Când a descoperit legea gravitației, Newton a unificat regulile care guvernează cerurile și Pământul; de-atunci, fizicienii au tot așezat noi forțe în teorii tot mai cuprinzătoare. Însă provocarea supremă este realizarea unei sinteze monumentale a teoriei relativității și teoriei cuantice. Ar fi realizarea de căpătâi a științei, o fuziune profundă a tuturor forțelor naturii într-o singură ecuație minunată, care să descifreze cele mai profunde mistere ale științei: Ce s-a întâmplat înainte de Big Bang? Ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Există alte universuri și dimensiuni? Este posibilă călătoria în timp? De ce ne aflăm aici?
„Fascinant (…) Măiestria lui Kaku de a transpune concepte complexe într-un limbaj accesibil transformă cartea într-o revelație intelectuală.“ – Publishers Weekly
Ecuația lui Dumnezeu constituie strădania de a găsi această teorie ultimă, care să unifice cele patru forțe ale naturii gravitația, forța electromagnetică și forțele nucleare (slabă și puternică) într-o teorie unică și toate meandrele a ceea ce reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai stranii capitole din istoria fizicii. Michio Kaku analizează toate revoluțiile precedente, care ne-au dat minunățiile tehnologice, începând cu revoluția newtoniană și continuând cu stăpânirea forței electromagnetice, dezvoltarea relativității și a teoriei cuantice și ajungând la teoria corzilor din zilele noastre. Celebrul fizician explică modul în care această teorie ar putea să deslușească și cele mai profunde mistere ale spațiului și timpului.
„Dacă există cineva care să poată descâlci matematica și fizica ezoterică a teoriei corzilor, acela este Kaku. Și exact asta și face în această cărticică minunată: explică în termeni simpli și clari progresele conceptuale, fundăturile și întrebările rămase fără răspuns în căutarea unei mari teorii unificate a tuturor lucrurilor.“ – Wallstreet Journal
În acest volum Michio Kaku explică și de ce căutarea acestei teorii a tuturor lucrurilor a pus stăpânire pe imaginația celor mai de seamă oameni de știință și de ce a generat atâta pasiune și atâtea controverse.
„Michio Kaku scrie despre știință într-un limbaj curat și concis (…) O poveste limpede și antrenantă despre o aventură științifică dificilă.“ – Smith Sonia Magazine
„O relatare de specialist despre căutarea «Sfântului Graal» al fizicii (…) O lucrare importantă.“ – Kirkus Reviews
Michio Kaku este profesor de fizică teoretică la City University din New York și coautor al teoriei corzilor. Este corespondent științific pentru CBS This Morning și prezentator al unui mare număr de emisiuni TV de știință. Totodată, Kaku este gazda a două programe de radio extrem de apreciate: Science Fantastic, difuzat săptămânal la peste 100 de posturi americane și, de asemenea, online în întreaga lume; și Exploration, în care vorbește despre știință, tehnologie, politică și mediu și poate fi ascultat și online.