Colegul nostru, Alex Rădescu, vă invită miercuri, 20 martie, de la ora 20:00, la Librăria Predania din Bucureşti (Str. Vulturilor Nr. 8), pentru lansarea volumului “Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie”, scris împreună cu Paul S. Grigoriu.
Volumul, apărut la Editura Filos, este o frumoasă încercare de reproducere a unei experienţe itinerante pe cărările Muntelui Athos. Frumoasa întocmire o constituie însăşi abordarea: diferită – prin cele două perspective –, dar, în acelaşi timp, unitară. Autorii, un jurnalist consacrat şi un artist, tratează subiectul cu o naturaleţe firească. Pios, prietenos, cald... Volumul este însoţit de fotografii inedite realizate de artistul Irinel Cîrlănaru.
“Nu cunosc pe nimeni din cei care au fost măcar o dată să nu îşi dorească, să nu jinduiască după o revenire în Sfântul Munte. Amintirea Athosului este cumva precum aceea a raiului pierdut. E ca o rană dulce în sufletul oricărui pelerin.”
Silviu-Andrei Vlădăreanu
“O taină pe care încă nu o pot dezlega: nimic nu se împlineşte în acest jurnal fără participarea celorlalţi din grup. Nu ca un public de sală sau stadion, ci ca împreună-martori. Trebuie să îi adun de fiecare dată lângă mine, să-i am în faţă atunci când îmi aleg cuvintele care să răsară în urma cursorului de pe ecranul laptopului. Dacă vreunul din ei îmi e absent, indiferent de motiv, nici nu are rost să mai deschid vreo filă nouă de jurnal. Împreună-martori atunci când scriu aceste rânduri și purtători ai crucii celuilalt pe cărările Sfântului Munte.”
Alexandru Rădescu
“La ora 1:30 se aud toaca şi o voce care cheamă la rugăciune. Ne mişcăm încă grei de somn pe holul slab luminat, apoi prin curtea mare a mănăstirii, până la biserica de la etaj. Singura lumină vine de la lumânările din dreptul icoanelor şi al altarului, iar siluetele călugărilor mai mult se ghicesc. Ne luptăm cu somnul şi cu slavona, din care prindem frânturi şi asociind cuvintele răzleţe cu gesturile rituale, ne dăm seama de momente din rugăciune. Dar rugăciunea e aici, dincolo de cuvinte, în însăşi starea de jertfă şi închinare adusă lui Dumnezeu.”
Paul S. Grigoriu
Despre autori
Alexandru Rădescu ■ În prezent este editor IT&C la Jurnalul Naţional. Deţine Licenţă în Jurnalism şi un Masterat (Hyperion). În 2008 a fost desemnat “Jurnalistul IT&C al anului” în Gala Comunic@tii Mobile iar în 2010 a obţinut premiul “Tânărul Jurnalist al anului, secţiunea IT&C”, eveniment organizat de Freedom House.
Paul S. Grigoriu ■ Timp de 12 ani a fost elev al şcolii germane din Bucureşti (actualul Colegiu “Goethe”), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă (secţia Teologie-Litere) şi pe cele ale Universităţii Naţionale de Muzică (secţia Pedagogie, cu un master în Muzicologie). Este muzician rock şi poet.