Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Nu cred să existe în Europa timpurilor noastre o prințesă care să se poată măsura cu frumusețea maiestuoasă a țarinei Anna”, scria baronul Mardefeld, ambasadorul prusac la Sankt Petersburg. „Deși brunetă, tenul ei este de o albeață luminoasă și deloc nefirească. Trăsăturile chipului său sunt de o luminozitate desăvârșită, încât, de-ar fi să le judece un mare pictor după cele mai severe standarde ale frumuseții clasice, nu le-ar găsi vreun cusur. Chiar și atunci când tace, i se citesc căldura și noblețea în ochii mari. Este o fire dezinvoltă și statornică, aplecată mai mult spre sobrietate decât spre exuberanță. Încă din tinerețe, s-a străduit să-și cultive mintea. Vorbește franceza și germana fluent”.
Fără nepotisme la Stockholm
Această odă era închinată unei făpturi ce nu avea să reziste însă prea mult pe scena vieții. La șaptesprezece ani ani, Anna a fost căsătorită cu Carol Frederic, duce de Holstein, „un tânăr cu vise mărețe și înzestrări modeste” - după cum avea să-l caracterizeze istoricul Robert K. Massie. Carol era unicul fiu al Sofiei Hedwiga, sora legendarului rege Carol al XII-lea al Suediei, și al lui Frederic al IV-lea, duce de Holstein, care își pierduse viața luptând pentru regele Carol. Soțul Annei fusese educat în Suedia și spera, pe bună dreptate, ca unchiul său, Carol al XII-lea, neavând copii, să îl numească moștenitor. Aiurea! După moartea regelui, pe tronul Suediei fu preferată prințesa de Hesse, fapt ce stârni o furtună în sufletul tânărului duce de Holstein. De ciudă, Carol Frederic se refugie la Sankt Petersburg, la curtea dușmanului unchiului său răposat, Petru cel Mare.
De la Sankt Petersburg la Holstein
„Țarul îl primi cu bucurie pe tânărul duce - evoca istoricul Robert K. Massie - care, pretendent la tronul Suediei, era considerat de Petru cel Mare drept o armă politică utilă”. N-a trecut mult și, profitând de faptul că împărăteasa Ecaterina I îl agrea, ducele de nouăsprezece ani a cerut mâna Annei. Deși Petru cel Mare s-a opus acestei căsătorii, moartea sa subită, în ianuarie 1725, a deschis calea acestui mariaj. Patru luni mai târziu, pe 21 mai, Anna își unea destinul cu ducele. În scurta domnie a mamei sale, Anna și Carol Frederic locuiră la Sankt Petersburg. În 1727, la moartea Ecaterinei, cuplul părăsi Rusia și se mută la Holstein - preciza „cronicarul” familiei imperiale ruse Robert K. Massie în lucrarea „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei (ALL, 2018).
Mlădiță de țar, de rege, de regină
„Deși îndurerată de despărțirea de sora ei, Elisabeta, Anna găsi o consolare la aflarea veștii că este însărcinată - mai menționează Massie. Pe 21 februarie 1728, la șase luni de la sosirea la Holstein, ea dădu naștere unui fiu, botezat în biserica luterană din Kiel chiar a doua zi. Numele copilului, Carol Peter Ulrich, amintea de ilustra sa descendență: „Carol” venea de la tatăl lui, dar și de la străunchiul Carol al XII-lea al Suediei. „Peter” trimitea la bunicul său, Petru cel Mare, iar „Ulrich” la Ulrica, regina Suediei. Norocul acestui copil avea să pălească însă repede. Poate prea repede. După doar trei luni de viață, micuțul cu strălucită descendență avea să-și piardă mama, pe frumoasa Anna, doborâtă de o răceală suprapusă pe trupul slăbit de naștere și de o vicleană tuberculoză.
Muzică (după ureche) și exerciții militare
Copleșit de durere, dar și de regrete (mari) pentru banii care veneau la Kiel dinspre Sankt Petersburg în vremea în care Anna trăia, Carol Frederic, tatăl băiețelului fără mamă, își neglijă fiul, lăsându-l în grija doicilor și a servitorilor. „La șapte ani, micuțul Peter, care vorbea deja cursiv franceza și germana, începu pregătirea militară. Învăță să stea drept în posturile de gardă și să meargă în pas de defilare, înarmat cu o sabie micuță și o muschetă”, mai preciza Robert K. Massie în studiul amintit. În scurt timp, privat de afecțiunea părintească, Peter se atașă de exercițiile militare și de muzică. Adora să cânte la vioară, dar exersa singur, întrucât nimeni nu s-a sinchisit vreodată să-l încurajeze în această direcție. Cea mai apropiată rudă masculină de sânge a celor doi temuți adversari din Marele Război al Nordului - vigurosul Petru cel Mare și strategul invincibil Carol al XII-lea - creștea în bătaia sorții, neglijat, lipsit de îndrumarea tatălui și privat de iubirea mamei.
