Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Și-acum, ochi și urechi (vorba vine - sunt suficienți ochi) la explicațiile reputatului etnolog Gheorghiță Ciocioi, făclia noastră în labirintul limbilor: «A nu ști buche», «a fi buche» - sunt două zicale românești cunoscute. Cu sensul de a nu cunoaște o literă, a nu ști nimic, a fi la nivelul «buchilor». Astăzi, «se nimerește» și pentru «analfabet funcțional»”. Din păcate… „«Buche», în limba română, provine din slavă - unde e «nume» al literei «b», dar și al oricărei alte litere a alfabetului în general («bukva») «Mă puse întâi la buchi», citim la C. Negruzzi. În macedoneana slavă, rusă și sârbă, cuvântul «bukvar-ul» se tălmăcește prin abecedar, carte care ajută copiii să o scoată la capăt cu buchile/ literele, învățând să citească și să scrie. Doar că bukva (literă) e înrudit, în mai multe limbi slave, cu «bukva» (sârbă), «buka» (macedoneană), «buk» (bulgară, rusă) - cuvânt care se tălmăcește prin «fag»”.
Scrierea în trunchi de lemn
Înapoi în prezent: „Termenul englezesc «book» (carte), ce provine din engleza veche - «bōc», are rădăcini germanice - Bōk/ Buch (carte) - din Buche (fag), înrudit fiind cu englezescul «beech». Se presupune că vechea scriere indo-europeană ar fi putut fi gravată în scoarța unui fag. Altfel, cuvântul latin «codex» (carte, în sensul modern al termenului) avea inițial înțelesul de «bloc/ trunchi de lemn» - cu referire la legarea tăblițelor de lemn, cerate, pentru scris - cele dintâi cărți (sec. al III -lea după Hristos), ce vor înlocui «sulul» ca format de carte. Iată, așadar, «buchisind» pe scurt povestea buchilor.”
Cum i-au învățat românii pe slavi „carte”
Rămânem în priza buchiilor, a literelor, a cărților. Deci, de unde provine numele de „kniga” (carte) în slavă? Gheorghiță Ciocioi: „Conform definiției UNESCO, din 1964 - pentru stabilirea de statistici naționale -, o carte este «o publicație tipărită, nonperiodică, de cel puțin 49 de pagini, excluzând paginile de copertă, editată în țară și oferită publicului». Desigur, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel, istoria cărții fiind una legată de pergament, piei de animale, papirusuri etc. Numele cărții, la slavi - în ciuda faptului că le-am folosit buchiile amar de veacuri -, s-a născut în părțile noastre, la Dunăre. La bulgarii turcici.”
De trecut la catastif
Detaliat: „Astfel, «kniga» este format dintr-un termen turcic (folosit și de chinezi) - kъn = sul, și unul proto-român ig (jug/ieug) = a aduna, uni, îmbina. Prin urmare, file (de/ale unui sul) prinse/ unite între ele. Maghiarii vor împrumuta și ei numele dat de la bulgari, «könyv». La români, kniga a fost folosit, în trecut, ca nume, doar pentru registru, catastif. O oarece contribuție la «cartea» vecinilor, așadar, tot am avut (o spun chiar rușii, bulgarii, sârbii, nu e o născocire; mă rog, ei vorbesc de latina balcanică).”
Ofensă - nuanțe
În continuare, un termen cu zvâc rău – „obraznic”: „Dacă neobrăzat («fără obraz») se tălmăcește prin om lipsit de educație («obrazovanie», în slavă), obraznic, mai des folosit astăzi la ucraineni («obraznik») și la români, provine din verbul slav «obrajati/ obraziti», cu sensul de - «a jigni, a ofensa». «Obrazeț» în medio-bulgară și bulgară se tălmăcește prin «om (ori lucru, faptă) care slujește ca exemplu/ pildă/ model, chip) », obraznicul fiind cel care (se) impune drept «exemplu» altora, care încalcă libertatea semenilor prin avansarea nefirească a unor idei, modele de trăire etc. «Își permite cam multe», în două cuvinte, «se bagă», «îți spune el», trecând dincolo de «linia roșie».”
