Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Văduva lui I.L. Caragiale, Alexandrina, evocând-l pe soțul „Jean”, în interviuri realizate, în anii 1936-1945, de Șerban Cioculescu, Gaby Michailescu și Paul Daniel (în Alexandrina I.L. Caragiale, Ecaterina Logadi-Caragiale, „Amintiri despre Caragiale. Evocări, interviuri, scrisori”, antologie și note de Constantin Hârlav, Karta-Graphik, Ploiești, 2012): „Îi era frică de incendiu și de aceea nu frecventa cinematograful și ni-l interzicea. Nu-i vorbă, și la teatru se temea de foc. Avea și fobia epidemiilor. Văzuse holera la București și se alesese cu spaima. Avea o frică grozavă de cancer, spunea că va muri de această boală, ca și mama și sora lui. În tren, tremura la gîndul deraierilor. Cînd pleca pentru cîteva zile din țară, eram înțeleși să-i telegrafiem zilnic, ca să fie liniștit că nu ni s-a întîmplat nimic”.
Torturi
Despre activitatea de pe urma căreia își câștiga existența: „Scria foarte greu și numai noaptea. Se tortura scriind și simțea nevoia să-și verifice impresiile prin lectură: îmi citea tot ce scria, mie și mamii și la surori - era capabil să cheme și pe bucătăreasă să-i citească (asta poate părea curios pentru cine nu știe că la fel proceda și Moliere, din nevoia de confirmare cu bunul simț, propriu clasicilor). Citea foarte mult și era în curent cu tot ce se scria în țară”.
Eminescu și iodul de la „Suțu”
Ultimele proiecte dramaturgice la Berlin, pe lângă piesa „Titircă, Sotirescu & Co”: „Afară de acest proiect, iată încă două: o tragedie în 5 acte. Intitulată Ștefan V și o comedie în două tablouri, care s-ar fi chemat Două bilete de loterie”. Despre „ultimul” Eminescu: „Pe Eminescu l-am văzut cînd nu mai era normal, la Maiorescu. Venise la dejun și a ținut, cu gesturi sacerdotale, să ne blagoslovească pe toți cei ce ne aflam la masă. Soțul meu se ducea regulat la Suțu, să-l viziteze. Poetul, neștiut de paznici, se furișa în laborator și bea, în cantități mari, iodul pe care-l găsea în sticle. De cîte ori se ivea Jean, genialu-i prieten îi șoptea confidențial: «îl sting pe grec!... îi beau tot iodul din sticle»”.
Bătaie cu perne
Despre tânărul Iorga: „Lui Iorga îi plăcea să vorbească mereu despre mîncare și ceilalți aducînd mereu vorba de asta – se amuzau teribil. (...) Odată am rămas trăsnită cînd am intrat în odaia unde-i lăsasem discutînd aprins și i-am găsit așa, oameni serioși cum erau - cu mustăți, cu neveste și copii, - bătîndu-se cu pernele. Era o învălmășeală ca la casa de nebuni, de-a trebuit să muncim o zi întreagă să dereticăm casa”.
Ambiții neștiute
Despre studentul Mateiu, când tac-su a aflat că nu dădea pe la Drept: „Caragiale s-a făcut foc și l-a luat la rost: «Ascultă măi, băiete! Eu nu sînt milionar! Te-am trimis să înveți carte și tu bați ulițele de pomană!» «Tată, nici asta nu-i rău. Învăț să cunosc lumea», i-a răspuns Matei. «O fi, dar atunci hai s-o cunoaștem mai bine la București. Pentru voiajuri de plăcere n-am gologani». Și Matei s-a întors la București, unde a rămas pentru totdeauna cu obsesia străinătății și cu regretul că nu făcea parte și el dintr-o familie de mari boieri și bogați moșieri”. Cea din urmă dezvăluire - despre visuri (neîmplinite): „Jean ar fi vrut să fie deputat: ăsta era ambițul lui”.
Alte „nebunii” marca nenea Iancu
August 1870 - Republica de la Ploiești
Caragiale a participat, în Ploiești, la mișcarea revoluționară/antimonarhică a lui Alexandru Candiano-Popescu. Viitorul dramaturg s-a distins atunci încingându-se cu sabia unui subcomisar de serviciu, care o uitase în cui.
1883 - în mrejele Fridolinei
Tânărul Caragiale a făcut o pasiune nebună, la Iași, pentru „Fridolina” (pe numele adevărat Leopoldina Reinecke). Se spune că era atât de amorezat încât i-a cerut mâna femeii care-i sucise mințile. A amenințat chiar cu sinuciderea în cazul unui refuz! „Ce face Fridolina? O doresc de-mi seacă sufletul… Cu ochii ei albaştri, cu capul ei frizat”, îi scria dramaturgul în aprilie 1883 lui Petre Missir. Inima tinerei era însă dăruită unui maior care o ceruse în căsătorie şi dăduse bir cu fugiţii… Amorul (neîmpărtășit) a ținut două luni și s-a încheiat când prieteni bine-intenționați i-au explicat lui nenea Iancu că, în cazul unei căsătorii, va fi nevoit să aibă grijă de toată familia Fridolinei, una numeroasă.
1889 - prins în patul lui Nottara
Șase ani mai târziu, Caragiale s-a bucurat de nurii actriţei Amelia Welner, soţia lui Constantin Nottara. Cei doi soţi Nottara jucau la Teatrul Naţional, al cărui director a fost pentru scurt timp nenea Iancu. Atras de frumuseţea actriţei, Caragiale n-a mai ţinut cont de soţ. Bine, nici Amelia n-a dat doi bani pe eventualele ecouri ale adulterului. Partidele amoroase se derulau chiar în casa lui Nottara şi aventura a culminat cu prinderea amantului Caragiale în flagrant delict. Întors acasă pe neaşteptate dintr-un turneu, Nottara a dat peste Caragiale în dormitor purtându-i papucii de casă şi halatul. «Coane, am înţeles să-mi iei nevasta, dar şi halatul, şi papucii?!», l-ar fi dojenit Nottara. Scandalul s-a finalizat cu demisia lui Nottara de la Teatrul Naţional. Ziarele vremii titrau cu litere de-o schioapă: „Balamuc la Teatrul Naţional din cauza boroboaţelor directorului”.
1894 - hărțuit de cămătari
O parte a presei bucureștene răspândea zvonul unui proces ciudat: un cămătar care i-ar fi împrumutat lui Caragiale 70 de lei, cu 10 ani în urmă, solicita înapoi, cu dobânzi compuse conform clauzelor contractuale, 160.000 de lei! Tribunalul din Ilfov ar fi respins însă pretenția creditorului și ar fi admis plata unei sume de 140 de lei.
1896 - controlor de bilete la Iași
În luna septembrie a anului 1896, îndrăznețul I.L. Caragiale îi cerea în scris lui N. Gane, primarul Iașiului, direcția Teatrului Național din Orașul celor șapte coline, reclădit după un incendiu devastator și aflat într-o fază de reorganizare. Refuzat, nenea Iancu nu renunță. Îi scrie din nou onorabilului edil și-i solicită, de această dată, postul de intendent. Apoi, îl sâcâie iar, cerându-i umila slujbă de controlor de bilete…
113 ani s-au împlinit în această vară, în 9 iunie, de la moartea lui I.L. Caragiale.
„Jean ar fi vrut să fie deputat: ăsta era ambițul lui”, Alexandrina Caragiale, soția lui nenea Iancu
„Avea și fobia epidemiilor. Văzuse holera la București și se alesese cu spaima”, Alexandrina Caragiale
„Se tortura scriind și simțea nevoia să-și verifice impresiile prin lectură: îmi citea tot ce scria, mie și mamii, și la surori - era capabil să cheme și pe bucătăreasă să-i citească”, Alexandrina Caragiale
„Caragiale n-a murit. Caragiale nu poate să moară!”, Barbu Ștefănescu Delavrancea
Citește pe Antena3.ro
