x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Divele, luate cu asalt la Gaudeamus

Divele, luate cu asalt la Gaudeamus

de Oana-Maria Baltoc    |    Anca Nicoleanu    |    30 Noi 2009   •   00:00
Divele, luate cu asalt la Gaudeamus
Sursa foto: Bogdan Chesaru/JURNALUL NAŢIONAL

Mihaela Rădulescu, Andreea Marin Bănică şi Eugenia Vodă şi-au lansat cărţile, respectiv audiobook-ul, la Târgul Gaudeamus. Lumea s-a înghesuit să le vadă în carne şi oase pe dive şi să le "smulgă" un autograf.



Când şi-a început Andreea Marin Bănică lansarea cărţii "Preţuieşte viaţa", la câţiva metri distanţă, Mihaela Rădulescu încă dădea autografe pe cartea ei, "Nişte răspunsuri". Şi o făcea de vreo două ore. Rădulescu îşi făcuse loc cu mare greutate la standul Polirom, luat cu asalt în majoritate de tinere, curioase s-o vadă "pe viu" şi dornice de-o dedicaţie pe cele două, chiar trei exemplare ale cărţii "Nişte răspunsuri", proaspăt achiziţionate. "Vreau să iau un autograf şi pentru mama", îi spune o femeie prietenei care o însoţea. Degeaba reprezentanţii editurii fac apeluri repetate să se formeze un culoar, orice cale de acces de jur-împrejurul standului este blocată. "Nu putem schimba locul acum, din respect pentru cei care ştiu că lansarea va avea loc aici", încerca o doamnă de la Polirom să explice. "Cred că nici la Salman Rushdie n-a fost atâta lume", spune un domn grizonat. "Ba au fost mai mulţi!", îi răspunde cineva din staff-ul editurii.

Cei mai înalţi privitori şi-au scos telefoanele să o imortalizeze pe diva care, pentru câteva secunde, s-a cocoţat pe un scaun sau o masă, nu se vedea exact, ca să-i salute pe toţi cei care se strânseseră la stand. "Sunt măgulită de atenţia pe care mi-o acordaţi", a spus Rădulescu, în bătaia bliţurilor. "Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce nivel literar, ci la o emoţie, un fior sau chiar la o bătaie de cap", am reuşit să mai aud în vacarmul creat împrejur. "Suntem deja la cel de-al treilea tiraj al cărţii", informează reprezentanta editurii.

CARTE-ALMANAH
Două ore mai târziu, înghesuiala se formase la standul Tritonic, unde Andreea Marin Bănică era aşteptată să-şi lanseze "Preţuieşte viaţa". Primii au ajuns tatăl Andreei şi sora ei, Cristina, care s-au oprit mai întâi să-şi cumpere câte un exemplar al cărţii. Apar şi Daniela Nane, Gabriel Coveşeanu, Simona Pătruleasa, Valentina Pelinel, dr Cristian Andrei. "De aici nu-l văd pe Mircea Radu!", se plânge o fată care se împinge în mulţime. "Vrem să vă aplaudăm, pentru că faceţi un spectacol din această lansare", îşi prezintă Andreea Marin omagiile şi începe să "povestească" cât de benefică este această carte pentru cititor. "E o carte pe care să o aveţi pe noptieră...", continuă ea, în timp ce un spectator remarcă, privind dimensiunile impresionante ale cărţii Andreei: "Dar ce noptieră trebuie să ai, dragă, pentru cartea asta?".

"Când a apărut Andreea, lumea a remarcat diferenţa dintre gropiţele ei şi caracterul ei dârz şi se întreba cine este de fapt Andreea Marin", îşi spune vorbele la microfon Mircea Radu. Şi continuă: "Andreea este o femeie fără astâmpăr, puternică, de la care bărbaţii au ce învăţa. Cartea ei este o carte-almanah, pentru că are informaţii din toate domeniile".

