Dacă e marţi, e Dan Brown!

Jurnalul Naţional publică astăzi primul capitol al romanului "Simbolul pierdut", ultimul best-seller al lui Dan Brown, care va apărea în curând în România la Editura Rao. Următoarele capitole vor apărea în următoarele zile de marţi - 3 şi 10 noiembrie.

Ediţia în limba română a titlului "Simbolul pierdut" va fi disponibilă în rafturile tuturor librăriilor din ţară începând cu 18 ianuarie 2010. Un tiraj special disponibil numai pe bază de tichet de precomandă este pregătit pentru toţi fanii lui Dan Brown pentru 10 decembrie! Toţi cei care îşi doresc "Simbolul pierdut" înainte de lansarea oficială pe piaţa din România pot achiziţiona până la 30 noiembrie tichetul filigranat care, în plus, oferă şi o reducere excepţională de 25%.

Prin "Codul lui Da Vinci" Dan Brown a transformat fundamental piaţa mondială de carte, cu un impact de neegalat în România. Despre precedentul covârşitor înregistrat de acest autor atât asupra publicului cititor, cât şi asupra sistemului editorial din România, Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, afirmă: "Dan Brown a fost un cutremur major pe piaţa de carte din România; el a remodelat, practic, întreaga piaţă, prin faptul că vreo câteva sute de mii de oameni au fost atrase brusc către carte".

În România cartea are deja un site dedicat, www.simbolulpierdut.ro, de unde poţi afla ultimele amănunte.

Capitolul 1

"Ascensorul Otis ce urca în pilonul sudic al Turnului Eiffel gemea de turişti. Înăuntru, un domn auster, într-un costum bine călcat, privi spre băieţelul de lângă el.
- Eşti cam palid, fiule. Ar fi trebuit să rămâi jos.
- N-am nimic... răspunse copilul, străduindu-se să-şi controleze anxietatea. Cobor la etajul următor.
"Nu pot să respir."

Bărbatul se aplecă spre el.
- Credeam că ai trecut deja peste problema asta, spuse şi îi mângâie afectuos obrazul.
Băiatului îi era ruşine să-şi dezamăgească tatăl, dar abia mai putea auzi prin vuietul care-i răsuna în urechi. "Nu pot să respir! Trebuie să ies din cutia asta!"

Liftiera vorbea ceva liniştitor, despre pistoanele articulate şi structura din metal a liftului. Departe, sub ei, străzile Parisului se întindeau în toate direcţiile.
"Aproape am ajuns, îşi spuse copilul şi întinse gâtul pentru a vedea mai bine platforma de debarcare. Mai rezistă puţin!"
Pe măsură ce ascensorul urca abrupt spre ultimul etaj, puţul începea să se îngusteze, pereţii săi masivi strângându-se şi formând un tunel strâmt, vertical.
- Tată, nu cred că...

Deodată, un pârâit răsună undeva deasupra lui. Cabina tresaltă, înclinându-se pe o parte. Cabluri uzate începură să zvâcnească în jurul liftului, zbătându-se aidoma unor şerpi. Băiatul întinse mâna după tatăl lui.
- Tată!
Ochii lor se întâlniră preţ de o clipă terifiantă.
Apoi podeaua se prăbuşi sub ei.

Robert Langdon tresări în scaunul de piele, trezindu-se brusc din visul său semiconştient. Şedea singur în uriaşa cabină a unei aeronave Falcon 2000EX ce-şi urma drumul printr-o zonă cu turbulenţe. În fundal, motoarele Pratt & Whitney huruiau tern.
- Domnule Langdon? se auzi din difuzorul de deasupra lui. Ne apropiem de aterizare.

Îndreptându-se de spate, Langdon îşi puse notiţele înapoi în sacul de piele. Trecea în revistă simbolistica masonică şi tocmai ajunsese la jumătate când aţipise. Visul despre tatăl său fusese stârnit, probabil, de invitaţia neaşteptată primită dimineaţă din partea mentorului său de o viaţă, Peter Solomon.
"Celălalt om pe care n-aş vrea să-l dezamăgesc vreodată."

Filantrop, istoric şi om de ştiinţă la cei cincizeci şi opt de ani pe care îi avea, Solomon îl luase sub aripa sa cu aproape treizeci de ani în urmă, umplând astfel, în multe privinţe, locul gol lăsat de moartea tatălui. În ciuda averii substanţiale şi a influenţei de care se bucura familia Solomon de generaţii, Langdon nu găsise decât modestie şi căldură în ochii lui cenuşii.

Dincolo de hublou, soarele apusese, dar Langdon putea desluşi încă silueta zveltă a celui mai înalt obelisc din lume, ridicându-se la orizont aidoma axului unui antic gnomon. Monumentul din marmură, înalt de 169 de metri, marca inima naţiunii americane. În jurul lui, meticuloasa geometrie a străzilor şi a clădirilor radia spre exterior.
Chiar şi din aer, Washingtonul emana parcă o forţă mistică.

Langdon iubea acest oraş şi, în vreme ce avionul cobora, se simţi cuprins de emoţie gândindu-se la ceea ce-l aştepta acolo. Aeronava se apropie de un terminal particular undeva în cadrul Aeroportului Internaţional Dulles şi se opri.

Langdon îşi strânse lucrurile, le mulţumi piloţilor şi, părăsind interiorul luxos, păşi pe scara mobilă. Aerul rece de ianuarie îi dădu o senzaţie de sporită libertate.
"Respiră, Robert", se îndemnă în sinea lui, încântat de spaţiul vast ce i se deschidea în faţă.
Un val de ceaţă alburie plutea deasupra pistei şi, coborând pe asfalt, Langdon avu impresia că păşeşte într-o mlaştină.




