Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul National publica in exclusivitate, incepand de astazi, o selectie din cartea fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, intitulata "Fragmente de viata si istorie traita", in curs de aparitie la Editura Litera.
Cunosteam bine mecanismele sistemului si slabiciunile sale. Mi-am exprimat deschis multe nedumeriri in legatura cu practicile dictaturii, si oamenii ma priveau cu incredere, simtind in mine un om preocupat de a sluji o politica in masura sa ofere idealurilor de echitate sociala instrumente compatibile cu demnitatea fiecaruia, lasand indivizilor posibilitatea de a-si afirma convingerile, incurajand dezbaterea si schimbul de idei, gata sa ascult orice argument rational. Pot afirma fara ezitare ca, in activitatea si in intreg comportamentul meu, chiar in anii cei mai dificili ai regimului comunist, indiferent de locul unde am lucrat, m-am condus dupa principiile justitiei sociale si ale legalitatii, m-am straduit sa apreciez oamenii dupa valoarea lor profesionala, dupa conduita lor morala si civica, am adoptat o atitudine democratica in relatiile interumane. