"Un poet de la noi din Ardeal. Îl cheamă Octavian Goga"

Octavian Goga s-a implicat activ în apărarea drepturilor naţionale şi sociale ale românilor ardeleni. Poziţia sa făţişă şi vehementă i-a atras arestarea şi primul proces de presă în anul 1911. A fost condamnat şi închis la Seghedin, unde l-a vizitat însuşi I.L. Caragiale.

Înfiinţase în 1907 revista "Ţara noastră", publicaţie pentru popor, a societăţii Astra din Sibiu. A strigat în poeziile sale durerea clăcaşilor din Ardeal, întruchipând în poeme "cântarea pătimirii noastre". În volumul "Însemnările unui trecător", apărut la Arad, în 1911, Octavian Goga înfăţişează crezul său literar: "Am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui. (...) Am văzut în scriitor un semănător de credinţe şi un semănător de biruinţă. Atmosfera în care trăiam eu nu putea să producă o altă conştiinţă literară decât aceasta. Mi se pare că în asemenea circumstanţe, frământările de ordin pur individual trebuie să fie puse la o parte."

Octavian Goga s-a pronunţat ferm împotriva artei pentru artă, alăturându-se celor care au proliferat arta cu tendinţă, poezia militantă. Scopul său declarat a fost să sprijine poporul din care făcea parte, în lupta pentru eliberare naţională şi socială. Ardoarea sa patriotică l-a făcut să devină o figură emblematică a revoltei. A fost membru al "Ligii unităţii politice a tuturor românilor", de la tribuna căreia a pledat pentru eliberarea Transilvaniei şi a necesităţii unităţii naţionale.

S-a născut în comuna Răşinari, din judeţul Sibiu, în anul 1881, din părinţi cu preocupări literare. Familia sa întreţinea cultul pentru poezia lui Eminescu şi Coşbuc. "De la început m-am pomenit într-un mediu ţărănesc pe care am căutat să-l pătrund, dus de mână de părinţii mei cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui", scrie Octavian Goga în "Mărturisirile" sale. Primele clase le-a urmat la Răşinari, a făcut gimnaziul şi liceul unguresc din Sibiu, transferându-se apoi la liceul românesc din Braşov, unde, în anul 1900, a luat bacalaureatul. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Budapesta.

Bucurându-se de o cunoaştere directă a lumii rurale, faţă de care nutrea o solidaritate empatică şi adevărată, Octavian Goga a realizat magistral, prin poezia sa, o monografie lirică a satului transilvănean, delimitată clar, într-un anumit moment istoric al existenţei sale, sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea. Personaje, caracteristici, însuşiri, aspiraţii şi lacrimi, întreg acest univers avea o psihologie comună, surprinsă impecabil şi transformată de Goga în mare literatură. "Eu, din fragedă copilărie, am urmărit satul, cu toate figurile lui. Am avut contact cu toate frământările anonime, cu toate bucuriile, începând de la botez şi până la coborârea în pământ.

Participând însă la această viaţă a satului continuu, am rămas oarecum deasupra mulţimii, un observator al ei, înregistrator conştient al tuturor evenimentelor dimprejurul meu", scrie Goga în "Fragmente biografice". "Ei vin cu suflete-nnoptate,/ De-aceea sfarmă lanţuri grele,/ De-aceea urlă şi se zbate/ Durerea-n cântecele mele./ Doar din a veacurilor caier/ Mi-am împlinit eu biciul urii,/ Nestinsul vremurilor vaier/ Mi-a scris blestemu-n ceriul gurii!..." Vorbeşte aici despre "Strămoşii" care au plecat nerăzbunaţi, dar Goga nu îşi rosteşte până la capăt blestemul. Îl pietrifică în poezia revoltei surde, a celor cărora el, poetul, li se înclină. "Al vostru-i plânsul strunei mele,/ Creştini ce n-aveţi sărbătoare,/ Voi, cei mai buni copii ai firii/ Urziţi din lacrimi şi sudoare." Într-un Ardeal văzut ca pe un templu al suferinţei, ţăranii sunt oprimaţi şi deznădăjduiţi, dar nu învinşi. Sunt vătămaţi de soartă, dar nu resemnaţi.