Duce la 11 ani
În 1739, pe când avea unsprezece ani, Peter își pierdu și tatăl. Copilul deveni astfel, chiar dacă doar cu numele, duce de Holstein. Era un preadolescent speriat, plăpând, bolnăvicios, cu bărbia ștearsă și ochii bulbucați. Aceste tușe demne de milă, zugrăvite de istoricul Robert K. Massie, se pliau pe un caracter ezitant, delăsător, ascuns. Moștenitorul de drept al tronurilor Suediei și Rusiei a fost plasat sub tutela unchiului său, prințul Adolf Frederic de Holstein, episcop luteran de Eutin, care, la rândul lui, s-a descotorosit de micuțul Peter, lăsându-l în grija unui zbir irascibil și grosolan, Otto Brümmer, un fost ofițer de cavalerie avansat mareșal al curții ducale. Așa a început calvarul pentru Carol Peter Ulrich, viitorul soț-marionetă al Ecaterinei cea Mare a Rusiei.
Torturat prin înfometare
După cum observa profesorul de franceză al micului suveran, „Otto Brümmer ar fi fost mai potrivit să lucreze cu un cal, decât cu un prinț”. Brümmer - nota și istoricul Robert K. Massie - își tortura elevul prin pedepse aspre, ironii, umilințe publice și înfometare. Ori de câte ori tânărul prinț nu își pregătea lecțiile corespunzător - și nu rare erau acele momente - Brümmer își făcea apariția în salonul de mese și îl amenința cu pedeapsa, promisă imediat după masă. Îngrozit, băiatul își pierdea orice poftă de mâncare și se ridica de la masă vomitând. După un astfel de incident, zbirul dădea ordin ca Peter să nu primească nimic de mâncare ziua următoare. În schimb, copilul flămând era obligat să stea nemișcat la ușa salonului de mese pe toată durata zilei, cu desenul unui măgar legat la gât, privind la propriii curteni cum se ospătează.
În genunchi pe boabe de mazăre
De parcă toate acestea n-ar fi fost de ajuns, Brümmer își bătea frecvent elevul princiar cu un băț ori cu un bici! Îl silea să stea în genunchi ore în șir pe boabe uscate de mazăre până când rotulele i se umflau. „Agresiunile la care l-a supus constant Brümmer - opina Massie - l-au transformat pe Peter într-o ființă deplorabilă și perfidă. Era fricos, mincinos, ostil, lăudăros, laș, fățarnic și crud. Îi făcea plăcere să chinuie animale mici”. Tirania absurdă a lui Otto Brümmer și plăcerea de a-l tortura pe cel ce putea deveni cândva regele Suediei sau împăratul Rusiei vor rămâne pentru totdeauna mistere neelucidate pentru istorici.
Însurat cu o femeie faimoasă
La 14 ani, Peter Carol Ulrich a fost adus de Elisabeta, împărăteasa Rusiei, la Sankt Petersburg. Cum nu putea avea copii, Elisabeta plănuise să-și înfieze nepotul pentru a-și asigura un succesor la tron. Peter avea să fie însurat cu o prințesă germană săracă, Sofia Augusta Frederica, rămasă în istorie sub numele Ecaterina cea Mare.
Țar pentru șase luni
După moartea împărătesei Elisabeta a Rusiei, în 1762, Peter Carol Ulrich a rezistat doar șase luni pe tronul Romanovilor. Politica agresivă proprusacă, dar și faptul că abia silabisea în limba supușilor l-au făcut atât de urât, încât rușii au sprijinit-o pe Ecaterina să-și înlăture soțul de pe tron (prin asasinat).
„Peter Carol Ulrich era un preadolescent speriat, plăpând, bolnăvicios, cu bărbia ștearsă și ochii bulbucați.”, Robert K. Massie, istoric
„Copilul flămând era obligat să stea nemișcat la ușa salonului de mese pe toată durata zilei, cu desenul unui măgar legat la gât, privind la propriii curteni cum se ospătează.”, Robert K. Massie, istoric
„Agresiunile la care l-a supus constant Otto Brümmer l-au transformat pe Peter într-o ființă deplorabilă și perfidă. Era fricos, mincinos, ostil, lăudăros, laș, fățarnic și crud.”, Robert K. Massie, istoric
6 luni a rezistat Peter Carol Ulrich pe tronul Rusiei. Moartea nefericitului prinț a fost pusă pe seama asasinatului politic, dictat de cea care avea să rămână în istorie sub numele de Ecaterina cea Mare
„Lui Peter îi făcea plăcere să chinuie animale mici.”, Robert K. Massie, istoric
