Cantemir – academicianul

Existenta lui Dimitrie Cantemir – academicianul – in cultura romana e providentiala si unica. Nici un alt carturar din spatiul nostru geografic n-a reusit performanta de a fi primul si, cu atat mai mult, cel mai stralucit dintre academicienii care i-au urmat la mare distanta in timp. Pentru ca, de la numirea sa ca membru al Academiei de la Berlin, la 11 iulie 1714 (exact acum 298 ani), pana la prima promotie de academicieni ai Societatii Academice Romane a trecut mai bine de un veac si jumatate, fara ca vreun alt roman de geniu sa-i egaleze performanta.

Numirea lui Dimitrie Cantemir, la Berlin, a avut loc intr-un context favorizant. Academia Franceza functiona de 80 de ani, iar surorile ei germane si ruse tocmai se infiintasera, la inceputul secolului al XVIII-lea. Nevoia de noi membri care sa acopere disciplinele de baza a facut ca savantii germani sa-si extinda interesul spre estul Europei, unde, in cercurile stiintifice de la Sankt Petersburg, au descoperit scrierile unui carturar iluminist, care i-au ajutat sa inteleaga mai bine sinteza dintre Rasarit si Apus.

Cantemir tocmai parasise scaunul domnesc al Moldovei si se afla in cel mai linistit moment al vietii, cand putea scrie. Se bucura de faima de savant orientalist de vasta cultura intelectuala si de autor al unor lucrari de valoare europeana.

Alegerea lui ca membru titular al Academiei din Berlin la Sectiunea stiintelor orientale avea, asadar, un serios temei. In sedinta Consiliului Academiei din Berlin, constatandu-se agrementul Protectorului (regele Prusiei), se confirma primirea lui Dimitrie Cantemir in Academie. Acceptarea cererii datata 11 iulie 1714 s-a concretizat in acordarea Diplomei de membru al Academiei de Stiinte, cu textul urmator: “Pe vremea cand Marte stapanea mai cu putere decat Palas, o astfel de intalnire se arata a fi mai mult o dorinta decat o speranta. Dar iata ca faptul si-a gasit implinirea acum, ca prea luminatul si prea invatatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, dand o pilda, pe cat de demna, pe atat de rara, si-a inchinat numele ilustru cercetarilor stiintifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastra a dobandit o noua stralucire si o podoaba neintrecuta. Ne inchinam cu smerenie in fata bunei vointe ce ne-o acorda Principele noua si lucrarilor noastre'.

Geniul lui Dimitrie Cantemir (1673-1723) s-a manifestat cu cea mai mare putere in domeniul stiintei istorice, domeniu in care a lasat un sir de lucrari fundamentale nemuritoare. O parte dintre ele tin de istoria nationala, iar altele, de istoria universala. Din prima categorie de scrieri fac parte “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor', “Descrierea Moldovei', “Istoria ieroglifica', “Viata lui Constantin Cantemir', “Intamplarile Cantacuzinilor'. Din cea de-a doua categorie de lucrari face parte, in primul rand, “Istoria Imperiului Otoman', apoi: “Sistema religiei mahomedane', “Cartea stiintei muzicii', “Despre natura monarhiilor' s.a. Dimitrie Cantemir a scris majoritatea acestor carti in limba latina – de larga circulatie si utilizare in stiinta europeana din timpul sau. Cunoasterea profunda a izvoarelor istorice documentare, cronicaresti, literare, arheologice, numismatice, epigrafice, folclorice, precum si cunoasterea profunda a limbilor clasice (greaca, latina si slavona), orientale (turca, persana si araba) si a celor moderne europene i-au deschis calea spre largi orizonturi de cunoastere in domeniul istoriei nationale si universale. La toate acestea s-au adaugat atat memoria, cat si capacitatea exceptionala de analiza si sinteza a unui vast material istoric, cuprinzand imense arii istorico-geografice si numeroase popoare.