Ultimul „boier de curte veche”

Pentru cei care iubesc teatrul şi acea scândură ce emană strălucirea şi iubirea celor care au păşit pe ea, numele lui Constantin Nick Gheorghiu este prea binecunoscut. Ultimul „boier de curte veche” al Craiovei are un glas ce sufletul ţi-alină şi un vocabular perfect, un miracol în această lume nebună ce în ultima vreme şi-a cam uitat limba primită în dar de la strămoşi.

Şi-a dedicat viaţa unei arte numite teatru, în care nu încetează să creadă cu toate puterile. Mereu prezent la toate premierele de pe scena teatrului cra­io­vean ­din ultima jumătate de veac, Constantin Nick Gheorghiu este „martorul” de la care am aflat trecute poveşti de actori şi actriţe, de boieri şi negustori, de oameni simpli ai unui oraş efervescent odinioară, Craiova. Lui Constantin Nick Gheorghiu i-a nins iarna părul în Mu­ze­ul Teatrului Naţional din Craiova, pe care chiar domnia-sa l-a înfiinţat. Sunt 30 de ani de atunci, timp în care a adu­nat mii de documente legate de istoria teatrului, iar colecţia sa se îmbunătăţea an de an cu alte şi alte materiale valo­roa­se. Ceea ce a realizat nu poate fi preţuit. Este inestimabil. Să aduni docu­mente datând de la 1837, de la primele manifestări artistice ale Craiovei şi până în 2005, fişe ale tuturor slujitorilor scenei, artişti, directori de teatru, directori de scenă, scenografi, compozitori, şefi de orchestră, afişe, programe, schiţe de decor şi costume, partituri muzicale, decupaje din presă presupune temperament temerar. Şi toate acestea reprezintă opera unui singur om, fără ajutorul vreunui calculator.

„N-a avut mama de lucru şi m-a dus la teatru, prin 1933. Aveam 8 ani şi atunci vedeam cea dintâi piesă. Se numea «Curcanii», de Grig Ventura, prezentat cu prilejul inaugurării sălii de spectacole de la Colegiul Carol I. Spectator de teatru am devenit din 1942. De atunci am aplaudat 423 de premiere”, spune Constantin Nick Gheorghiu. Suntem siguri că oricui i-ar fi greu să egaleze aşa ceva. De-a lungul timpului a aşezat în paginile cărţilor sale secretele teatrului, poveştile de culise, întâmplări ce au marcat cultura acestui colţ de lume. „Dicţionarul actorilor craioveni – File de arhivă sentimentală”, „Zilele I.L. Caragiale, două decenii de exegeză literară şi scenică”, „Istoria Teatrului Naţional din Craiova”, „Vasile Cosma – Actor sub zodiac Shakespeare”, „Craiova, mon amour”, „Lumini din culise – File de arhivă istorică şi sentimentală” sunt câteva dintre cărţile sale realizate în colaborare cu Al. Firescu.

Numeroase premii au încununat activitatea prodigioasă a lui Constantin Gheorghiu, re­ferent literar timp de 45 de ani. „Cartea este pecetluită de talent şi har, vocaţie, merit şi nestrămutări docte sau sensibile, de credinţe îngemănate despre teatru şi neam. O carte care se scrie la un veac o dată, deocamdată fă­ră precedente ca înălţime şi, cred, multă vreme fără urmare, în vremuri viitoare când, cred, vom trăi criza obstinantă de sârguinţe de sisif şi de urcători pe Golgotele exerciţiilor intelectuale aspre şi jertfelnice – care duc la cărţi de căpătâi şi de modele reale”, spunea prof. dr doc. Ion Zamfirescu în prefaţa la „Istoria Teatrului Naţional din Craiova”.

Absolvent al Conservatorului Cornetti, secţia Teatru, Constantin Nick Gheorghiu a făcut parte din corpul de ansamblu al Teatrului din Craiova. Din 1953 până în 1960 a fost crainic şi redactor la radiodifuziune. Din 1960 a devenit referent literar la teatrul din Craiova. „Pe vremuri, erau actori de ma­re clasă, cu sensibilitate, cu pres­tan­ţă. Când trecea un actor pe stradă în Craiova se dădea lumea jos. Erau cei mai eleganţi. Purtau costume minu­na­te, scum­pe, pantofi de antilopă cu talpă dublă. Doamnele purtau cape, etole, vulpi argintii. Am vrut să mă fac actor, dar mi-am dat seama că sunt o fire ti­mi­dă atunci când ieşeam pe scenă. Am spus că nu este de mine. Am dat examen de crainic la radio, am luat şi am stat şase ani acolo, apoi am venit aici, la Craiova.

