Anul acesta, întâlnirea gothicilor din întreaga lume va avea loc în perioada 10-13 iunie, ca de obicei, în Leipzig, Germania. În 2011, Festivalul Wave Gotik Treffen va sărbători 20 de ani de existenţă. Manifestarea a devenit cel mai cunoscut eveniment de gen, adunând mii de admiratori din toate ţările. Cea de-a 20-a ediţie nu putea să nu includă un nume de renume pe afiş. Primul headliner dezvăluit de organizatori este nimeni alta decât trupa Tiamat.
S-ar putea spune că formaţia amintită este oarecum de-a casei, solistul Johan Edlund locuind ani buni în această ţară, iar grupul a avut un contract pentru nu mai puţin de şapte albume cu renumita casă de discuri Century Media. De altfel, Edlund a declarat că iubeşte Germania până în măduva oaselor. Suedezii au mai fost prezenţi la WGT în 2000, 2003, 2005 şi 2008. Pe lângă Tiamat, la festival şi-au confirmat participarea până în prezent 84 de trupe, dintre care amintim: Nosferatu, Eluveite, Gothika, Vlad In Tears, Spiritual Front etc.