Au puterea să se revolte şi să spere, păşesc zilnic prin jarul mâniei, ştiind că vremurile grele se vor sfârşi. "Din casa voastră, unde-n umbră/ Plâng doinele şi râde hora,/ Va străluci odată vremii/ Norocul nostru,-al tuturora. (...) şi-n pacea obidirii voastre,/ Ca-ntr-un întins adânc de mare,/ Trăieşte-nfricoşatul vifor/ Al vremilor răzbunătoare."

Percutante şi memorabile sunt personajele, figurile întruchipate de Octavian Goga în poemele sale. Preoţi adiaţi de sfinţenie, dascăli şi dăscăliţe coborâţi parcă dintr-o icoană veche, lăutarii, nemuritorul Laie Chiorul. Jalea şi patima răscolesc vieţi băute nopţi şi zile în şir la crâşma din Dealul Mare, unde crâşmăriţă e Aniţa. "Când de dor ne zice Laie,/ Tremură cupa pe masă; Când de jale cântă Laie,/ Zboară cupa pe fereastră." "Cântecele" lui Octavian Goga sunt de dor şi de jale. Închid în ele doruri cumplite, iubiri nespuse şi o nesfârşită sete de viaţă, potolită mortal, prin nenumărate cupe cu vin. Închid ochii şi locul parcă este aievea: "Sus la crâşmă-n Dealul Mare/ De trei zile ţin soborul/ De trei zile beau şi-mi zice/ Din lăută, Laie Chiorul. /De trei zile, măi copile/ Doru-i greu şi jalea-i multă/ Şi-i tot zice, să-l aline/ Laie Chiorul din lăută./" Când se stinge Laie Chiorul, Octavian Goga îi scrie un poem sfâşietor, în care îl roagă pe cel plecat să fie mesagerul suferinţelor pământeşti, pe lângă Dumnezeu: "Tu să-ţi pleci uşor genunchii/ Şi uşor să-ţi pleci grumazul/ şi pe umerii vioarei/ Să-ţi apeşi domol obrazul./ Şi să cânţi un cântec, Laie,/ Cum se cântă-n sat la noi, Când se tânguie ciobanul/ După turma lui de oi/ (...) Blând, zâmbire-ar Milostivul.../ Iar din geana lui de-argint/ Lacrim-ar cădea-n adâncul/ Norilor de mărgărit. Ni s-ar stinge-atunci necazu'/ Ce demult ne petrecea: Între stelele de pază/ Am avea şi noi o stea".

În volumul semnat de O.C. Tăslăuanu, intitulat "O.Goga. Amintiri", acesta povesteşte o întâmplare reală petrecută la Restaurantul "Gambrinus" din Bucureşti. Aici, la o masă jucau şah George Coşbuc cu Ion Gorun, iar Caragiale, chibiţa. Pe o canapea era aşezat un nou volum de poezii, adus de un anume Nerva Hodoş, care se aşezase şi el să chibiţeze. Nenea Iancu a deschis volumul, aşa, la întâmplare. A cetit câteva strofe, apoi a privit coperta volumului, şi-a aranjat ochelarii şi a cetit o poezie întreagă. "Mă, al dracului! Da cine-i ăsta, bre?", a întrebat Caragiale după ce i-a oprit pe jucători pentru ca aceştia să asculte poemul. "Un poet de la noi din Ardeal. Îl cheamă Octavian Goga", i-a spus Gorun. "Mă, da ştii că are talent, ia să-l luăm de la început!" Caragiale a cetit cu glas tare până după miezul nopţii, comentând fiecare poem. Când, încântat de noul ucenic al strunei, a închis volumul, Caragiale, care deja îi oferise prin entuziasmul său declarat, o frumoasă consacrare lui Octavian Goga, a hotărât: "Să bem câte o halbă în sănătatea lui!".