x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Ceauşescu şi Ţepeş, lângă Hitler şi Musollini

Ceauşescu şi Ţepeş, lângă Hitler şi Musollini

de Sebastian S. Eduard    |    23 Noi 2012   •   12:38
Ceauşescu şi Ţepeş, lângă Hitler şi Musollini
Editura Meteor Press publică în seria Rodney Castleden volumul “Cei mai ticăloşi oameni din lume”...

Evident că primul lucru pe care îl faci când ai în faţa ochilor un atare titlu este să te uiţi la cuprins. Şi descoperi, pe lângă autohtonii Nicolae Ceuşescu şi Vlad Ţepeş nume sonore şi ilustre precum: Alexandru cel Mare, Lucreţia Borgia, Osama bin Laden, Jack Spintecătorul, Lee Harvey Oswald şi Marchizul de Sade.

“Au avut de ales între bine şi rău. Au ales răul fără ezitari, îndoieli sau remuşcări”, scrie autorul.
Ierarhizarea răului nu este deloc simplă. Răul depinde într-o oarecare măsură de “spiritul vremii”. Structura cărţii arată existenţa mai multor tipuri de rău, personajele alese de autor fiind grupate în funcţie de răul comis.

Întâlnim astfel personaje odioase din Lumea Antică, din Evul Mediu sau din Epoca Modernă. Avem un capitol dedicat femeilor periculoase. Unul special rezervat naziştilor dar şi unul dedicat tiranilor moedrni şi criminalilor de război. În fine, de la colecţie nu lipsesc criminalii în serie, escrocii şi şarlatanii sau exponenţi ai crimei organizate.

Schimbarile politice şi sociale joacă un rol important; intotdeaună exista oameni ticăloşi care aşteaptă să profite de ocazie pentru a prelua puterea – şi a abuza de ea.

Istoria este blândă cu unii, aspră cu alţii. Este necesar să examinăm situaţiile cu atenţie şi să ne întrebăm dacă un personaj istoric a fost cu adevărat pe atât de rău (sau, de ce nu, pe atât de bun) pe cât a fost descris. În cartea de fata Rodney Castleden încearcă să rectifice câteva dintre nedreptăţile trecutului...

Unul dintre cei mai puternici dictatori ai secolului al XX-lea, Stalin a crezut că, în numele unui viitor mai bun, merită să sacrifice milioane de vieţi omeneşti. A construit o Rusie modernă pe cadavrele a milioane de cetăţeni ai ei.

“Stalin şi stalinismul” s-a impus ca una dintre cele mai populare lucrări de istorie destinate celor care doresc să înţeleagă fenomenul Stalin. Scrisă într-un stil clar şi accesibil, cartea îi oferă cititorului o analiză actuală a epocii staliniste; un capitol de analiza a personalităţii lui Stalin dar şi o examinare a cultului lui Stalin şi a factorilor care au determinat succesul acestuia şi renumele de care continuă să se bucure şi în ziua de azi.

 Autorul volumului “Stalin şi stalinismul” (Editura Meteor Press) este Martin McCauley, scriitor şi jurnalist cu o vastă experienţă în problemele Rusiei sşi ale politicii internaţionale. Printre lucrările sale recente apărute la aceeaşi editură se numără “Rusia, America şi Războiul Rece”, editia a doua revizuita (2008), “Originile Războiului Rece”, a treia editie revizuita (2008), şi “Ascensiunea şi decăderea Uniunii Sovietice” (2007).

×