Biblioteca pentru toţi = "Oase plân­gând" de Nichita Stănescu.

Miercuri, 6 iulie, Jurnalul National apa­re impreuna cu volumul "Oase plan­gand" de Nichita Stanescu.
Daca in cuvantul iubito ar in­ca­pea o tragedie… Daca rosu ar fi verti­cal. Daca prima litera a unui cuvant s-ar afla mereu in trecut... Daca cineva ar fi "impotriva cuvintelor", daca li­­­­­bertatea ar fi o forma si daca "Necu­vin­­tele" ar insemna: "Acel cuvant il vi­­­­­sez/ care a fost la-nceputul lumilor lu­­­­­mii,/ plutind prin intuneric si des­par­­­tind apele de lumina,/ nascand pesti in ape si nascand/ ape si lumini in lumina,/ nascand pesti in ape si nas­­cand/ ape si lumini in lumina", cu si­­gu­ranta creatorul acestui limbaj tul­bu­­rator nu ar putea fi decat Nichita Stanescu. "Oase plangand ocupa o po­zi­tie semnificativa in opera sta­­nesciana: e momentul in care ca­­­­pa­­ta ultimele accente constiinta dra­­­­ma­­ti­ca a subiectului liric prins in­tre as­­pi­ratia idealista, a trans­fi­gu­rarii re­­­­a­­­­­­­lului accidental si perisabil, stand sub semnul hazardului, si chiar acest con­­­cret existential, considerat, de la o anume inaltime a privirii con­­­­tem­pla­tive, insa mult mai tulbura­ta decat od­i­nioara de spectacolul viului, al exis­tentelor de relief scazut, pe care aici "soarecii de camp" o media­za ­me­taforic. Apelul angoasat la "in­gro­­­­zi­­rea naturii" e rostit de o fiinta ce se stie mai mult decat oricand pri­mej­­­­du­i­­ta, precara, vulne­rabila. Chiar si ceea ce parea mai solid si durabil in tru­­­pul omenesc "plange" acum, obsedat de ce­ea ce continua sa ramana "par­­­tea cea mai rezistenta a biologi­ei umane", cum erau definite candva cuvintele…", este de parere criticul literar Ion Pop.