Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fragment:
'(...) Nici Mason Dingle nu era un necunoscut la politie. Statura sa firava si trasaturile de baiat de cor abia daca ii disimulau adevarata fata, o teroare pentru locul de joaca de pe domeniul Lapwing din Plymouth. Desenatul de graffiti, cerutul de bani sub amenintare, intrarea prin efractie erau in sangele lui Mason Dingle, iar politia stia ca era doar o problema de timp pana cand smecherul de Dingle va calca pe urmele fratilor sai, in traditia familiei, spre o viata de inchisoare perpetua.
Dar, inainte sa ajunga acolo, ceea ce a si facut, Mason Dingle a ajutat la prinderea barbatului pe care, mai tarziu, tabloidele l-au supranumit Van Strangler.
Bineinteles ca politia habar nu avea ca un asemenea criminal in serie de copii se afla in libertate. Copii dispareau tot timpul, iar despre cativa se afla, ulterior, ca sunt morti. Insa, acest lucru s-a intamplat in mai tot tinutul, iar in anii ’80 fortele de politie nu aveau resursele sa confrunte informatiile din toate cazurile, ci doar pe cele din crimele foarte mediatizate. Cu toata gargara orwelliana a Guvernului despre ameliorare, forta de munca si bazele de date, rata celor gasiti de politie se afla cam la nivelul la care ar fi ajuns daca politistii ar fi luat, periodic si absolut la intamplare, pe cineva de pe lista obisnuita de suspecti.
Oricum, pana cand Mason Dingle nu a luat initiativa sa vorbeasca in timpul anchetei, nici una dintre victimele lui Arnold Avery nu a fost gasita, iar Avery nu fusese arestat niciodata si nici amendat, nici macar pentru depasirea vitezei, astfel ca numele lui nu se afla in nici o baza de date din lume, pentru a ajunge pe biroul vreunui politist de la investigatii.
Asa ca, atunci cand l-a vazut pe Mason Ding singur, mazgalind ceva, fara indoiala murdar, pe scaunul rosu al unui leagan de la locul de joaca ponosit de pe domeniul Lapwing, Avery a oprit duba alba, s-a pregatit si a fluierat pentru a-i atrage baiatului atentia, increzator in incompetenta politiei din Devon & Cornwall sau oricarei alte forte de politie.
Mason isi ridica privirea, iar inima lui Avery tresari cand ii vazu fata dulce. Ii facu semn cu mana sa vina, iar Mason se apropie agale de duba.
– Imi arati si mie drumul?
Mason Dingle aproba ridicand din sprancene. Avery observa ca se comporta ca un barbat. Are frati mai mari, isi dadu el seama. Remarca felul neglijent in care se misca, o cumpatare barbateasca in a sari in ajutor, tigara pusa dupa urechea mica si delicata, langa tampla rasa. Dar ce fata! Fata unui inger!
Mason se apleca spre geamul dubei, privind absent, in alta parte, de parca abia ar fi avut timp pentru asta.
– Esti in regula, prietene?
– Da, ii raspunse Avery. Poti sa imi arati, pe harta asta, unde este parcul industrial?
– O iei in jos si faci la dreapta, prietene.
– Poti sa imi arati pe harta?
Mason ofta si isi baga capul inauntru, in duba, sa se uite in jos, la harta pe care Avery o tinea in poala.
– Poti sa mi-o arati cu degetul?
Pentru o clipa, lui Mason Dingle nu-i veni sa creada ca vede ceea ce vede, dupa care se retrase putin, lovindu-se cu capul de cadrul portierei. Avery mai vazuse reactia asta. Acum se va intampla una din doua: fie baiatul va incepe sa roseasca, sa se balbaie si sa o ia repede la fuga inapoi, fie va incepe sa roseasca, sa se balbaie si sa se simta obligat, pentru ca Avery era un adult care il intrebase ceva, sa arate cu degetul pe harta, astfel incat mana sa sa ajunga la doar cativa centimetri de el. Cand se intampla asta, lucrurile pot lua orice intorsatura, iar uneori luasera. Avery prefera a doua reactie, pentru ca prelungea intalnirea, dar era buna si prima, sa vada frica si confuzia, dar mai ales vina, de pe fetele lor, pentru ca, pana la urma, cu totii si-o doreau. El era doar mai onest in aceasta privinta.
