Vis. Toamna - teatrul ca drog

Pana la aceasta piesa nu m-am gandit atat de direct la teatru ca la spectacolul care se joaca voit cu mintea ta si care poate da dependenta.

Daca n-ai incercat niciodata un drog, nu-i stii efectele si nici nu intelegi de ce-l cauta unii, cum devin dependenti. Nu pricepi cum e cu pierderea notiunilor de spatiu si de timp, altfel decat drept consecinta a stresului intr-o viata traita in viteza. Asa ca, oricat de talentati ar fi Burroughs, Kerouac sau Huxley in a transforma in literatura trairile lor legate de consumul de droguri, te gandesti ca n-ai cum sa simti senzatiile alea, n-ai cum sa plonjezi in lumi paralele. Si inlaturi regretul ca iti refuzi o experienta, gandindu-te ca oricum era ceva "imoral". Nici tu, nici consumatorul uzual de "drog" nu banuiti ca ti-ai putea extrage senzatiile si din altceva; mai intai pentru ca e o cale mult mai dificila si mai apoi, pentru ca sunt prea putine alternativele.

Cea mai recenta productie a teatrului din Arad, "Vis.Toamna" (regia Radu Afrim) e cea mai buna dovada. Nu mai e nevoie sa-ti imaginezi ca mergi intr-o alta lume, pentru ca esti dus acolo; nu mai e nevoie sa cauti neprevazutul, pentru ca incerci sa te descurci cu multele senzatii pe care le primesti.

Esti intr-un cimitir si poti sa-ti vezi imaginea reflectata pe o cruce, ca si cum ar fi mormantul tau. Vezi oameni care spun lucruri si fac vorbe pentru ca, peste cateva minute, sa reia aceleasi lucruri si vorbe intr-un alt cadru, din alt spatiu si alt timp.

Sunt acolo, in cimitir, un fiu ratacitor cu o sotie noua, o mama careia ii place prea mult fosta nora, un tata in contratimp cu restul familiei, o multime de relatii neasumate. si niste pusti care se joaca sau se odihnesc printre morminte.

Si tu te gandesti: sunt toti morti si, pentru ca sunt in cimitir, s-au reintors sub forma stafiilor? Sunt toti vii si viseaza?

Unul din pusti isi aprinde un joint, pierde tigara ca sa o gaseasca doua cruci mai departe, ca si cand a mai fumat-o cineva dintr-o lume paralela pe care el n-o vede, dar ale carei efecte le simte. Ceva mai tarziu plange, fara sa stie ca la o secunda distanta de el (sau niste ani distanta?) a fost aproape de planset si fiul ratacitor. Si cand lucrurile nespuse se repeta, intr-un joc al absurdului, al relatiilor dintre oameni in absenta relatiilor dintre ei, le duce scrisori mortilor. Le pune pe cruce. Comunicare in absenta comunicarii.

In lumea noua pe care o traiesti (visezi?) vorbele indragostitilor se dilata intr-un dans care e si lupta, un dans care trece dintr-un spatiu in altul, devenind si joaca pentru copii, dar si forma de galceava intre femei. Tot in lumea asta, vorba e gest si fapta e cuvant, iar viitorul se petrece inaintea trecutului, asa ca dragostea ajunge intr-o clipa un act neconsumat inca, dupa ce doua minute mai devreme era amintire.

Pana la aceasta piesa nu m-am gandit atat de direct la teatru ca la spectacolul care se joaca voit cu mintea ta si care poate da dependenta. A fost nevoie sa ma indrept catre insemnari ale medicilor a caror munca e legata de droguri, ca sa pot spune ca experienta consumului de droguri si cea a vizionarii acestui spectacol seamana in multe privinte. Si, asemeni celor care experimenteaza trecerea catre alte (emi) sfere prin drog, dupa doua ore, si spectatorii care vad "Vis.Toamna" se vor intoarce la realitatea imediata. Pentru ei, realitatea va fi locul unde experienta traita va putea fi evaluata corect.

Puteti face asta luni seara la Teatrul Odeon intr-o unica reprezentatie in Bucuresti a acestei piese sau printr-o excursie la Arad, incepand de saptamana viitoare.

P.S. Tema timpului si spatiului fara granite, care e foarte prezenta in arta contemporana, inclusiv in cea consumerista, ajunge in Romania si pe scena, la doi pasi de spectatori. In cinematografe, cel mai recent film al lui Tony Scott, "Deja vu", se distreaza cu timpul la fel de pervers ca Afrim. Romanul o face insa mult mai erotic.