Lucram într-o încăpere în care nu intra nimeni. I.D. Sârbu mi-a fost co­leg mult timp. Şi dacă e să vorbim des­pre lucruri formidabile, atunci trebuie să amintim de Promoţia de aur, care a avut re­pre­zen­tanţi de marcă aici, la Craiova. Mă gândesc la Amza Pellea, San­da Toma, Titi Rucăreanu, Constantin Ra­uţchi”, spune Constantin Nick Gheorghiu.

În munca sa de cercetare a desco­pe­rit actul de naştere al teatrului, aflat în Biblioteca Academiei Române. Docu­mentul se află consemnat în ziarul Vestitorul românesc din 18 iulie 1850 şi care se constituie şi-n prima cronică referitoare la spectacolele teatrului. Consemnările cărturarului Gheorghe Chiţu sunt relevante: „Ziua de 29 iunie se notă în analele Craiovei cu deschi­de­rea Teatrului Naţional. Zi când s-au prezentat două comedii originale, «Duelurile» şi «Piatra în casă», ale lui Costache Caragiale şi Vasile Alecsandri.

Citește pe Antena3.ro

Marcel Ciolacu, după ce a anunțat retragerea PSD din Coaliție: „Unii parteneri să posteze că le e silă? În acest film nu vreau să fiu”

Trupa română veselă de triumf cântă mai întâi în cor un imn de bucurie şi recunoştinţă pentru toţi patronii teatrului”. Este important de ştiut acest lucru, pentru că istoricii care s-au ocupat de Teatrul Naţional din Craiova nu s-au pus de acord cu data înfiinţării teatrului. Unii au notat ca dată a naşterii 1848, alţii au considerat anul 1851 şi chiar mai târziu ca an de înfiinţare. Munca de referent literar a însemnat uriaşa răspundere de a lăsa posterităţii mărturia vie a drumului acestui teatru. Entuziast, ştiind tot şi dăruind tot ce ştie, putem depune mărturie pentru acest lucru, Constantin Nick Gheorghiu ne-a primit cu braţele deschise.

Deşi puţin bolnav, nu a ezitat să ne împărtăşească din secretele pe care le păstrează în suflet de atâţia ani. Ne-a povestit de trupe din Franţa şi Germania care au prezentat la Craiova spectacolele „Judiţa” şi „Olofern”, dublate de spectacolele date de trupa condusă de Alecu Corcoveanu. Apoi cu lacrimi ne-a povestit cum s-a transformat în cenuşă teatrul condus de Theodor Teodorini, 1854-1873. Se pare că o mână criminală a prefăcut în cenuşă „micul templu în care profesam credinţa mea, mica mea şcoală în care iniţiam pe junii mei diletanţi în primele lecţiuni şi principii de artă dramatică”, după cum mărturisea marele Teodorini într-un document al epocii. Boierii craioveni şi oamenii cu dare de mână, iubitori de teatru, au intervenit. Pe un teren cumpărat de la C. Co­ţo­veanu de Teodorini în centrul oraşului a început construcţia unui local, fina­lizată în mai puţin de un an. Precum pasărea Phoenix, renăscută din cenuşă, a revenit la viaţă teatrul din Craiova.

O istorie frumoasă, cu urcuşuri şi co­borâşuri, cu momente mai puţin plă­cu­te, dar şi memorabile, cu oameni care au iubit teatrul şi care au făcut ca astăzi Naţionalul craiovean să aibă cu ce se mândri. Din păcate, dragostea lui Constantin Nick Gheorghiu pentru teatru şi numeroasele sale cărţi nu au reprezentat nimic în ochii celor care l-au scos la pensie, transfigurând astfel viaţa celui care a trăit numai pentru teatru. Cra­io­vean din tată în fiu, ultimul „boier de curte veche” se mândreşte cu şansa acestei obârşii. Copilăria şi adolescenţa, vitregite de război şi de dictatura proletariatului, i-au fost bucurate şi mân­gâ­ia­te de o anumită atmosferă a vieţii simple.

Tot ceea ce viaţa sa cuprinde reflectă respectul neţărmurit pentru fiinţa aproapelui şi pentru teatru. N-a copiat pe nimeni niciodată, a practicat meseria cu credinţă, robusteţe şi iscusinţă, o generozitate copleşitoare şi are un dispreţ total faţă de şabloane. Constantin Nick Gheorghiu îşi petrece cu ochii senini timpul şi trăieşte din amintirile sale, care sunt atât de vii, încât şi noi am plecat cu sufletele pline spre case, dornici să împărtăşim din ele, căci valorile trebuie protejate pentru cei care vin după noi...