- Hello! Hello! răsună o voce melodioasă, cu accent britanic, de dincolo de pistă. Profesor Langdon?
O femeie de vârstă mijlocie, cu o insignă şi o mapă, venea grăbit spre el, făcându-i semne vesele cu mâna. Bucle blonde ieşeau de sub pălărioara elegantă, din lână tricotată.
- Bine aţi venit la Washington, domnule!
Langdon surâse.
- Mulţumesc!
- Eu sunt Pam, de la Servicii pentru pasageri, continuă femeia cu o exuberanţă aproape neliniştitoare. Vă rog să veniţi cu mine, domnule; maşina vă aşteaptă.

Langdon o urmă spre terminalul Signature, înconjurat de strălucitoare avioane particulare. "O staţie de taxi pentru cei bogaţi şi celebri."
- N-aş vrea să vă simţiţi stânjenit, domnule profesor, spuse femeia pe un ton jenat, dar sunteţi cu adevărat acel Robert Langdon care scrie cărţi despre religie şi simboluri, nu-i aşa?
După o clipă de ezitare, el încuviinţă din cap.
- Eram sigură! exclamă ea, zâmbind larg. Grupul meu literar v-a citit cartea despre biserică şi sacrul feminin! Ce scandal delicios a stârnit! Vă cam place să aruncaţi vulpea în coteţul găinilor!
- Scandalul n-a fost chiar intenţia mea, rosti Langdon cu un surâs.

Femeia păru să-şi dea seama că oaspetele nu se găsea în dispoziţia potrivită pentru a discuta despre cărţile lui.
- Vă rog să mă scuzaţi! M-am pornit şi nu mă mai opresc! Ştiu că probabil v-aţi plictisit să tot fiţi recunoscut..., dar e numai vina dumneavoastră. Apoi, arătând cu un gest glumeţ spre hainele lui, femeia adăugă: Uniforma v-a dat de gol.
"Uniforma?!" Langdon îşi privi veşmintele. Purta obişnuitul lui pulover cu guler rulat gri-antracit, sacoul de tweed Harris, pantaloni kaki şi mocasini din piele... vestimentaţia lui uzuală în sala de clasă, la circuitele de conferinţe, la şedinţele foto şi la evenimentele sociale.

Femeia izbucni în râs.
- Puloverele acelea cu guler rulat pe care le purtaţi sunt tare demodate.
Aţi arăta mult mai elegant cu cravată!
"Nici o şansă! îşi spuse Langdon. Ştreanguri mititele!"

Cravata fusese obligatorie şase zile pe săptămână cât timp urmase cursurile Academiei Phillips Exeter şi, în ciuda romanticelor afirmaţii ale directorului, cum că originea cravatei ar fi fascalia de mătase purtată de oratorii romani pentru a-şi încălzi corzile vocale, Langdon ştia că, etimologic, termenul "cravat" provine de la o brutală bandă de mercenari croaţi, care îşi legau la gât eşarfe înnodate înainte de a se avânta în bătălie. În prezent, acest străvechi accesoriu războinic era purtat de luptătorii moderni din birouri, în speranţa că astfel îşi vor intimida mai uşor duşmanul în bătăliile birocratice de zi cu zi.

- Vă mulţumesc pentru recomandare, spuse Langdon râzând înfundat.
Pe viitor mă voi gândi la o cravată.
Din fericire, un bărbat cu un aer profesionist, într-un costum închis la culoare, coborî dintr-o limuzină Lincoln parcată în apropierea terminalului şi ridică un deget în aer.
- Domnul Langdon? Eu sunt Charles, de la Beltway Limousine, spuse el şi deschise portiera din dreapta. Bună seara, domnule! Bine aţi venit la Washington!

Langdon răsplăti financiar ospitalitatea dovedită de Pam şi urcă în luxoasa limuzină. Şoferul îi arătă de unde să regleze temperatura şi unde poate găsi apa îmbuteliată şi coşul cu brioşe calde. Câteva clipe mai târziu, maşina rula deja pe un drum de acces privat. "Deci aşa trăieşte cealaltă jumătate a lumii!"

În vreme ce străbăteau Windsock Drive, şoferul îşi consultă notiţele şi dădu un telefon scurt.
- Aici Beltway Limousine, spuse el cu o eficienţă profesională. Mi s-a cerut să confirm aterizarea pasagerului meu. Da, domnule! Oaspetele dumneavoastră, domnul Langdon, a sosit şi vom ajunge la Capitoliu la ora nouăsprezece. Pentru puţin, domnule!
Apoi închise.

Langdon surâse fără să vrea. "Nici o piatră nu rămâne neîntoarsă." Atenţia pentru detalii a lui Peter Solomon era unul dintre principalele sale atuuri, oferindu-i posibilitatea de a-şi folosi puterea substanţială cu o uşurinţă evidentă. "Dar nu strică nici cele câteva miliarde de dolari din bancă."

Langdon se aşeză mai comod pe bancheta luxoasă din piele şi închise ochii, pe fondul tot mai slab al zgomotului venit dinspre aeroport. Clădirea Capitoliului se afla la o jumătate de oră distanţă, iar cele câteva momente de singurătate îi prindeau bine, pentru a-şi pune gândurile în ordine. Totul se întâmplase astăzi cu atâta rapiditate, încât abia acum avea răgazul necesar să cugete puţin la incredibila seară care îl aştepta.
"O sosire învăluită în mister", îşi spuse el, amuzat de idee.

La cincisprezece kilometri de clădirea Capitoliului, cineva se pregătea cu nerăbdare pentru sosirea lui Robert Langdon."