Asasinul englez

În 1291, conducătorii a trei Cantoane Forestiere de pe teritoriul de azi al Elveţiei au format o alianţă defensivă. Şapte secole mai târziu, cei mai puternici bancheri privaţi şi industriaşi au perfectat o înţelegere împotriva evreilor care încercau să spargă sistemele de siguranţă ale băncilor elveţiene, în scopul recuperării unor bunuri care le aparţineau.

Dacă prima alianţă a fost reală, atestată documentar, despre a doua aflăm din "Asasinul englez", captivantul roman al lui Daniel Silva. În această carte, scrisă într-un stil care aduce aminte de John Le Carre, trecutul se revarsă ca lava dintr-un vulcan şi transformă percepţia asupra Elveţiei,  ştirbindu-i nimbul de respect şi admiraţie de care se bucură din partea tuturor. Unei ţări discrete, în care secretul bancar e păzit cu străşnicie, unde fărădelegea e pedepsită imediat şi simţul civic e mai dezvoltat decât în oricare dintre statele prospere, i se arată o altă faţă. Gradul de civilizaţie la care s-a ajuns în această parte a lumii ascunde, de fapt, multe orori, printre care şi acelea legate de sprijinul acordat naziştilor. Aceştia au deschis aici conturi unde şi-au adăpostit banii furaţi de pretutindeni, comorile de artă jefuite din mari muzee europene sau din colecţii particulare. Mult clamata lor neutralitate le-a îngăduit elveţienilor acumularea unor bogăţii imense în timpul celui de-al doilea război mondial, dintre care o bună parte nu a mai fost restituită proprietarilor de drept la sfârşitul conflagraţiei.

Turnură dramatică
Lui Gabriel Allon, agent al serviciilor secrete israeliene, având acoperirea de restaurator de tablouri, îi este încredinţată misiunea de a face lumină într-unul dintre cazurile uimitoare ale unei astfel de colaborări despre care nimeni nu vorbeşte. Drumul pe care îl parcurge prin Europa - Londra, Zürich, Veneţia, Costa de Prata (Portugalia) - îl transformă din hăitaş în hăituit. Fiindcă Gerhardt Patterson lucrează nu numai în serviciul intern de securitate elveţian, dar, fără ştiinţa Guvernului, este şi sluga credincioasă a lui Otto Gessler, care conduce grupul de bancheri şi industriaşi interesaţi de ascunderea adevărului despre legăturile elveţienilor cu Germania hitleristă. Confruntarea dintre Allon şi Patterson provoacă multe victime în ambele tabere şi le pun lor înşile vieţile în pericol. Mai mult, existenţa unui ucigaş cu simbrie, un misterios asasin englez, conferă o turnură şi mai dramatică evenimentelor.

Lectură cuceritoare
Însă nu numai întâmplările prin care trec eroii sunt spectaculoase. Răpirile, asasinatele, scenele de tortură, jafurile, urmăririle pe care le prezintă Daniel Silva sunt concurate de dezvăluirile senzaţionale pe care le face pe multe pagini. Ne sunt aduse la cunoştinţă multe secrete murdare şi terifiante. Poate unele sunt greu de crezut. Dar autorul reuşeşte să ne strecoare îndoiala în suflet. Un sâmbure de adevăr o fi existând în faptele narate cu atâta siguranţă. Mai ales că un raport din 2001 al aşa-numitei Comisii Independente de Experţi a confirmat faptul că Elveţia a fost un "centru comercial" pentru arta prădată şi că un mare număr de tablouri a fost introdus în ţară în timpul războiului. Nimeni nu ştie însă câte dintre aceste tablouri, sculpturi, tapiserii sau bijuterii au rămas ascunse în seifurile băncilor elveţiene şi în casele cetăţenilor.

Dar am fi nedrepţi dacă ne-am opri numai la spectaculosul din scrierea lui Daniel Silva. Proza lui are ritm, are imprevizibil şi cursivitate, chiar dacă se desfăşoară pe planuri multiple, iar personajele sunt conturate cu lux de amănunte. Autorul e atent şi la ansamblu, şi la fineţea detaliilor, astfel încât naraţiunea lui să fie cuceritoare la lectură, desfătându-l pe cel mai cârcotaş cititor.

"Se apropia de sfârşitul ultimei lungimi de bazin: treizeci şi şapte... treizeci şi opt... treizeci şi nouă... întinse mâna, aşteptând să întâlnească marmura italienească, netedă, ca de sticlă. În loc de asta, ceva îl prinse de braţ şi-l ridică din apă. Pentru un moment atârnă aşa, neajutorat, ca un peşte în cârlig, cu abdomenul expus, cu osul pieptului teşit. Şi atunci cuţitul îi intră în inimă"