Un reconfortant volum de evocări - Intălniri cu Mircea Eliade - coordonat de Mihaela Gligor şi de Mac Linscott Ricketts a apărut zilele acestea la Humanitas.
Un reconfortant volum de evocări - Intălniri cu Mircea Eliade - coordonat de Mihaela Gligor şi de Mac Linscott Ricketts a apărut zilele acestea la Humanitas.
Parţial este reeditarea unei cărţi publicate in 2005 la Cluj, din care s-au eliminat abordările ştiinţifice in favoarea textelor pur memorialistice (Douglas Allen, Gregory D. Alles, David Brent, Matei Călinescu, Fred W. Clothey, Dennis Doeing, Nancy Auer Falk, Norman J. Girardot, Jerome H. Long, Martin . Marty, W.W. Quinn Jr, Mac Linscott Ricketts, Mircea Handoca), adăugăndu-se alte mărturii din partea lui Mihai ½ora, Sorin Alexandrescu, Virgil Nemoianu, Florin Ţurcanu, Andrei Oişteanu.
Prezenţa masivă a cercetătorilor americani, fiecare indatorat intr-o măsură sau alta profesorului Mircea Eliade, dă şi nota deosebită a cărţii, ferind paginile de orice accent penibil specific encomiasticii nude ori de stufărişul sufocant al ipocriziei, flagorneriei narcisiace şi partizanatelor regăţene cu damf patriotard.
Nimic butaforic, despletit, lăcrimos aici. Impresionează inainte de orice imaginea Profesorului Eliade, deschiderea lui paideică, maxima generozitate, harul firesc al emulaţiei empatice, talentul de a detecta energiile tinere şi promiţătoare, de a le prefigura destinul profesional, stimulăndu-le evoluţia in numele străvechiului verdict biblic "nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja". Un har educativ pe care Eliade, ca emul al lui Nae Ionescu, il imparte numai cu Noica.
EVOCARE. Din acest unghi, evocarea lui Norman J. Girardot (profesor la Leigh University din Bethlehem-Pennsylvania, studentul lui Eliade din 1968 in 1974, specialist in religiile chineze) este revelatoare pentru anvergura influenţei lui Eliade in cuprinsul mişcărilor tineretului american dinspre finele anilor â60 ai veacului trecut. Bănuiam că in mişcările hippy, flower power, la Woodstock, Isle of Wight etc. teoriile despre yoga, tantrism şi, in genere, imaginea eliadescă asupra religiei vor fi fecundat masiv imaginarul stăngist al junilor ispitiţi de LSD, dar acum avem o mărturie directă. "Voi recunoaşte şi simpatia mea de la distanţă pentru protestele politice ale vremii, precum şi inhalarea experimentală a ierburilor care alterează mintea", spune sincer Girardot.
"In acea perioadă, Eliade, impreună cu Jung, Joseph Campbell şi Alan Watts, a fost numit purtătorul de cuvănt al unei noi sensibilităţi religioase. Eliade avea 59 de ani in 1966, era in pragul celui mai mare succes al său ca savant şi pionier al disciplinei istoriei religiilor in invăţămăntul superior american. Purta raiaţi largi şi fuma zdravăn dintr-o pipă tutun dulce şi ieftin Cherry Blend. Mai mult decăt oricine altcineva in acea perioadă in SUA, Eliade a fost salvatorul studiului istoriei religiilor."
MEMORII. In rest, il vedem pe Eliade bănd whisky numai după apusul soarelui, "conform unei meteorologii personale, zilnic pe la ora 18" (Sorin Alexandrescu), incremenind stupefiat cănd Girardot ii dăruieşte o veveriţă impăiată, refuzănd "categoric marea majoritate a invitaţiilor pentru articole şi conferinţe", dar niciodată solicitările studenţilor pentru referinţe bibliografice. Aflăm că lui Virgil Nemoianu romanele lui Eliade ii par "extrem de slăbuţe", aflăm detalii picante despre sejurul bucureştean, in ceauşism, al extraordinarului Mac Linscott Ricketts, omul care a făcut enorm pentru Eliade in lumea occidentală, aflăm cum l-a angajat Tudor Vianu pe Sorin Alexandrescu (nepotul lui Eliade) taman in 1959 la Biblioteca Academiei, cum şi-a voalat anume Eliade atracţia faţă de Tradiţia lui Guenon, din considerente de tactică didactică, ori că Mihai ½ora este cel care i-a tradus pentru Gallimard Techniques du yoga şi, apoi, fragmente din Tratatul de istoria religiilor?