Gutenberg. Prima şi ultima carte...

Deşi paternitatea tipăririi primei cărţi a fost revendicată în numeroae ţări din lume, în Europa, cel puţin, cele mai multe voturi le va primi, întotdeauna, Gutenberg. E adevărat că, în secolul al XV-lea, când s-a produs minunea ce avea să schimbe fundamental viaţa oamenilor, existau numeroase încercări de a descoperi mijlocele cele mai potrivite care să permită multiplicarea rapidă a cărţilor, în cât mai multe exemplare şi cu costuri cât mai mici. Este, însă, meritul lui Gutenberg de a fi creat această inovaţie prin care literele mobile din plumb, independente unele de celelalte, pot fi folosite de mai multe ori pentru pagini diferite. Timp de cinci secole după invenţie, industria tipografică a utilizat, cu mici îmbunătăţiri, acest procedeu revoluţionar.
Dar ce fusese tiparul, până la Gutenberg?

Primele cărţi au fost rare şI, prin urmare, foarte preţioase, pentru că se copiau manual (de unde şi denumirea lor de “manuscrise”), ceea ce presupunea un mare consum de timp şi de bani. De aceea, ele nu puteau fi achiziţionate decât de oamenii foarte bogaţi. În secolele XIII-XIV, însă, creşterea numărului de studenţi în Europa şi emanciparea clasei burgheziei duce la o cerere crescută de carte. Se nasc, astfel, atelierele de copişti. Din ce în ce mai mulţi oameni învaţă să citească şi să scrie şi, în secolul al XV-lea, se face simţită nevoia de a tipări din ce în ce mai multe volume. Este motivul pentru care procedeele de “scriere mecanică” sunt căutate, paralel, în numeroase părţi ale Europei.

În acest moment apare Gutenberg, un german născut la Mainz, bijutier, meşter în polizarea pietrelor preţioase. El era interesat şi de tipar, tehnică ajunsă pe vremea lui, la nivelul literelor din lemn. 

E incontestabil că, în 1455, Gutenberg publica o Biblie, care este prima carte tipărită, cunoscută şi  sub numele de “Biblia cu 42 de coloane”. Primele Biblii tipărite de Gutenberg sunt, astăzi,  obiecte rare de muzeu. Mai există doar 47 de exemplare. Una, original, se află  în California, la Biblioteca Huntington. Cu câţiva ani în urmă, anticarul Hans Kraus din New York a avut un exemplar din Biblia lui Gutenberg pe care l-a vândut chiar Muzeului Gutenberg din Mainz, pentru fabuloasa sumă de un milion opt sute de mii de dolari. Trebuie să aşezăm însă adevărul... în pagina lui. Gutenberg n-a inventat tiparul, cum se afirmă, uneori. Dar el a inventat, incontestabil, literele mobile, fără de care adevăratul tipar de serie  n-ar fi existat. 
Pentru a confecţiona literele, el le-a gravat în relief pe fiecare, într-un metal rezistent. Aşezate într-o matrice, literele trebuie să aibă aceeaşi grosime şi aceeaşi înălţime. Confecţionarea  literelor e o chestiune de artă şi de tehnică, totodată, similară cu cea a bijutierilor. Experienţa de bijutier a lui Gutenberg l-a ajutat să găsească cea mai bună tehnică. Genială! Mai trebuie adăugate calitatea presei şi a hârtiei. Interesant e că toate procedeele tehnice au fost puse la punct în zece ani, de la 1440 la 1450, pentru ca, în următorii opt ani, Europa să se umple de tipografii.

La început, tipografiile au fost primite cu teamă de librari şi de copiştii de manuscrise, care s-au temut că pretul mai mic al tipăriturilor le va falimenta afacerea. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Unii au trebuit să se “reprofileze”, devenind, până la urmă, tipografi. Apoi, tipografiile au pus la punct propriile lor reţele de distribuţie. Cartea tiparită intra, astfel, pe uşa din faţă a istoriei.
Un fapt interesant: la căderea Constantinopolului, în 1453, mulţi savanţi greci se refugiază, de teama turcilor,  la Veneţia,  împreună cu manuscrisele lor, din care nu lipseau operele lui Platon. Începe o campanie nemaipomenită pentru recuperarea culturală a Antichităţii, prin tipar.  Atelierele tipografice  devin, ele însele, centre de cultură. Se răspândesc în toată Europa... nu durează mult şi se nasc ziarele. Cu ele, ziariştii de profesie...

Unde am ajuns, astăzi, ştim cu toţi. Cartea tinde să se despartă, încet-încet, de tipar şi intră, tot mai mult, în zona spaţiului virtual. Altfel spus, după ce a transformat piaţa muzicii, internetul  atacă, hotărât, pe cea a căţii. Cu un singur clic, putem descărca de pe net proza lui Sadoveanu ori poeziile lui Baudelaire, în metrou sau în sala de aşteptare la dentist. Şi dacă ne place, trimitem cartea pe mail celui mai bun prieten. Avantajul fişierului elecronic e preţul imbatabil. Preţ care reflectă doar conţinutul, nu şi artizanatul. Să însemne, oare, acest început moartea cărţii, a tiparului? Cu atât mai mult cu cât azi  putem nu doar citi, ci şi asculta o carte, un audiobook, în lectura unui actor preferat. A, da, mai rămâne de rezolvat problema pirateriei...
În ciuda atâtor veşti proaste pentru invenţia lui Gutenberg, vizionarii se încăpăţânează să creadă că  tiparul va continua să existe. Să co-existe. Ei cred că va supravieţui prin ediţiilelimitate ale unor carţi şi prin cărţile-cadou, cărţile-suvenir, cărţile-obiect... Oricum, pentru a mai spune ceva lumii acesteia grăbite, tiparul va trebui să intre în Rezistenţă.