Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O pledoarie pentru puterea adevărată, cea a credinţei
Revenit în forţă în spaţiul literar românesc, după succesul romanului "Supleantul", lansat anul trecut, scriitorul Petru Popescu, stabilit în America, livrează cititorilor, în stilul său provocator şi dezinvolt, romanul "Fata din Nazaret". Apărută la Editura Curtea Veche, împreună cu Jurnalul Naţional, cartea, tradusă impecabil de Mihnea Gafiţa, este o pledoarie pentru puterea adevărată, cea a credinţei, care propovăduieşte ca miracol suprem dragostea.
Cu aceeaşi scriitură alertă, cu forţa de a transpune cuvintele în imagini cinematografice, autorul înfăţişează istoria premergătoare naşterii lui Iisus Hristos. Un destin individual, cel al "Fetei din Nazaret", prin intervenţia divinităţii, schimbă decisiv evoluţia omenirii.
Pentru abordarea acestui subiect din perspectivă laică, Petru Popescu a avut nevoie de curaj, ale cărui rădăcini sunt în propria biografie:
"Când am plâns moartea fratelui meu geamăn, am socotit-o o dovadă clară că Dumnezeu nu există - altfel cum ar fi putut să-mi sacrifice fratele? Şi am fost ateu în practică, mulţi ani. Am trăit curriculumul de negaţie a religiei, şi apoi de dezbatere şi de revenire al multor intelectuali europeni. La jumătatea vieţii am redevenit mistic, fără să-i dispreţuiesc pe atei. În tot acest timp, patru personaje esenţiale au coexistat în mine, alături de personajele vieţii mele reale: Dumnezeu, Iisus, Maria şi Pilat. (Cele numite în Crez.) Cele mai cunoscute nume ale culturii europene şi occidentale.
De aceea, a scrie despre Maria din Nazaret, singura femeie între acele patru personaje interioare ale fiinţei mele tinere, a fost un vis scriitoricesc aproape din copilărie".
Maria, familia sa şi apropiaţii lor fuseseră obligaţi să se refugieze în deşert, după ce Irod îi alungase din Nazaret. Pilat din Pont, numit în carte Apella, a fost trimis de împăratul Augustus în oaza evreilor, să ducă vestea că au fost iertaţi şi se pot întoarce la casele lor.
Frumuseţea tinerei Maria (în vârstă de 17 ani) era întregită de inteligenţă, spirit, cunoaştere, candoare transformată în sfinţenie. Amestecul de puritate şi senzualitate, înfăţişat cu frenezie captivantă, îl va frisona şi pe cel mai apatic cititor. Feminitatea şi delicateţea Fetei din Nazaret îi fascinează pe Iosif, pe Apella, pe Dumnezeu Însuşi. Întrebată de prietena sa, Orpa, "unde eşti acum?", Maria dezvăluie adâncul fiinţei sale, curat, neatins de zbuciumul lumii: "Într-un loc din mintea mea, unde-mi aşez amintire bună după amintire bună şi somn odihnitor după somn odihnitor. Acolo nu-i nici urmă de întrebare care să mă muncească, nici strop de sentiment de vinovăţie".
În acest interior se aşază Dumnezeu şi spune: "Nu fi descumpănită, pentru c-o simţi, iubirea. Îngăduie-ţi s-o simţi. Iubirea nu e niciodată un păcat dacă-i adevărată. Iar a ta este adevărată. Şi eu am învăţat de la tine, Mariamne".
Această carte proiectată în decorul lumii biblice este un hohot al iubirii, pasiunii şi slăbiciunii topite în miracol divin. Maria, întruchipare venerată de creştini, Mariamne, personaj de roman, poartă deopotrivă iubirea lui Dumnezeu, întotdeauna mai mare decât orice altă putere, mai mare decât păcatul.
"Cartea mea, «Fata din Nazaret», nu seamănă cu «Codul lui Da Vinci»", mărturiseşte autorul. "Eu nu propun o demascare a unei biserici dominante şi perverse. Eu propun o narare a începutului creştinismului, din interiorul lui. Eu ofer o dezvăluire a Mariei dinăuntrul ei, în pieptul ei, şi prin respiraţia ei. E o carte îndrăzneaţă? Poate."
Este, în orice caz, o carte-semn, care poate tulbura conştiinţe, doar pentru a le limpezi apoi în apele tămăduitoare ale credinţei. După lectura romanului, închideţi cartea, apoi închideţi ochii. O fiinţă plină de lumină, putere şi frumuseţe înaintează spre noi, prin ceaţa deasă a istoriei îndepărtate.
