Castelul din nori s-a sfărâmat

Am prezentat cu entuziasm, în această rubrică, primele două volume din trilogia "Millennium" de Stieg Larsson: "Bărbaţi care urăsc femeile" şi "Fata care s-a jucat cu focul". Iată că şi ultimul volum din acest ciclu, "Castelul din nori s-a sfărâmat", se află la dispoziţia noastră şi merită acelaşi protocol sărbătoresc de întâmpinare.

Dar n-aş merge atât de departe, ca Pascal Bruckner, care declara că scriitorul suedez "a detronat thriller-ul anglo-saxon". Parcă presimţindu-şi sfârşitul, Stieg Larsson acumulează, în ultima sa scriere, o uriaşă cantitate de informaţii incendiare şi, uneori, lesne de verificat. Evenimentele relatate se succed cu o viteză incredibilă, fiecare faptă istorisită provocând o alta, cu şi mai mult suspans, şi mai ameninţătoare. Asistăm, parcă, la o orgie de violenţă.

Eroina principală este tot fascinanta Lisbeth Salander. Deşi aflată pe patul de spital în urma rănilor cauzate de propriul ei tată, fata - victimă a unor abuzuri judiciare încă din copilărie - continuă să fie învinovăţită de fapte cumplite. Vă mai amintiţi? În "Bărbaţi care urăsc femeile" ziaristul Mikael Blomkvist primeşte un ajutor de preţ din partea tinerei cu tatuaje şi piercing-uri, mare specialistă în a pătrunde în computerul oricui. De data aceasta e rândul jurnalistului să o salveze. El realizează o anchetă fulminantă, în care sunt incriminaţi procurori superficiali, medici mincinoşi, poliţişti infatuaţi şi incompetenţi, spioni care pun în pericol democraţia şi nu se mai ştie de partea cui sunt, gazetari care nu respectă deontologia profesiei.

Meritul autorului
Investigaţiile sale descoperă în cadrul Sapo - poliţia secretă suedeză - un nucleu de fanatici, relicve ale Războiului Rece, care, pentru a-şi apăra pielea, folosesc orice mijloace: ascultă ilegal telefoane, montează, fără ştirea autorităţilor, microfoane în casele adversari-lor, asasinează pe cei care le periclitează statutul.

Dezvăluirile despre societatea suedeză - socotită un model în civilizaţia contemporană - sunt şocante. Ele îl ţin cu sufletul la gură pe cititor, stupefiat de o lectură nerecomandată cuiva cu o fire mai sensibilă. Mai ales că multe dintre ele sunt întâmplări sau aluzii la evenimente care au zguduit opinia publică la vremea lor. Poate acesta este şi cel mai mare merit al autorului - acela de a înfăţişa o istorie tainică a Suediei contemporane, fără nici o legătură cu imaginea oficială, oferită nouă într-un ambalaj strălucitor.

De aceea, nici nu-i de mirare că asupra modului în care a murit Stieg Larsson planează suspiciuni. Mulţi nu cred că el s-a sfârşit la 50 de ani în urma unui infarct şi avansează ipoteza suprimării sale tocmai de cei pe care i-a acuzat fără menajamente. Altfel, dacă ar mai fi fost în viaţă, cine ştie ce ne-ar mai fi povestit în celelalte romane din seria "Millennium", preconizată în zece volume?

Literatura de thriller&mistery
Mai mult ca în cărţile precedente, în "Castelul din nori s-a sfărâmat" jurnalistul Stieg Larsson este mai interesant decât scriitorul Stieg Larsson. Parcă am citi relatarea unui reporter frenetic care nu mai are răbdarea de a medita la faptele consemnate în bloc-notesul său şi ni le livrează fără a mai încerca să le prelucreze, să le confere o ţinută artistică mai seducătoare. Dar poate că tocmai acest ton direct ni-l face mai apropiat şi mai convingător, asigurându-i un loc important în literatura de thriller&mistery.

"Apa avea doar vreo jumătate de metru adâncime. Aproape imediat fierul se opri în ceva. Ea forţă câteva secunde, înainte ca trupul să urce la suprafaţă, cu faţa în sus, ca o mască rânjită a morţii şi descompunerii. Ea respira pe gură, privind faţa la lumina lanternei şi constată că aparţinea unei femei, poate femeia din fotografia de pe paşaport. Nu avea nici un fel de cunoştinţe despre viteza descompunerii cărnii în apă rece, dar trupul părea să se găsească în bazin de mai multă vreme."