x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte ASTRONOMUL VATICANULUI despre profețiile APOCALIPSEI și SFÂRȘITUL LUMII 

ASTRONOMUL VATICANULUI despre profețiile APOCALIPSEI și SFÂRȘITUL LUMII 

09 Feb 2017   •   17:24
ASTRONOMUL VATICANULUI despre profețiile APOCALIPSEI și SFÂRȘITUL LUMII 

Nu este an în care să nu apară „revelațiile” unei noi profeții despre extincția lumilor. Astronomul Vaticanului, preot iezuit, pe numele său Jose Funes, este de părere însă că Universul, așa cum îl știm, mai are de așteptat mult până să ajungă la marginea timpului său. Cu alte cuvinte, Sfârșitul Lumii nu se grăbește deloc să vină. Cum se împacă religia cu cosmologia?

Pentru Jose Funes, directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului totul este foarte simplu: „Cosmologia ne arată că Universul se îndreaptă către un sfârşit în frig şi obscuritate, în timp ce mesajul creştin ne învaţă, din contră, că la învierea din ultima zi Dumnezeu va reconstrui fiecare bărbat, fiecare femeie şi întregul Univers”.

Citește și DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul INCREDIBIL din ROMÂNIA unde viețuiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume

Evident, nu trebuie să ne întrebăm de ce are nevoie Vaticanul de un astronom, pentru că distanța dintre astronomi și astrologi este, de cele mai multe ori, ca de la Pământ la... stele.

Iar epoca în care Sfânta Inchiziție îi pedepsea pe oamenii de știință care explorau spațiul e demult apusă. Între noi fie spus, Vaticanul l-a reabilitat, între timp, și pe Giordano Bruno, admițând că... „e pur si muove”.

Jose Funes, omul de știință, știe că Universul mai are miliarde de ani de trecut pe răboj, în vreme ce preotul nu uită că moartea, în viziunea creștină, nu va avea niciodată ultimul cuvânt de spus.
..........................................................

Citește articolul integral pe ANTENA SATELOR

×