x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte "Beletristică" şi "SF" sunt cele mai populare domenii în rândul cititorilor români

"Beletristică" şi "SF" sunt cele mai populare domenii în rândul cititorilor români

20 Dec 2011   •   08:15
"Beletristică" şi "SF" sunt cele mai populare domenii în rândul cititorilor români

Potrivit Diverta, domeniile "Beletristica" si "SF" sunt cele mai populare in randul cititorilor romani, reprezentand 22% din totalul vanzarilor de carte. Cartea pentru copii ocupa locul al doilea in topul preferintelor romanilor, cu o pondere de 19,3% din totalul vanzarilor, iar cartile de autoeducare sunt pe locul al treilea in acest top, cu 11,3% din totalul vanzarilor.

Piata de carte estimata in 2010 la 60 milioane de euro (fara manuale scolare si kiosk edition), a inregistrat si anul acesta o scadere de aproximativ 10%, stabilizarea pietei lasandu-se asteptata.

Titlurile de autoeducare (dezvoltare personala, comunicare si relationare, sanatate si nutritie, mama si copilul) au inregistrat o crestere a vanzarilor fata de anul trecut. Cartea pentru copii a urmat acelasi trend. In schimb, cartile din categoria hobby au inregistrat o usoara scadere a vanzarilor. Tot in lantul de retail Diverta, se observa ca numarul clientilor este identic sau chiar putin mai mare decat cel de anul trecut, insa valoarea bonului mediu a inregistrat o scadere. De aici, reiese ca majoritatea clientilor prefera sa cumpere fie mai putine produse, fie produse mai ieftine.

Primul volum din seria "Jurnalul unui pusti", de Jeff Byrne, a fost cea mai vanduta carte - 4.199 de exemplare - in reteaua de librarii Diverta, intre 1 ianuarie - 15 decembrie.

Pe pozitia a doua in topul celor mai vandute carti in acest an in reteaua Diverta s-a clasat "Secretul" de Rhonda Byrne, cu 3.795 de exemplare vandute, iar pe locul al treilea - "Jurnalul unui pusti 2", de Jeff Byrne, cu 3.629 de exemplare vandute.

Locul al patrulea in acest clasament a fost ocupat de o noua carte semnata de Elizabeth Gilbert, "Si am spus da", cu 3.390 de exemplare vandute in acest an. Pe locul al cincilea s-a situat celebrul bestseller al aceleiasi autoare, "Mananca, roaga-te, iubeste", cu 2.906 de exemplare.

Pe locurile sase si sapte s-au clasat volumele "Despre frumusetea uitata a vietii" de Andrei Plesu (2.375 de exemplare) si "Codul bunelor maniere" (2.078 de exemplare).

Locul al optulea in clasament a fost ocupat de volumul "Walkiriile" de Paulo Coelho (1.920 de exemplare), in timp ce "Cartea Regala de Bucate" semnata de Principesa Margareta a ocupat locul al noualea in top, cu 1.872 de exemplare vandute in anul 2011.

Topul 10 al celor mai bine vandute carti in acest an in reteaua Diverta este incheiat de volumul "Cine suntem?" de Dan Puric, cu 1.739 de exemplare vandute.

Inventarul a fost realizat de Diverta in perioada 1 ianuarie - 15 decembrie.

(Mediafax)

×