Citește pe Antena3.ro
Dar Mason Dingle facu altceva. In timp ce se retragea prin geamul dubei, lua cheile din contact.
– Nemernic batran si murdar ce esti, spuse el ranjind si ii arata cheile.
Avery se infurie imediat.
– Da-le inapoi, rahat mic! Iesi din duba, tragandu-si fermoarul la pantaloni cu oarece dificultate.
Manson topaia la distanta, razand.
– Sa ti-o trag!, tipa el si fugi.
Arnold Avery isi schimba parerea despre Mason Dingle. Aparentele au fost inselatoare. Avea o fata de inger, dar, evident, era un pusti matur. De aceea, Avery se astepta fie ca baiatul sa reapara, in scurt timp, cu cheile sale si sa ceara bani, fie cu vreun baiat mai mare, ruda cu el, sau cu politia.
Acest gand nu-l sperie pe Avery. Trucurile de cartier ale lui Mason Dingle il ajutasera pana acum, dar Avery stia ca pot fi folosite impotriva lui. Nimeni nu credea copiii frumosi despre astfel de lucruri, daramite pe strengari. Mai ales, atunci cand barbatul acuzat de asemenea mizerie si perversiune sta si asteapta sa vina politia, in loc sa se comporte ca cineva care are ceva de ascuns. Asa ca Avery isi aprinse o tigara si astepta la locul de joaca, unde nu putea sa fie luat prin surprindere, ca Mason Dingle sa se intoarca.
Initial, politistii erau inclinati sa nu-l ia pe Mason Dingle in serios. Dar isi stia drepturile si era insistent. Pana la urma, doi politisti l-au pus intr-o masina, avertizandu-l insistent despre irosirea timpului politiei, si l-au condus inapoi la locul de joaca, unde au gasit duba alba. Verificau daca cheile de la Mason se potrivesc la masina, cand Arnold Avery se apropie furios si le spuse ca baiatul i-a furat cheile de la masina si a incercat sa-i ceara sa le rascumpere.
– A spus ca, daca nu-i dau bani, va spune politiei ca am incercat sa ma dau la el!
Politistii isi concentrara, din nou, atentia asupra lui Mason, iar, in timp ce baiatul le spunea adevarul in cele mai mici detalii, Avery isi dadu seama ca politistii credeau tot mai mult versiunea sa despre ceea ce se intamplase.
Totul mergea asa cum isi dorea Avery, pana cand, cu sentimentul ca se scufunda pamantul sub el, vazu un baietel, apropiindu-se impreuna cu un barbat, care arata ca un tata pus pe cearta.
In timp ce incerca sa isi pastreze calmul in fata celor doi politisti, Avery isi blestema, in gand, prostia. Tot ceea ce avusese de facut fusese sa astepte! Totul ar fi fost OK, daca doar ar fi asteptat! Dar este un loc de joaca, iar locurile de joaca atrag copiii si, chiar daca indesatul de opt ani care zbiara acum si arata spre el nu ii este pe plac, primului baiat i-a luat atat de mult sa se intoarca! Ce era sa faca?
Deci, pana la urma, fusese vina lui Mason Dingle. Desi, atunci cand Arnold Avery a riscat sa-i spuna unui politist criminalist aceasta parere, dupa ce vreo jumatate de duzina de cadavre de copii au fost dezvelite in niste gropi sapate la suprafata de o alunecare de teren provocata de ploaie, in Exmoor, politistul i-a spart nasul cu un singur dos de palma, iar avocatul sau abia daca a ridicat putin din umeri.
S-a naruit totul.
Incet, dar sigur, s-au facut conexiuni, s-au pus lucruri cap la cap, iar Arnold Avery a fost acuzat de sase capete de crima si trei de rapire de copii. Capetele de acuzare pentru crima au fost limitate la numarul de cadavre pe care le-au putut gasi in mlastina, iar cele de rapire la obiectele gasite in casa si masina lui Avery, care au putut fi legate de copii disparuti, cu toate ca Avery nu a recunoscut niciodata ca i-ar fi luat pe vreunul dintre ei. O papusa Barbie cu un singur brat a fost a Marielei Oxenburg, in varsta de zece ani, din Winchester, un sacou maro, cu un corn de inorog pe buzunar, a fost purtat de Paul Barret, din Westward Ho! iar pe pasla din spatele limbilor unei perechi de pantofi sport Nike aproape noi, gasiti in duba, sub scaunul pasagerului din fata, scria Billy Peters.
