x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Televizorul, cu bune si cu rele

Televizorul, cu bune si cu rele

de Adriana V. Paduraru    |    18 Iun 2005   •   00:00
Televizorul, cu bune si cu rele

Specialisti din mai multe colturi ale lumii au realizat diverse cercetari care au ca "obiect" de studiu privitul la tv. Concluzia lor: "Televizorul dauneaza grav sanatatii!".

Privitul la televizor poate fi declarat sport international. Milioane de tineri stau lipiti ore intregi cu ochii de ecran. Expertii spun ca programele tv pot fi educative, dar pot fi si daunatoare.

VIOLENTA. Cercetatorii de la Universitatea din Birmingham spun ca, pana la varsta de 18 ani, un copil vede la televizor peste 16.000 de crime si mai mult de 200.000 de scene de violenta. Concluzia: viitorul adult poate avea probleme comportamentale grave. Studiul britanic este sustinut de un altul american. Specialistii din Statele Unite spun ca un copil de patru ani care se uita aproximativ cinci ore pe zi la televizor este mult mai violent decat altul, de aceeasi varsta, care urmareste programele tv doar doua ore pe zi. De asemenea, trei ore pe zi in fata televizorului creste cu 30 la suta riscul ca un micut sa aiba tulburari de comportament.

SILUETA. Copiii sunt afectati de televizor nu numai din punct de vedere comportamental, ci si din punct de vedere fizic. Potrivit cercetatorilor din Noua Zeelanda, copiii care se uita mai mult de doua ore la televizor sunt mult mai predispusi la obezitate, se apuca de fumat la o varsta frageda si au colesterolul chiar mai mare decat al unui adult. Inclusiv pielea are de suferit. Oamenii de stiinta italieni au concluzionat ca nivelul de me-latonina din organismul unui copil creste cu 30 la suta da-ca nu se uita timp de o saptamana la televizor. Motivul: radiatiile ecranului intrerup producerea acestui hormon.

INSOMNIE. Somnul este si el afectat de televizor. Potrivit "Early Learning Centre" din Marea Britanie, aproximativ 60 la suta dintre tinerii englezi sub 16 ani au televizor in camera.

Tentati de diverse emisiuni, adolescentii petrec tot mai multe ore in fata micilor ecrane.

Incet-incet se instaleaza insomnia, iar din aceasta cauza li se reduc capacitatile intelectuale. De asemenea, parintii ar trebui sa stie ca emisiunile din timpul noptii suprasolicita creierul copiilor, ceea ce duce la lipsa somnului.

SI LUCRURI BUNE
Totusi, televizorul face si bine. Societatea britanica "National Literacy Trust" a ajuns la concluzia ca un copil intre doi si trei ani, care se uita la emisiuni corespunzatoare, poate purta usor o discutie cu un adult. De asemenea, pustii isi dezvolta capacitatea de a invata usor o limba straina. In plus, televizorul poate inchega familiile. Statul cu mic cu mare in fata micilor ecrane poate dezvolta relatiile dintre rude. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialistii de la Disney Channel. Si telenovelele fac bine. Cercetatorii de la Universitatea din Londra spun ca soap-urile imbunatatesc relatiile dintre copii si parinti.

ASA DA!
Pentru ca micutii sa fie cat mai sanatosi, specialistii spun ca un bebelus sub doi ani trebuie sa fie expus cat mai rar posibil micului ecran. Abia dupa 22 de luni este recomandata, ocazional, o vizionare de 15 minute. Cei care depasesc varsta de doi ani nu trebuie sa petreaca mai mult de doua ore zilnic in fata televizorului. De asemenea, adultii sunt sfatuiti sa nu lase un televizor in camera copiilor. Cel mai bine este ca parintii sa urmareasca impreuna cu micutii diverse emisiuni si sa comenteze imaginile pe care le vad. In acelasi timp, este indicat ca adultii sa blocheze anumite canale tv, astfel incat copiii sa nu aiba acces la ele.

×
Subiecte în articol: arte televizor