x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte „Au fost ȚĂRANI veseli”, un volum de bancuri tari oferit luni de Jurnalul

„Au fost ȚĂRANI veseli”, un volum de bancuri tari oferit luni de Jurnalul

03 Sep 2021   •   14:14
„Au fost ȚĂRANI veseli”, un volum de bancuri tari oferit luni de Jurnalul

Jurnalul vă oferă începând de luni un nou volum al Encliclopediei umorului de buzunar, al 23-lea: ”Au fost ȚĂRANI veseli”, în care autorul Ion Pecie a adunat cele mai tari glume, epigrame, reflecții sau cugetări din zona rurală a României.

Din Maramureș în Banat, din Moldova în Țara Românească, din Ardeal în Oltenia, lumea satului dovedește că este cea mai bună sursă de bancuri. Garantat, râzi de te prăpădești alături de eroii noștri, care se ”bat” în arăta ”cine-i fruncea” în materie de glume.

Țăranii oferă un umor simplu, spontan și extrem de inteligent, care vă va face să zâmbiți, să vă bucurați, să vă relaxați și să faceți haz de necaz în aceste vremuri tulburi.

Cu cele peste 60.000 de exemplare vândute, Encliclopedia umorului de buzunar se află în topul cărților editate în ultimul deceniu în România, iar autorul Ion Pecie devine unul dintre cei mai prolifici scriitori ai zilelor noastre.

Așadar, nu ratați începând de luni Jurnalul și volumul ”Au fost ȚĂRANI veseli”, la prețul de 14,90 lei!

Iată câteva bancuri din carte:

Un moldovean, în vacanță:

- Spune-mi, te rog, cum pot ajunge și eu la vișeu?

- La Vișeul de Sus sau la Vișeul de Jos?

- Indiferent, că fac pi mini!

 

Un moldovean merge cu trenul spre Iași. În compartiment intră o cucoană parfumată excesiv. După un timp, moldoveanul deschide geamul.

- Ce pute așa, cucoană?

- Coco Chanel, moldovene, o sută sticluța.

La un moment dat, moldoveanul are probleme cu stomacul și-i dă drumul discret uneia din cele sănătoase.

- Vai, ce-i putoarea asta?

- Fasole, cucoană, douăzeci de lei kilogramul!

 

Un călător se suie într-un tren care mergea în Moldova. Oprește trenul în prima stație și omul deschide geamul, să vadă ce gară este.

- Mărășești!, spune colegul de compartiment.

Călătorul mulțumește și închide geamul. La următoarea stație, aude aceeași replică „Mărășești”. La fel și la a treia. Exasperat, călătorul izbucnește:

- Domnule, dumneata îți bați joc de mine? Am înțeles Mărășești o dată, de două ori, dar mergem de două ore și tot la Mărășești suntem?

- Nu, bre nene. Închide geamul, că mă rășești!

 

Mărin și Lisandru, pe malul prăpastiei. Într-un moment de neatenție, Mărin alunecă și cade în prăpastie.

- Mărine, îți rupseși ceva, te doare ceva?

- Nu, mă, nimic!

- Cum, mă, nimic, nimic, o mână, un picior, ceva?

- Nu, mă, că încă nu ajunsei jos!

 

Un tânăr cu un balot imens deasupra capului se urcă în autobuzul de Calafat. Casierul zice:

- Pentru dumneata, zece lei, pentru bagaj, douăzeci.

Tânărul desface bagajul și zice:

- Ieși, Tanțo! Ca bagaj te taxează mai scump!

 

 

Soția lui Mărin, oltean de la mama lui, discută cu o prietenă:

- Mâine e ziua lui bărbatu-meu și nu știu ce cadou aș putea să-i iau!

- Cumpără-i o pălărie.

- Nu, că asta îi luai anul trecut.

- Cumpără-i atunci o carte.

- Nu, că mai are una.

 

Trei olteni, la Paris, intră într-un restaurant și, așezându-se la masă, erau foarte îngrijorați că, neștiind limba, vor rămâne flămânzi. Unul dintre ei își ia inima în dinți și i se adresează chelnerului:

- Șefule, trei leo ceorbision!

- Oui, messieur! Și le aduce comanda.