2.500 de exemplare ar fi vândut Mihaela Rădulescu la Gaudeamus până sâmbătă seară, iar Andreea Marin - în jur de 300. Acestea erau informaţiile care circulau duminică. Polirom a confirmat cifrele legate de vânzările de carte ale Mihaelei, în timp ce reprezentanţii Tritonic nu au avansat nici o cifră oficială până la închiderea ediţiei. Într-un comunicat, Andreea Marin susţine că până acum a vândut 2.000 de exemplare. La târg, "Nişte răspunsuri" s-a vândut cu 21 de lei, iar "Preţuieşte viaţa" cu 65 de lei.

"PROFESIONIŞTII PE MERIDIANE"

O lansare multimedia care a atras zeci de persoane la standul Humanitas a fost cea a audiobook-ului "Profesioniştii", în prezenţa Eugeniei Vodă şi a lui Gabriel Liiceanu. Dintre sutele de emisiuni realizate de Eugenia Vodă, au fost selectate pentru acest pachet multimedia 10 emisiuni a câte 50 de minute, fiecare avându-i ca invitaţi pe Horia Bernea, Lucian Boia, Neagu Djuvara, Ştefan Augustin Doinaş, Gabriel Liiceanu, Ileana Mălăncioiu, Nicolae Manolescu, Andrei Pleşu, Alexandru Paleologu şi Victor Rebengiuc. Gabriel Liiceanu a subliniat prin discursul său profesionalismul realizatoarei emisiunii culturale cu cea mai mare audienţă din România, glumind pe seama măiestriei cu care intervievatoarea reuşeşte să-şi ţintuiască "victimele" pe scaun timp de trei ore în ciuda eforturilor acestora de a evada, pentru obţinerea unei ore de "esenţă" difuzată la televizor. Cu prilejul lansării, Eugenia Vodă a anunţat că se va implica într-un proiect care o va ţine departe de ţară timp de patru luni. Mai exact, emisiunea "Profesioniştii" va face o călătorie prin lumea largă, cu opriri în ţări ca SUA şi Japonia, de unde va reveni în următorul sezon cu o mulţime de surprize pentru publicul român.

Revoluţia celor naivi
Firesc, la 20 de ani de la căderea regimului ceauşist, mai multe volume dedicate Revoluţiei din decembrie '89 au fost lansate şi dezbătute în prezenţa cititorilor la Târgul de Carte Gaudeamus. Sâmbătă, bucureştenii s-au călcat în picioare nu numai în dorinţa de a cumpăra cărţile autorilor preferaţi la preţuri avantajoase, dar şi pentru a asista la discuţii dintre cele mai interesante. Un exemplu este dezbaterea de la studioul TVR Cultural, pe marginea volumului "Str. Revoluţiei nr. 89" (Polirom, colecţia Ego-grafii), cu participarea celor doi coordonatori ai volumului, Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, şi a trei din cei 20 de semnatari ai memoriilor despre evenimentele care au dus la căderea comunismului: jurnalistul şi scriitorul Ioan T. Morar, matematicianul Solomon Marcus şi scriitorul Radu Aldulescu. Microistoriile adunate în paginile acestui volum prezintă, după cum a punctat Ioan T. Morar, tot atâtea revoluţii mici, personale, din care este formată de fapt marea revoluţie din '89, prezentând totodată revoluţia celor naivi, nu revoluţia orchestrată de servicii secrete. Drept exemplu, jurnalistul a mărturisit că în acele zile istorice el şi-a luat nu numai porţia de libertate, ci şi porţia de zahăr şi ulei de la alimentară, o picătură de "normalitate" în nebunia care se declanşase. Fie că au trăit zilele Revoluţiei în faţa televizorului, în stradă, peste hotare sau în alte împrejurări, fiecare din cele 20 de istorisiri (n.r. - texte semnate printre alţii de Ion Barbu, Gigi Căciuleanu, Magda Cîrneci, Laure Hinckel, Toni Grecu, Norman Manea, Maia Morgenstern, Dan Perjovschi, Andrei Şerban, Cristina Ţopescu, Matei Vişniec) va rămâne peste ani mărturie a trăirilor emoţionale a acelor zile de foc, creionând o revoluţie subiectivă, motiv de aducere-aminte pentru mulţi dintre noi, dar şi un reper pentru cei foarte tineri.

×
Subiecte în articol: carte