Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori, autorilor de romane poliţiste le place să se amuze. Parcă ar face pariuri cu ei înşişi că pot să inoveze pe o temă dată. Scoţianul Gilbert Adair a dorit şi el să se înscrie în această serie de romancieri. "Înscenarea lui Roger Murgatroyd" propune o variantă la fascinantul mister al "camerei închise" în care se comite o crimă; o probă de ingeniozitate pe care a trecut-o cu succes.
Oreşedinţă la ţară a unui colonel în retragere. E ajun de Crăciun. Mai mulţi prieteni ai lui Roger ffolkes (scris în text cu literă mică) poposesc în acest spaţiu în care pot sărbători fără nici o grijă şi unde sunt aşteptaţi cu supă de stridii, curcan fript, varză de Bruxelles şi budincă. Dar izbucneşte viscolul. Comunicaţiile sunt întrerupte. Manor ffolkes rămâne izolat de lume. Şi nu peste mult timp aici are loc o omucidere. La mansardă. Într-o încăpere încuiată, cu cheia în broască pe dinăuntru. Cu zăbrele la ferestre. Cu mobile puţine. Iar lângă trupul fără viaţă de pe duşumea nu se află nimeni.
Cadavrul este al lui Raymond Gentry. Autorităţile nu pot fi alertate. De aceea e chemat de urgenţă Trubshawe, fostul inspector-şef de la Scotland Yard şi vecin al colonelului. Acesta constată cu stupoare că nimeni nu varsă o lacrimă după cel decedat. Fiindcă Gentry, editorialist de pagină mondenă la imunda fiţuică "The Trombone", i-a jignit pe toţi cei prezenţi la petrecere. Depozitar al multora dintre secretele oaspeţilor, infatuat, a făcut insinuări, a lansat acuzaţii, a fost peste măsură de impertinent în puţinele ore ale reuniunii. Nu e de mirare deci aversiunea care l-a înconjurat imediat după sosirea lui ca musafir nepoftit. Oricine ar fi avut motive să-l ucidă. Şi scriitoarea de romane poliţiste Evadne Mount, şi actriţa Cora Rutherford, şi vicarul Clem Wattis, şi doctorul Henry Rolfe, şi Don Duckworth, îndrăgostit de fiica gazdelor. Dar, indiferent cine l-ar fi lichidat cu un glonte în cap, cum a reuşit să se volatilizeze fără nici o urmă din încăperea ermetică precum un seif?
Poliţistul pensionar ia interogatorii tuturor participanţilor la întâlnire. Le cere o sinceritate deplină şi ei i se supun, povestind amănunte incredibile din propriile lor vieţi, care nu-s fără pată. Însă mărturisirile încurcă şi mai mult iţele poveştii. Iar tentativa de omorâre a colonelului complică şi ea faptele. Aşa că nu e de mirare că Trubshawe se declară neputincios în rezolvarea acestui caz dubios şi încâlcit.
Dar nu şi Marea Ducesă a romanului poliţist. Ea crede că "există crime misterioase pe care noi, scriitorii, suntem mai competenţi decât poliţiştii să le soluţionăm". Chiar dacă suferă de egocentrism, istorisind deseori cu voluptate din naraţiunile sale, are o minte organizată, e de o inteligenţă sclipitoare şi e înzestrată cu un spirit de observaţie ieşit din comun. Unor fapte pe care alţii le trec cu vederea, ea le descoperă înţelesul ascuns şi astfel îl dă în vileag pe criminal.
Romanul lui Gilbert Adair e o încântătoare demonstraţie de sagacitate şi de stil rafinat. În cuprinsul cărţii lui întâlnim ironia şfichiuitoare, umorul fin şi o lipsă totală de menajamente în ridicarea vălurilor de pe comportamentul unei societăţi care se consideră distinsă, elegantă, perfectă. Multe pasaje sunt savuroase. De pildă, în timp ce oaspeţii joacă bridge, cântă la pian, admiră colecţii de timbre, în bucătărie servitorii îi bârfesc, se îndoiesc de calitatea lor morală şi îi judecă fără cruţare, potrivit viziunii despre viaţă a oamenilor simpli.
Chiar dacă a pornit să scrie "Înscenarea lui Roger Murgatroyd" ca într-o joacă, pe urmele lui Poe, Conan-Doyle, Gaston Leroux şi ale Agathei Christie, autorul a pătruns, mai mult decât poate că şi-a dorit, în ascunzişurile ceţoase ale firii umane. De aceea, romanul său nu e un simplu exerciţiu de virtuozitate «à la maniere de...»".
"Acum o jumătate de oră, Raymond Gentry a fost găsit mort la mansardă. Tu, Roger, a trebuit să spargi uşa ca să ajungi la el, o uşă care era încuiată pe dinăuntru şi cheia era tot în broască. De parcă n-ar fi fost destul, unica şi singura fereastră a camerei era zăbrelită. Aşadar, practic, nimeni n-ar fi putut intra în mansardă - totuşi cineva a intrat - şi odată înăuntru, cine ştie cum, nimeni n-ar fi putut să iasă iar - şi totuşi nu se poate tăgădui că cineva a reuşit să facă şi asta..."
Citește pe Antena3.ro
