a întâmplat.

Pe tine amintirile te dor?

Unele da. Dar e o durere plăcută. De multe ori, amintirile legate de persoanele dragi, iubite sunt vii. Îmi face plăcere să îmi aduc aminte de momentele frumoase, de persoane frumoase, de oamenii cu care am avut contact de-a lungul vieţii. Sunt momente când retrăieşti amintirile. Mai nou, însă ele sunt filtrate prin prisma lui Alex, fiul meu cel mare. Prin el îmi aduc aminte de mine, de lucrurile pe care le făceam în copilărie şi am aşa o senzaţie de purgatoriu, purgatoriu în sensul că îmi dau seama de cele bune şi rele, prin retrăirea întregii vieţi şi a copilăriei. În astfel de momente, îţi vine să ceri iertare pentru că nu totdeuna ai fost la înălţimea aşteptărilor sau nu ai fost atent şi ai greşit cu sau fără voia ta.

Holograf, una dintre cele mai de succes şi longevive trupe muzicale din România. De ce acum un Best of? Nu-mi spune, te rog, că v-aţi gândit să lăsaţi, puţin câte puţin, cortina...

Nu este vorba de a lăsa cortina. Muzică poţi face la orice vârstă, însă e vorba despre faptul că muzica şi industria muzicală s-au schimbat mult. La fel şi condiţiile în care se face muzică. Nu mai suntem pe vremea când realizai un album, îl lansai, ajungea în magazine, iar publicul îl cumpăra. Acum totul este piratat, din momentul doi al lansării unui album.

S-a schimbat modalitatea de a face şi comercializa muzica peste tot în lume. Ne-am gândit şi noi la asta şi, urmând exemplul artiştilor de peste hotare, facem concerte care să ne susţină albumele. Oamenii cumpără bilete şi, astfel, totul merge înainte. Muzica a făcut un pas înapoi, se vinde din ce în ce mai puţin. Noi ne-am gândit să dăm publicului o piesă nouă, împreună cu încă 15 melodii frumoase ale Holografului, 15 balade, iar în toamnă ne-am gândit să lansăm un album similar, dar cu piese rock. Nu ştim exact ce va urma, însă e cert că acum se munceşte altfel în muzică.

Dan Bittman... copiii tăi ascultă Holograf?

Da, spre surpinderea mea ascultă, iar Patrick este unul dintre cei care ascultă cu multă plăcere. El este atent la versuri şi o roagă frecvent pe mama lui să îi pună Holograf când sunt în maşină. Dar nu numai Holograf ascultă; Alex, spre exemplu are o pasiune pentru tobe, iar Patrick pentru pian. Chiar acum a început să ia lecţii de pian, iar Mark... deocamdată se joacă.

Care a fost cea mai frumoasă dovadă de prietenie pe care ai primit-o din partea colegilor de trupă?

Faptul că m-au suportat toţi anii aştia, că au fost alături de mine, că mi-au fost prieteni adevăraţi, prieteni care au acceptat să fie chiar naşi pentru cei trei copii ai mei. Edi Petroşel i-a botezat pe toţi cei trei fii. Ce poate fi mai frumos decât să ai o familie de prieteni?

Ai putea acum, pe loc, să compui trei versuri care să comprime, atât cât se poate, viaţa ta?

Nu ştiu dacă chiar pe loc, dar aş putea spune... "Ce rost ar avea viaţa, dacă n-ai ştii ce e moartea?/ Ce rost ar avea viaţa, daca n-ai ştii ce e dragostea?/ Ce rost ar avea viaţa, dacă ai ştii toate răspunsurile dinainte?."