x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Tiberiu Soare: Nu a existat un real acord la ONB, cum apare în comunicatul ministrului, ci o comunicare a unei decizii

Tiberiu Soare: Nu a existat un real acord la ONB, cum apare în comunicatul ministrului, ci o comunicare a unei decizii

20 Apr 2016   •   13:21
Tiberiu Soare: Nu a existat un real acord la ONB, cum apare în comunicatul ministrului, ci o comunicare a unei decizii

Vlad Conta şi Tiberiu Soare - directorul interimar şi directorul adjunct ai Operei Naţionale Bucureşti (ONB) - au fost înştiinţaţi marţi de decizia ministrului Culturii în privinţa conflictului din instituţie, dar "nu a existat un real acord, ci o comunicare a unei decizii", se arată într-un mesaj al lui Soare înaintat angajaţilor Operei şi transmis AGERPRES.

Potrivit mesajului, cei doi dirijori "sunt ferm hotărâţi de a rămâne alături de artiştii Operei Naţionale Bucureşti, păstrându-şi dreptul la libera exprimare în privinţa evenimentelor din ultimele săptămâni".

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunţat că s-a ajuns la un "consens" în conflictul de la ONB, iar soluţia va fi prezentată miercuri. Coregraful Johan Kobborg a scris, ulterior, că se întoarce la baletul ONB şi că "binele a învins", în timp ce angajaţi ai Operei se pregătesc de proteste, miercuri.

"În ultimele zile am purtat o serie de discuţii în vederea găsirii unui consens privind managementul Operei Naţionale Bucureşti. În cursul discuţiilor de azi, purtate la Ministerul Culturii, s-a ajuns la o soluţie agreată de toate părţile implicate", a scris ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook marţi. Anunţul oficial urmează să fie făcut, potrivit ministrului, miercuri.

Marţi seară, coregraful Johan Kobborg, care a demisionat de la ONB, şi-a anunţat întoarcerea.

"Binele a învins şi nu doar asta, mai mult decât atât. Este începutul unei reforme iar ONB ar putea fi un punct de referinţă pentru nişte instituţii româneşti mai bune", a scris Kobborg pe pagina sa de Facebook. El adaugă că a venit la ONB datorită unor "oameni buni" şi va lăsa ONB "în mâinile unor oameni buni": "Până când acea zi va veni, sunt aici, m-am întors".

El consideră că, în această perioadă de conflict, a fost făcut mult rău.

"Vom reconstrui şi vom continua ce am început cu şi mai multă pasiune. Acum voi lăsa politica în urmă şi mă voi întoarce la lucrul pentru care trăiesc - arta", a mai scris Kobborg.

În replică, angajaţi ai Operei au anunţat un protest chiar în ziua în care ministrul Culturii doreşte să comunice oficial soluţia la conflictele din ONB. Intitulat "Salvaţi Opera şi statutul artiştilor! Opera Naţională Bucureşti înseamnă fiecare dintre dumneavoastră!", evenimentul este programat miercuri, la ora 14,30, în faţa clădirii ONB.

Iniţiatorii evenimentului declară că soluţia ministerului nu este un "consens" şi îşi arată susţinerea pentru Vlad Conta, directorul general al ONB, şi Tiberiu Soare, directorul adjunct al ONB.

"Ministrul Vlad Alexandrescu a transmis printr-un comunicat oficial pe pagina dumnealui de Facebook faptul că mâine va veni să înştiinţeze angajaţii ONB (de) soluţia agreată de toate părţile implicate, fără să fi avut în prealabil o sesiune de dialoguri cu angajaţii ONB. Noi nu dorim să ni se impună directori! Îi susţinem în continuare pe cei doi directori care au fost numiţi în intervalul 4.04 - 19.04, maeştrii Vladimir Conta şi Tiberiu-Ionuţ Soare", se arată în descrierea evenimentului.

"Am luat act de decizia ministrului (...) Eu şi domnul Vlad Conta rămânem alături de colegii noştri, indiferent de decizia pe care a luat-o ministrul", a declarat Tiberiu Soare, director adjunct ONB, pentru AGERPRES.

Conflictul de la Opera bucureşteană a început după ce Tiberiu Soare a fost numit director general interimar al ONB, pe 4 aprilie. O zi mai târziu, coordonatorul baletului ONB, Johan Kobborg, a anunţat că va demisiona, după ce funcţia sa, de director al Baletului Operei, a fost scoasă de pe site-ul instituţiei. În replică, Soare a spus că respectiva funcţie nu exista în organigramă. Ulterior, Soare a fost numit director adjunct iar postul său de director general interimar a fost preluat de Vlad Conta.

Plecarea lui Kobborg a fost întâmpinată cu manifestaţii de susţinere din partea balerinilor ONB, dar şi cu proteste din partea unor angajaţi ai operei, care au spus că există discrepanţe mari între salariile angajaţilor autohtoni şi ale colaboratorilor străini. AGERPRES

×