Teatrul românesc în Irlanda - "Cînd am primit invitaţia să joc la Dublin am crezut că sînt la Camera ascunsă”

Interviu cu actorul şi regizorul DAN TUDOR, întors dintr-un turneu la Dublin împreună cu trupa Teatrului ALEXANDRU DAVILA din Piteşti .

Interviu cu actorul şi regizorul DAN TUDOR, întors dintr-un turneu la Dublin împreună cu trupa Teatrului ALEXANDRU DAVILA din Piteşti .

• Reporter: Cum a început „aventura” ta irlandeză?

Dan Tudor: Era prin ianuarie 2007, când la Bucureşti au descins regizorul Liam Halligan şi scriitorul Paul Meade, directorul lui Civic Theatre Tallagth din Dublin. Timp de două săptămâni au căutat un actor pentru a-l integra în echipa ce avea să interpreteze Mushroom, o piesă ce încerca să explice irlandezilor de ce în ultimii ani, imigraţii, chiar proveniţi din ţări dezvoltate, preferă Irlanda. Nu m-am dus la castingul de la Teatrul Naţional, pentru că nu eram mulţumit de engleza mea. După ce m-au văzut în „Avarul îndrăgostit”, o adaptare de Cristian Juncu după Moliere, au venit la mine, şi m-au anunţat că eu eram „alesul”...

• Cred că te-ai bucurat...

Întâi nu mi-a venit să cred, am crezut că sunt la camera ascunsă! Degeaba le-am spus că engleza mea nu e perfectă, ei tocmai asta voiau, pentru că urma să interpretez rolul unui imigrant ce caută să se integreze în societatea irlandeză. Mi-au luat datele personale şi peste o lună m-am trezit cu tot ce îmi trebuia să ajung la Dublin: şi permis de muncă, şi contract, şi bilete de avion, şi programul repetiţiilor şi spectacolelor, şi textul piesei!

• Ce ai găsit la Teatrul STORY TELLERS din Dublin?

O organizare perfectă, cu toate că din distribuţie făceau parte actori şi personal tehnic aduşi din Polonia, Australia, Anglia, Suedia. Doar producţia aparţinea în întregime teatrului. Acolo m-am bucurat de statutul şi respectul de care se bucură oricare actor al acestui teatru. Şi, ca o ciudăţenie, acolo l-am văzut pe autor cumpărându-şi bilet la spectacolul cu propria piesă!

• Cum a ieşit spectacolul?

Neaşteptat de bine, dacă ne gândim că la ei un spectacol se joacă zece zile, după care se renunţă la el. Al nostru s-a prelungit cu un turneu prin 20 de oraşe plus o mini stagiune la Teatrul PROJECT, al treilea teatru ca mărime din Irlanda. Acolo i-am cunoscut pe Colin Farell şi pe Donald Shuterland.

• Deci ai plecat pentru o lună şi te-ai întors după patru. Bănuiesc fericit.

Fericit şi cu piesă - SKIN DEEP - a lui Paul Meady, pe care am montat-o la Teatrul ALEXANDRU DAVILA din Piteşti.

• Şi care, în ciuda titlului aproape intraductibil, a fost o reuşită. Cosmin Ionescu de la CURIERUL l-a considerat astfel: „Acest spectacol nu seamănă cu niciunul de până acum. Parcă ar fi dintr-o altă lume! E clar, e direct, e spectacolul anului, fără dubii!”. Cum a fost confruntarea cu autorul?

Spre bucuria mea şi a actorilor - Cătălin Mirea, Florin Dumitru, Mirela Popescu şi Ioana Odăreanu - autorul şi regizorul John Farleigh, de care era însoţit, au venit la Piteşti, au fost încântaţi şi ne-au invitat să-l jucăm şi în Irlanda.

• Şi iată-vă pe 15 şi 16 februarie a.c. pe scena lui Theatre Civic Tallaght. Acolo unde această piesă fusese montată cu un an înainte de un regizor irlandez.

Şi care a venit, ne-a văzut şi ne-a felicitat, recunoscând că l-au surprins plăcut atât soluţiile regizorale cât şi interpretarea.

• Cum v-au primit spectatorii şi presa?

Spectatorii au apreciat jocul plin de naturaleţe al actorilor piteşteni, între care au remarcat-o pe Mirela Popescu. Din presa irlandeză nu-ţi citez decât Sunday Independent („Un spectacol inteligent şi provocator.”) şi din Sunday Tribune („Un foarte ambiţios spectacol nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi tematic... Şi provocator, şi inteligent!”)

• Ce a urmat?

Într-o seară, pe când luam masa într-un restaurant, în spatele meu s-au nimerit criticul John Farly şi câţiva directori de teatru, ce vorbeau, printre altele, despre cele mai bune spectacole văzute de ei la Bucureşti. Acestea erau: Unchiul Vania la Bulandra, Cinci piese Ionescu la Odeon şi... Sânziana şi Pepelea de la Naţional.

• Ultimul regizat de tine, unde şi joci.

M-am întors spre ei şi le-am spus că, dacă doresc numărul de telefon al regizorului piesei Sânziana şi Pepelea, le recomand să-l caute caute pe situl Teatrului Naţional din Bucureşti. A doua zi au venit la mine uluiţi de coincidenţă şi aşa am legat încă o prietenie pentru teatrul românesc. De-atunci eram pentru ei nu numai actorul invitat la Story Tellers, ci şi regizorul unui reuşit spectacol de la Bucureşti.

• Urmarea?

Vizitând Podul sinucigaşilor din Dublin, am menţionat că un dramaturg român, regretatul Paul Ioachim, are o piesă cu nume identic. De cum le-am povestit subiectul, i-a interesat şi mi-au cerut piesa. Au citit-o, le-a plăcut şi au promis că o vor monta. M-am bucurat, dar am fost şi mâhnit. Voiam să o regizez eu. Am venit în ţară, am învăţat rolul principal – un imigrant – şi, la data castingului, (participau vreo două sute de actori) m-am prezentat şi eu. Regizorul şi directorul au fost uluiţi, dar după ce am dat proba mi-au dat rolul.

• Vorbeşte-ne despre al treilea proiect!

Paul Meade mi-a încredinţat un rol principal în piesa sa „Străinul”, pe care o regizează tot el în Teatrul Guna Nua. Repetiţiile încep în noiembrie...

• In decembrie anul trecut ai ajuns şi la Londra.

Cu această ocazie am fost invitat cu „Young forever”, adică basmul nostru Tinereţe fără bătrâneţe... jucat în engleză, la Teatrul YOUNG VIC. În septembrie, cu acelaşi spectacol, vom participa la Fringe festival. Aici ne bucurăm şi de sprijinul Fundaţiei Ion Raţiu.

• Pe ce se bazează îndrăzneala ta de a te prezenta cu un basm, chiar modernizat, la un festival de teatru experimental?

Pe faptul că nimeni nu se aşteaptă la o asemenea surpriză. Mă mai bazez şi pe cei patru excelenţi actori români, pe care sunt fericit că i-am impus în distribuţie: Monica Davidescu, Vlad Ivanov, Ileana Olteanu şi Silviu Biriş. Ei posedă un joc modern, lipsit de teatralitate, mai apropiat de cinema, aşa cum se cere acum în Vest.