- Șefule, trei leo fripturision!

La fel comandă și băuturile, desertul și, la sfârșit, olteanul cel isteț se bate cu pumnul în piept, zicând:

- Văzurăți, mă, că dacă nu eram eu rămâneați nemâncați?

- Scuze, domnilor, dacă nu eram eu din Calafat, mâncați un leo rahat!, zice chelnerul.

 

Un oltean vine pentru prima dată la București. După ce coboară din tren, își cumpără un porumb fiert pe care dă 1 leu. După câteva ore, îi vine să iasă la WC. Ca să intre la un WC public, plătește 2 lei. După ce iese, spune:

- Ia uite, bă... am mâncat de 1 leu și mă ușurai de 2!

 

Se duce un țăran la Primărie și îi spune primarului:

- Dom’ primar, apăi vreau să-mi schimb numele, că e urât și nu-mi place.

- Dar cum te cheamă, omule?, întreabă primarul.

- Rahat Ionuț, dom’ primar!

- Mda, zice primarul. Urât nume. Și cum ai vrea să te cheme?

- Rahat Vasile, dom’ primar!

 

Ion merge cu bicicleta, să treacă granița în Republica Moldova. Pe spate are doi saci mari. Îl oprește vameșul și-i spune:

- Ia stai! Ce ai în saci?

- Nisip, bre.

- Mai vedem noi!

Vameșul taie sacii și, ce să vezi, nisip. Totuși îl ține pe Ion peste noapte și trimite nisipul la laborator. Rezultatul: nimic altceva decât nisip. Ion este lăsat liber. Peste alte două zile, Ion se întoarce pe bicicletă cu alți doi saci pe spate. Vameșul iar îl oprește, caută în saci, dar găsește tot nisip. Povestea se repetă până când, într-o zi, vameșul se întâlnește cu Ion într-o cârciumă și-l întreabă:

- Bre, eu știu că tu faci contrabandă cu ceva, dar nu știu cu ce și nu mai pot să dorm noaptea din cauza asta. Ia zi, că nu spun nimănui, cu ce faci contrabandă?

- Cu biciclete.

 

Ion și Văsâi trag noaptea la un hotel. Pe la miezul nopții, Văsâi face un atac de cord și moare. Sună Ion la 112, vine ambulanța, poliția, anchetă, tot tacâmul. La final, polițistul îl întreabă pe Ion:

- Bade, n-ai auzit nimic, o zis ceva, o gemut? Dă-ne mai multe detalii!

- Apoi o zis că-i e rău.

- Ș-apoi tu ce i-ai zis?

- D-apoi cui îi mai e bine în ziua de azi?

 

Se face concurs de prins melci la care participă un oltean, un moldovean și un ardelean. La sfârșitul concursului, olteanul are o plasă plină, moldoveanul, jumătate, iar ardeleanul, niciunul.

Juriul întreabă:

- Măi, Piști, cum de n-ai prins tu niciun melc?

- Poi, io am văzut mulți melci, dar când să pun mâna pe el, melcul, țuști... în tufiș...

 

Un canibal a prins un moldovean și fugea cu el în spinare... Se întâlnește cu un alt canibal.

- Ooo, azi o să aveți ce mânca, dar ce nație e?

- E moldovean.

- Ooo, dă-i mai bine drumul.

- De ce?

- Păi, eu am prins ieri tot un moldovean și, când l-am pus în ceaun să fiarbă, mi-a mâncat toți cartofii până a fiert apa.

 

 

- Din curiozitățile lumii:

- Știai că ardelenii se reflectă în oglindă cu o întârziere de 5 minute?

- Știi ce au făcut ardelenii când au văzut prima dată un vapor? Au băgat capul sub apă, să-i vadă roțile.

- De ce stau ardelenii cu sapa lângă televizor? Dacă se strică canalul, să sape altul.

- Toți românii vor șezlong, numai ardelenii vor șezblând…

- Cum recunoști un ardelean în parcul de distracții? Mănâncă vata pe băț cu brișca!

- Știți de ce nu le place virușilor în Ardeal? Pentru că se răspândesc prea încet.

- De ce nu spun ardelenii bancuri sâmbăta? Pentru că îi apucă râsul duminica, în biserică.

 

×