Pentru că preţul la kerosen a crescut vertiginos, iar afară numai timp să te dai cu bicicleta nu este, Lucian Mîndruţă a făcut ieri puţin alpinism la lansarea cărţii sale. Dăm legătura la faţa locului.
“Bună ziua, ne aflăm la Librăria Diverta Magheru, unde prezentatorul Observatorului de la ora 19:00, Lucian Mîndruţă, se află înconjurat de prieteni şi de admiratori. Motivul? Lansarea ultimului volum al său, “Ce n-a avut loc în prompter”. Dar iată-l şi pe autor. Poartă o ţinută lejeră, aşa cum ne-a obişnuit, însă este încins cu un «ham» de alpinist. Ştim şi care este motivul. Ne-a mărturisit mai devreme că vrea să ajungă în panteonul scriitorilor celebrii şi cărţile sale să fie citite de sute de mii de persoane. Iată, începe escaladarea, şi cu un efort nu foarte mare ajunge la primul nivel. O să-i spunem nivelul Sandra Brown. Degajat, Lucian mai face o glumă-două şi îşi continuă ascensiunea literară. Este acum în top. Cu un ultim efort îşi împinge cartea alături de marii clasici ai literaturii, precum Mario Vargas Llosa şi Charles Dickens. Incredibil! Dăm legătura în studio!”
LANSARE
Ei bine, chiar aşa s-a petrecut lansarea prea puţin protocolară şi total originală a volumului semnat de Lucian Mîndruţă, apărut la Editura Curtea Veche. “Ce n-a avut loc în prompter” adună laolaltă articolele publicate în revista Dilema veche de autor, în calitatea sa de colaborator la această publicaţie. Sub figura zâmbitoare, destinsă de la televizor se ascunde în fapt masca unui chirurg care face multiple incizii exploratorii României de azi. Lucian afirma după scrierea acestei cărţi: “Acum câteva zile am trecut prin Pantelimon şi-am văzut blocul copilăriei mele: în picioare încă. Încă, pentru că-mi pare că-s vreo mie şi ceva de ani de la cravata de pionier, de la prima fată care m-a luat de mână (exact aşa, nu invers!) şi de la primul cutremur, de circa 7,2 grade pe scara Richter, din viaţa mea de decreţel”.
UMOR NEGRU
Realizate într-un stil oral, direct, precis, alert, nemilos, textele sunt încărcate de un subtil umor negru, de bună calitate, abordând o paletă diversificată de subiecte. Celebritatea şi România autistă, kilu’ de literatură şi târgurile de carte, decreţeii (din care face parte generaţional şi autorul) la putere sunt puse sub lupă şi analizate subtil, dar usturător. Nu sunt excluse nici alte aspecte ale acestei Românii mereu surprinzătoare precum viaţa fără idoli, brandul de ţară şi “ţările altora”, America, Bulgaria, Italia (pentru care verdictul autorului este simplu: “de nerecomandat”), dosariada la români, politica, Băsescu, jurnaliştii, ziariştii săraci şi ziariştii bogaţi, ştirile tv despre morţi, triumful mafiei, corupţia şi corupătorii.
La lansare au fost prezenţi doi invitaţi speciali, Marius Chivu şi Doina Ruşti, soţia sărbătoritului, dar şi foşti şi actuali colegi de televiziune, precum Andreea Esca, Alessandra Stoicescu, Gabriela Vrânceanu Firea, Vlad Petreanu.
Citește pe Antena3.ro