x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Record de vizitatori la expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie”, din cadrul “Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii” 

Record de vizitatori la expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie”, din cadrul “Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii” 

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Mai 2023   •   23:15
Record de vizitatori la expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie”, din cadrul “Timișoara 2023: Capitală Europeană a  Culturii” 

12.000 de vizitatori au trecut pragul Muzeului Național de Artă din Timișoara pentru a admira prima retrospectivă dedicată artistului român Victor Brauner  

 La doar două luni de la vernisarea expoziției Victor Brauner: Invenții și magie”, peste 12.000 de vizitatori din țară și de peste hotare au venit la Muzeul Național de Artă din Timișoara să vadă prima retrospectivă dedicată artistului organizată în Europa de Est. Expoziția a avut vernisajul în cadrul deschiderii programului cultural „Timișoara 2023: Capitală Europeană a

Culturii” și mai poate fi vizitată până pe 28 mai. Expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie” este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara, co-organizat de Centre Pompidou Paris, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România. 

 

 „Succesul expoziției «Victor Brauner: Invenții și magie» ne confirmă importanța investițiilor în infrastructura culturală. În calitate de finanțator principal, Consiliului Județean Timiș a alocat pentru pregătirea expozițiilor Victor Brauner și Constantin Brâncuși (care se va deschide publicului pe 30 septembrie la Muzeul Național de Artă Timișoara) resurse semnificative pentru a aduce infrastructura muzeală la standarde internaționale. Vom continua să fim alături de sectorul cultural pentru a ne îndeplini un obiectiv comun – acela de a face din Timișoara Capitala Artelor Vizuale din România.”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Circa 100 de lucrări (picturi, desene, sculpturi, gravuri și documente) compun expoziția retrospectivă dedicată artistului suprarealist român, originar din Piatra Neamț. Dintre acestea, 40 de lucrări sunt oferite cu titlu de împrumut special din partea Centre Pompidou din Paris, alături de lucrări din colecțiile muzeelor Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles și ale altor muzee din România sau din colecții private și din străinătate

Probabil că nicio expoziţie din istoria muzeului nu a atras un număr atât de mare de vizitatori precum a făcut-o expoziția «Victor Brauner: Invenții și magie» în doar două luni. O expoziţie de succes pentru MNArT reprezintă un raport favorabil între un conţinut curatorial de calitate şi o prezentare pe măsură, dar factorul cel mai important rămâne, desigur, publicul care alege să vină în muzeu și să descopere expozițiile pe care le propunem. Până acum, doar cu expoziția Victor Brauner, Muzeul Național de Artă din Timișoara a depășit numărul total de vizitatori de anul trecut. Ne propunem ca acest tip de succes să rămână un jalon pe care să îl atingem constant pe viitor.”, completează Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă Timișoara.

 

În weekendul de deschidere, respectiv în zilele de 17 - 19 februarie, accesul publicului a fost gratuit, iar cei care încă nu au ajuns la Muzeul Național de Artă din Timișoara au posibilitatea să admire lucrările semnate de Victor Brauner până pe 28 mai. Accesul pentru vizitarea expoziției se poate face de miercuri până duminică, prețul unui bilet fiind de 55 lei. Conform programului de vară, Muzeul Național de Artă din Timișoara poate fi vizitat în intervalul orar 13.00 – 21.00. Accesul este gratuit pentru toate categoriile de public în fiecare a treia zi de miercuri a lunii. 

 

 

„Atunci când am pornit la drum cu ideea unei prime retrospective adevărate a lui Victor Brauner în țara sa natală, știam că este un artist mult prea puțin cunoscut în România și ne doream să contribuim la schimbarea acestei stări de fapt. La două luni de la vernisaj putem vorbi, iată, de peste 12.000 de vizitatori unici ai expoziției «Victor Brauner: Invenții și magie». Sunt statistici care ne bucură și ne fac mai încrezători că efortul nostru comun, al coorganizatorilor, va produce acea transformare fundamentală la nivelul percepției asupra acestui mare artist suprarealist”, spune Ovidiu Șandor, fondator și președinte Fundația Art Encounters.

 

Cei care nu pot ajunge la Timișoara să admire expoziția Victor Brauner sau vor să păstreze amintirea sa și după încheierea acesteia, pot achiziționa catalogul lansat cu acest prilej în ediție bilingvă (română și engleză) coordonat de curatoarea expoziției, Camille Morando, care cuprinde texte semnate de nume marcante ale scenei culturale precum Cătălin Davidescu, Catherine Hansen, Radu Stern, Bernard Blistène, Irina Cărăbaș, Andreea Foanene, Diana Marincu, o biografie Victor Brauner și fotografii de arhivă cu artistul. Catalogul este disponibil în rețelele de librării Cărturești, Humanitas, Librarium, La Două Bufnițe și Kyralina. 

 

 

 

×