x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România marcată la ICR Tel Aviv

Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România marcată la ICR Tel Aviv

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Oct 2020   •   18:35
Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România marcată la ICR Tel Aviv

În seara zilei de 8 octombrie 2020, ICR Tel Aviv a marcat Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România printr-un eveniment organizat sub egida Ambasadei României în Israel și în colaborare cu A.M.I.R. (Organizația Israelienilor Originari din România) și Teatrul Karov din Tel Aviv. Evenimentul a constat în punerea în scenă și difuzarea în premieră, pe pagina de Facebook și canalul oficial de YouTube al ICR Tel Aviv, a piesei „Ultima ţigară a lui Fondane”, de Cătălin Mihuleac, care descrie ultimele ore din viața poetului român de origine evreiască Benjamin Fondane (Fundoianu), pe numele său real Benjamin Wechsler. Discuțiile imaginare ale lui Fondane cu stafia unchiului său, dr. A. Steuerman, decedat cu decenii în urmă, sunt învăluite metaforic în norii ultimei țigări fumate de Fondane, înainte de execuția sa de la Auschwitz.

 

Premiera piesei „Ultima țigară a lui Fondane” a fost precedată de intervențiile lui: E.S. Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel; Micha Harish, președintele A.M.I.R.; Robert Singer, centrul de educație evreiască ORT – președintele Comitetului Director.

 

Referindu-se la cazurile particulare ale satelor Cârlibaba Nouă și Cârlibaba Veche, E.S. Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel, a menționat că anul acesta se împlinesc 79 de ani de la deportările în Transnistria și 76 de ani de la deportările din Transilvania de Nord. Ambasadorul Ioanid a subliniat importanța activității derulate de Institutul Elie Wiesel, care contribuie la educația privind Holocaustul, la combaterea antisemitismului și organizarea de evenimente comemorative.

 

În continuarea programului, Micha Harish, președintele A.M.I.R., a salutat inițiativa ICR Tel Aviv de a organiza un astfel de eveniment de Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului din România. Totodată, acesta a subliniat că înainte de anul 2000 nu se știau foarte multe lucruri referitoare la Holocaustul din România, situație care s-a schimbat odată cu publicarea Raportului Comisiei Wiesel. De asemenea, Micha Harish a menționat rolul jucat de A.M.I.R. pentru prezervarea memoriei.

 

Robert Singer, președintele Comitetului Director al Centrului de educație evreiască ORT, a cărui familie este originară din Cernăuți, a pus accentul pe importanța educării noii generații și a informării publicului larg privind existența istorică a Holocaustului. Citâdu-l pe Elie Wiesel „opusul iubirii nu este ura, ci indiferența”, Robert Singer și-a exprimat speranța într-un viitor și o societate mai bune și mai tolerante.

 

Premiera piesei „Ultima țigară a lui Fondane” (autor: Cătălin Mihuleac, traducere în limba ebraică: Sylvia Herșcovici) – spectacol în limba ebraică cu subtitrare în limba română, în interpretarea actorilor Teatrului Karov din Tel Aviv (regia: Dorit Nitai-Neeman, distribuția: Yoav Sadowsky și Martin Blumenfeld) – a avut loc pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv și pe canalul oficial de YouTube al ICR Tel Aviv, urmată fiind de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Moderată de directorul ICR Tel Aviv, Martin Salamon, sesiunea de Q&A i-a avut ca invitați pe Dorit Nitai-Neeman,  regizor și director al Teatrului Karov, Cătălin Mihuleac, autorul piesei (cu o înregistrare audio), și actorii Martin Blumenfeld și Yoav Sadowsky.

 

Vorbind despre piesă, Dorit Nitai-Neeman, regizor, a precizat că în realizarea interacțiunii între cele două personaje a avut în vedere ca acestea să nu se atingă, „mereu conversăm cu personaje/persoane care sunt importante pentru noi, dar acestea nu există fizic în acel moment. Unde se află ele în momentul prezent? Oare sunt lângă noi sau sunt în imaginația noastră? – astfel conversația lui Fondane cu Adolph trebuia să reflecte acest lucru, această stare. Ultima țigară a lui Fondane este de fapt acesta, el se consumă pe sine precum o țigară, libertatea lui de a fuma este ultima libertate care i-a mai rămas”.

Tot la libertate s-a referit Dorit, făcând apel la crezul artistic care i-a fost transmis de tatăl său, Nicu Nitai: „teatrul nu este o chestiune de muncă, ci o chestiune de viață și de moarte”; în aceste vremuri de restriște „ne revoltăm prin a continua să creem”.

 

Yoav Sadowski, actor al Teatrului Karov și membru al tinerei generații de artiști, a mărturisit că „a juca acest rol înseamnă a crea o legătură artistică și personală cu personalitatea care se află în spatele personajului”, Benjamin Fondane fiindu-i deja cunoscut actorului israelian din cadrul seriei „Poezia bate pandemia” – campanie online de poezie românească recitată în limba ebraică, care a reprezentat pentru acesta un moment în care „i-am cercetat biografia și am descoperit un om minunat, din punct de vedere al creației artistice.”

 

Martin Blumenfeld a adăugat că „o parte importantă din biografia lui Fondane a fost reprezentată de orașul Iași”, [...] Iașiul este un oraș special, care a dat culturii române multe personalități reprezentative”, iar vorbind despre rolul care i-a fost atribuit, acesta a precizat că „nu a fost ușor să interpretez acest rol, însă regizorul Dorit Nitai-Neeman a reușit să realizeze scopul acestei piese”. 

 

Autorul piesei, Cătălin Mihuleac, a dramatizat povestirea cu același titlu la solicitarea ICR Tel Aviv, special pentru a fi prezentată cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului din România. Mihuleac este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prozatori români. Volumele sale „America de peste pogrom” (2014, apărut și în traducere în limbile germană și franceză), „Ultima ţigară a lui Fondane” (2016) şi „Deborah” (2019) fac parte dintr-un proiect mai amplu al autorului, ce are drept scop restituirea literară a multiplelor faţete ale istoriei evreilor din România.

 

De asemenea, în perioada 10-12 octombrie 2020, ICR Tel Aviv organizează o serie de proiecții online ale documentarului „Gesturi de rezistență” în colaborare cu platforma „Viitorul Memoriei” fondată de Olga Ștefan.

 

„Gesturi de rezistență” este un film documentar care aduce împreună mărturiile personale de rezistență antifascistă, în diferite forme, ale unora dintre ultimii supraviețuitori ai Holocaustului din România, Republica Cehă și Slovacia: „capitolul 1: Rezistența armată”; „capitolul 2: Rezistența civilă / politică”; „capitolul 3: Rezistența prin artă”; „capitolul 4: Rezistența prin solidaritate”.

 

Seria de proiecții se va încheia luni, 12 octombrie, cu o sesiune de Q&A în limba engleză, moderată de directorul ICR Tel Aviv, la care vor participa realizatoarea filmului, Olga Ștefan, și criticul israelian de film Dan Romașcanu.

 

Comemorată anual, Ziua Națională a Victimelor Holocaustului din România aduce în conștiința publică evenimentele din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, care au schimbat în mod tragic viețile membrilor comunităților evreiești și rome din România acelei perioade. Prin Hotărârea de Guvern nr. 672/2004, ziua de 9 octombrie (dată ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941), a fost aprobată pentru comemorarea oficială, în plan național, a Zilei Holocaustului din România.

 

 

×