x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Vânzări 100% la primele licitații de artă din noul sezon

Vânzări 100% la primele licitații de artă din noul sezon

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Oct 2020   •   14:20
Vânzări 100% la primele licitații de artă din noul sezon

Noul sezon al pieței de artă românești a debutat cu un record absolut.

Primele două licitații de artă, de fapt două părți ale aceleași Licitații a unei Colecții de Artă Bucureștene, organizate de casa de licitații A10 by Artmark, au înregistrat adjudecări de 100%. Au fost scoase la vânzare aproximativ 500 de opere de pictură românească și europeană, fie istorice, fie contemporane, de la un preț unitar de pornire, specific licitațiilor cu caracter de lichidare de patrimoniu (organizate sub egida mărcii asociate Hanul cu Tei bu Artmark), nu puține dintre acestea semnate de mari artiști, precum Aman, Iser, Mutzner, Baba, Câlția sau Piliuță.

Atfel, Licitația unei Colecții de Artă Bucureștene a înregistrat un total de vânzări de peste 300.000, confirmând trendul de afirmare a interesului noului public, iar nu doar al colecționarilor consacrați, precum calitățile artei de alternativă investițională ori de recipient elegant de păstrare a valorii financiare a banilor, într-un context delicat, de potențială viitoare inflație.

Cel mai scump vândută lucrare în cadrul Licitației unei Colecții de Artă Bucureștene a fost „La pozat”, a pictorului interbelic Apostol Mănciulescu. Opera a fost adjudecată pentru 5.500 de euro, pornind de la prețul de doar 100 de euro. O altă excepțională pictură a cărei adjudecare a încântat sala virtuală de licitație a fost „Îngerul păzitor” de Aurel Naray, ce a crescut de la 100 de euro la 3.250 de euro.

Totodată, Licitația Colecției unui Galerist de Artă Contemporană, desfășurată marți, 29 septembrie, a reținut atenția iubitorilor de artă contemporană din țară, dar și din afara acesteia, prin câteva recorduri absolute de autor, cel puțin pentru spațiul românesc. Astfel, fotografia realizată de Constantin Brâncuși lucrării sale în piatră ilustrând portretul baronesei Renee Frachon, provenind din colecție celebrului brâncușolog Barbu Brezianu, a fost adjudecată pentru suma de 16.000 de euro, record pentru o fotografie românească - ori o fotografie realizată de Constantin Brâncuși - cel puțin în România. Altminteri, la nivelul pieței internaționale de artă, fotografii de autor român, cum ar fi Szathmaryi, Brâncuși, Brassai, Bauh etc. se pot vinde semnificativ mai bine, spre exemplu cităm recenta vânzare a fotografiei realizate de Brâncuși în atelier, în 1924, cuplului de sculpturi „Muza adormită” și „Cocoșul”, adjudecată în noiembrie 2019 de Christie’s Paris cu 150.000 de euro; ori mai recent, în martie 2020, adjudecarea la Sotheby’s New York a unei fotografii realizate în 1912 de Brâncuși „Muzei adormite”, de 24 cm, pentru 71 de mii de euro.

 De asemenea, Licitația Colecției unui Galerist de Artă Contemporană a adus și recordul de adjudecare pentru o sculptură în lemn de Paul Neagu, de 14.000 de euro pentru o lucrare din ciclul său Hyphen (raportat la adjudecările net mai valoroase ale lucrărilor sale din oțel inoxidabil, pretabile pentru spații exterioare, precum cunoscuta adjudecare din 2016 a unui Edgerunner de mari dimensiuni - 3m - cu 50.000 euro).

Ieri seară, 1 octombrie, la Palatul Cesianu-Racoviță, s-a confirmat noul gust al românilor pentru arta decorativă de colecție, dar și un viu interes pentru păstrarea și perpetuarea istoriei prin intermediul unor piese elegante de decor. Licitația de Design Interior, una dintre cele mai lungi licitații din tipologia sa, cu o durată de aproximativ 7 ore, a înregistrat o rată de adjudecare de 85% pentru cele 241 de loturi.

Cea mai disputată piesă a fost Masa de șah din colecția Nicolae Ceaușescu, care a pornit de la prețul de 350 de euro și a fost adjudecată pentru 16.000 de euro, după 42 de pași oferiți de peste 50 de palete online. Între colecționarii și iubitorii celebrului sport al minții care au licitat pentru masa monumentală de șah s-au numărat și două muzee celebre din afara țării. Masa de șah de mari dimensiuni ce a aparținut fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu rămâne în România, în cadrul unei colecții private. Totodată, una dintre bijuteriile Licitației de Design Interior - Masă în manieră Empire, pentru jocuri de societate, a fost adjudecată pentru 5.000 de euro, depășind considerabil estimările casei de licitație, având în vedere prețul de pornire de 1.500 de euro.

La aceste prime licitații de artă din luna septembrie, care au deschis noul sezon al pieței de artă românești, au participat în total aproximativ 1.000 de palete online, prin platforma Artmark Live, din care maximul de palete participante (361 palete) a fost înregistrat la prima parte a Licitației unei Colecții de Artă Bucureștene din 22 septembrie. Devine probabil limpede că viitorul pieței românești – și poate și internaționale de artă – este legat de dezvoltările platformelor online de promovare culturală.

 

×