x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Traditie - Jazz la Sibiu

Traditie - Jazz la Sibiu

02 Mai 2005   •   00:00

Cea de-a 35-a editie a Sibiu Jazz Festival incepe astazi. Jazzmeni renumiti din tara si strainatate vor incanta publicul timp de o saptamana. Manifestarea este si o "incalzire" pentru ceea ce va fi orasul Sibiu in 2007 - Capitala culturala a Europei.

  • de CLAUDIA DABOVEANU
  • CULTURE CLUB
  • Parada de talent si... all that jazz


    IN TOP. Jazzul, mereu la moda, pentru cei cu gusturi rafinate
    Sibienii si toata suflarea autohtona sau de aiurea pasionata de jazz sunt martori, de azi si pana la 9 mai, la "Sibiu Jazz Festival". Un eveniment asteptat an de an cu aceeasi dragoste de un public elitist.

    Pentru ca n-a dezamagit vreodata in cei 35 de ani de cand exista. Producatorul festivalului, Fundatia Pro Art Hermannstadt, si directorul sau, Konstantin Schmidt, au intentia ca Sibiul sa devina, timp de cateva zile, capitala jazzului din Romania.

    STRAINII. Orasul transilvan intemeiat acum 800 de ani de emigranti germani este gazda unei manifestari culturale pentru cunoscatori. Acorduri muzicale auzite rar si mai ales in cerc restrans, prin cluburi, vor putea fi savurate o saptamana, zi de zi, dar mai ales seara de seara. Pentru ca, pe langa invitatii din tara si strainatate prezenti la festival, vor avea loc tarziu, in noapte, jam session-uri. Sunt prezenti jazzmeni din Cehia (P.J. Ryba & Mind the Step), Italia (Enzo Rocco "Italian Song Project"), Austria (Stefan Pelzl’s JUJU si Heinz von Hermann "Jazz Ahead"), Germania (Rami Jazz), Israel (Ytzhak Yedid "Myth of the Cave" si Gilad Atzmon "Orient House Ensemble"), Lituania (Dainius Palauskas Sextet "Colours"), Polonia (Joachim Mencel Trio), Ungaria (Jazzpression), Franta (noJazz) si Olanda (Jazzmania Big Band si Boompetit). Lasam partea romana la sfarsit, ca pe prajitura, pentru ca ea va fi cea dintai. Adica romanii sunt cei care deschid festivalul si au foarte multe surprize pentru iubitorii de muzica buna.

    Directorul Konstantin Schmidt spune ca a fost acuzat de-a lungul anilor ca nu invita in festival muzicieni de jazz din Romania. "Asa e! Am vrut mereu sa ridic stacheta valorica a acestui festival. Dar anul acesta am renuntat in ultimul moment la un jazzman strain si l-am preferat pe Florin Raducanu, care face parte din elita jazzului romanesc si e workshop trainer. Vor fi si alte surprize si premiere in editia cu numarul 35 a festivalului. Fotografia si workshop-urile sunt doar doua repere."

    ROMANII. La ce s-o fi referit, concret, dom’ director cand a zis surprize si premiere? Sa luam doar primele doua zile, de pilda. Festivalul se deschide la ora 18:00 cu un vernisaj de fotografie: Blitz Jazz. Pasiune in ritm incendiar, cam asa se simte jazzul in fotografie. Aceasta expozitie deschide a cincea editie a Galelor Nationale Studentesti cu totul altfel: fara cuvinte, doar imagine si jazz. Incepand cu ora 19:00 se desfasoara Galele Nationale Studentesti. Participa Grup Vocal Harmony (Sibiu), Jump Band si Headliner (Cluj-Napoca), Academic Jazz Band si Trenul de Noapte (Iasi), Irina Sarbu, Sorin Romanescu si Stefan Lovin (Bucuresti). Miercuri, 4 mai, ora 11:00 - Workshop, Florin Raducanu. Timp de doua ceasuri, de la ora 19:00, Jazz Today, din Romania.

    De la 21:00 P.J. Ryba & Mind the Step, din Cehia. Rami Jazz & Blues Band (Germania/Romania) vor evolua de la ora 23:00. Ambele seri se incheie cu jam session-uri. V-am tentat? Vechiul burg medieval e gata sa-si deschida portile pentru indragostitii de jazz.
    ×
    Subiecte în articol: culture club jazz