x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Povestea unui tablou care s-a vândut pentru 3,1 milioane de dolari

Povestea unui tablou care s-a vândut pentru 3,1 milioane de dolari

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2023   •   19:35
Povestea unui tablou care s-a vândut pentru 3,1 milioane de dolari
Sursa foto: Albert Roberts/Facebook

Un tablou al pictorului flamand Anthony van Dyck a fost vândut pentru exorbitanta sumă de 3,1 milioane de dolari la o licitație organizată de casa Sotheby's, transmite CNN.

Acesta a fost găsit în anii 90 în hambarul unei ferme din Kinderhook, statul New York, pe care proprietarul îl cumpărase pentru 600 de dolari. Abia recent expertiza a scos la iveală că este o lucrare a artistului olandez. 

"Persoana care l-a găsit, Albert B. Roberts, era un colecţionar pasionat de lucrări, care îşi descria colecţia drept 'un orfelinat pentru arta pierdută ce a suferit din cauza neglijenţei", au precizat casa de licitații. Ulterior, istoricul de artă Susan J. Barnes a publicat un articol în care scria că a recunoscut în acel tablou "o lucrare surprinzător de bine conservată" a pictorului Van Dyck.

Pictura a fost oferită casei Sotheby's de fundaţia Roberts. O parte din încasări vor fi donate către Albert B. Roberts Foundation Inc, care asigură sprijin financiar pentru artişti şi asociaţii de caritate.

Tabloul este de fapt un studiu pentru o pictură și se numește "St. Jerome". Lucrarea finală se află expusă la Muzeul Boijmans van Beuningen din Rotterdam. Studiul prezintă un bărbat în vârstă care stă gol pe un scaun. Este unul din cele două studii de mari dimensiuni a pictorului, realizat după modele reale. A fost realizat în pereioada 1615-1618, pe vremea când acesta lucra alături de Rubens în Anvers. 




 

×
Subiecte în articol: tablou Anthony van Dyck