3
Draga domnule,
Bunica mea s-a inecat si a murit de la un os din cambula dumneavoastra. Pe cutie scria ca era filé.
Ce veti face in legatura cu acest lucru, va rog?
Al dumneavoastra, cu sinceritate,
Steven Lamb, Shipcott.
Domnisoara O’Leary a spus ca expresia 'al dumneavoastra, cu sinceritate' este prea mult. In afaceri, se spune 'al dumneavoastra, devotat'. Steven o schimba, dar se gandi ca nu are dreptate. Mai degraba ar fi devotat oamenilor pe care-i cunoaste si iubeste, decat unui manager de la supermarketul local, al carui peste s-a dovedit atat de inferior fata de standardele din reclama, incat sa o omoare pe buni.
Cand a scris scrisoarea, 'al dumneavoastra, cu sinceritate' i s-a parut batos si formal. Dar, s-a gandit el, pragmatic, domnisoara O’Leary era cea care punea note, asa ca mai bine face ca ea.
Domnisoara O’Leary i-a aratat si greselile de ortografie, dar nu a facut mare caz. A spus ca scrisoarea este foarte buna, foarte autentica, si a citit-o in fata clasei.
Steven si-ar fi dorit sa nu o faca. A simtit privirea celorlalti baieti arzandu-l ca laserul de facut tatuaje. 'Iti aratam noi tie, pentru asta, mai tarziu, fund-de-vierme', simtea ca-l frige scrisul pe care-l simtea tatuat pe ceafa. Sa fii izolat in clasa insemna un dezastru in curtea de joaca. Isi imagina, deja, cum vor arata zilele imediat urmatoare, ascunzandu-se si stand pe langa profesor.
– Ce s-a intamplat Lamb? Du-te si te joaca!
Din fericire, nu se intampla prea des sa fie notat atat de bine. Steven era doar un elev mediu, un baiat linistit care oferea rareori motive de ingrijorare sau avea nevoie de atentie. Cand a completat evaluarea la sfirsitul trimestrului, domnisoarei O’Leary i-a trebuit o secunda sau doua sa isi aminteasca baiatul slab cu parul inchis la culoare, cand a ajuns la numele lui, in catalog. Impreuna cu Chantelle Cox, Taylor Laughlan si Vivienne Khan, Steven Lamb era un copil cu adevarat vizibil prin absenta sa, asterixul pus in dreptul numelui sau oferindu-i un interes statistic nesemnificativ. (...)
Baiatul vrea adevarul... Criminalul vrea sa se distreze...
Steven Lamb, un baiat de doisprezece ani, sapa gropi in Parcul National Exmoor, in cautarea cadavrului unchiului sau, necunoscut, disparut la varsta de unsprezece ani. Bunica lui Steven este convinsa ca fiul ei nu e mort si inca il mai asteapta sa se intoarca acasa, in timp ce familia se destrama in jurul ei. Iar Steven este hotarat ca, aducand bunicii oasele fiului ucis, sa refaca legaturile dintre ei si sa dea un sens lumii din jurul sau.
O scrisoare trimisa de copil presupusului ucigas al unchiului sau declanseaza un joc periculos intre un copil disperat si un criminal in serie aflat in inchisoare, care se plictiseste. Un joc care va avea mult mai multe consecinte terifiante decat isi putuse imagina Steven vreodata...
Belinda Bauer este o scriitoare britanica de thriller. A crescut in Anglia si in Africa de Sud, iar in prezent traieste in Tara Galilor. A lucrat ca jurnalist si scenarist de televiziune si film (cu un premiu BAFTA pentru scenariul la The Locker Room) si este interesata de psihologie, de sport si de toate tipurile de jocuri de noroc.
Campul cu iarba neagra este romanul ei de debut. A primit premiul Gold Dagger pentru cel mai bun thriller in 2010, din partea Crime Writers’ Association si a fost publicat in 17 tari.
