x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Vizite ghidate la Palat

Vizite ghidate la Palat

09 Dec 2013   •   14:54
Vizite ghidate la Palat

Muzeul Naţtional de Artă al României invită publicul în acest week-end la o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice recent restaurate din Corpul Central al muzeului (Sufrageria Regala, Sala Tronului şi Scara Voievozilor). Cu acest prilej poate fi vizitată şi expozitia Fragmente de memorie - Portrete Regale. Participarea se face numai pe bază de inscriere individuală prealabilă, în limita locurilor disponibile, prin e-mail la programari@art.museum.ro sau prin telefon la 021.314.81.19. Vizitele au loc astfel: sâmbătă, 14 decembrie, de la orele 11.30, 14.00 si 16.30; duminica, 15 decembrie, de la orele 11.30, 14.00 si 16.30. Durata unei vizite este de o oră, iar tariful 20 de lei. (S.S.E.)

×