Obrazul subțire…
Tot aici - „obrazul subțire cu cheltuială se ține»: „O expresie care a căpătat în decursul timpului nu puține nuanțe. În limbile slave, «educație» e de la «obraz». Obrazovanie (educație), obraz (față, chip, imagine). Altfel, în română, Preobrajenie - Schimbarea la Față. Educația dă unei persoane un chip, o față («obraz», în slavă), o formă (forma, în latină), formează o personalitate. În slava bisericească, educația («obrazovanie») însemna mai ales procesul de atingere a asemănării cu «prototipul», o schimbare la față («obraz») după Acesta. În greacă, μόρφωσις - a aduce ceva la o anumită formă. O nevoință deloc ușoară, așadar, «obrazovania»... Boierii de odinioară chiar erau puși pe cheltuială în privința dată.”
Pastila de religie
Cum a fost văzut de la Budapesta furtul moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou - din 17 februarie 1918...
În încheierea „Dicționarului”, o curiozitate jurnalistică (livrată tot de etnologul Gheorghiță Ciocioi): „În timpul ocupației germane și bulgare a Bucureștiului, din timpul Primului Război Mondial, în urbea de pe Dâmbovița mai apăreau doar 3 mari ziare - două în română și unul în germană. Tiraje mici, românii pur și simplu boicotându-le. «Tot ce se scrie în ziare - doar minciuni» - credeau toți locuitorii Capitalei. E ceea ce își însemnau ziariștii de la un mare cotidian de seară maghiar (ce apărea în sute de mii de exemplare) - «Az Est» - despre creditul acordat presei de către bucureșteni. În numărul din 12 martie 1918 al gazetei amintite, maghiarii caută să confirme această spusă: la furtul moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, presa n-a suflat nici măcar un cuvânt. «Nu există oameni mai necredincioși în lume ca românii care trăiesc pe teritoriul ocupat al României», constată gazeta.”
Zvonul bate presa
Mai departe: „Convingerea era întărită prin exemple: Nu puține evenimente de seamă nu erau prezentate în vreunul din cele trei ziare. Despre Sfânt, ungurii credeau că a trăit cu sute de ani înainte, în Dobrogea, fiind venerat de bulgari. Adus la București, «în urmă cu aproximativ o sută de ani», Cuviosul Dimitrie va fi considerat o adevărată comoară națională de români. Într-o noapte de februarie, pe viscol, racla va dispărea. O anchetă a început imediat dimineața. Jandarmeria germană îi va prinde pe tâlhari. A doua zi - mare sărbătoare. Mareșalul Mackensen va ieși la marginea orașului, însoțind racla de la Bellu la Mitropolie. În dangăt de clopot. «Jumătate din oraș a văzut totul în persoană, dar în ziare nu era nimic despre asta», au scris ungurii. Zvonul, la București, era mult mai credibil decât presa acelor ani - una de propagandă, nespus de săracă în știri. Pentru nemți, recuperarea moaștelor - un câștig de imagine. Mackensen, vor constata ziariștii budapestani, va fi adulat vreme de mai multe zile, asemenea unui erou, în Bucureștiul ocupat.”
„«Buche», în limba română, provine din slavă - unde e «nume» al literei «b», dar și al oricărei alte litere a alfabetului în general («bukva»).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În macedoneana slavă, rusă și sârbă, cuvântul «bukvar-ul» se tălmăcește prin abecedar, carte care ajută copiii să o scoată la capăt cu buchile/ literele, învățând să citească și să scrie.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Termenul englezesc «book» (carte), ce provine din engleza veche - «bōc», are rădăcini germanice - Bōk/ Buch (carte) - din Buche (fag), înrudit fiind cu englezescul «beech».”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Se presupune că vechea scriere indo-europeană ar fi putut fi gravată în scoarța unui fag. Altfel, cuvântul latin «codex» (carte, în sensul modern al termenului) avea inițial înțelesul de «bloc/ trunchi de lemn».”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele cărții, la slavi - în ciuda faptului că le-am folosit buchiile amar de veacuri -, s-a născut în părțile noastre, la Dunăre.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
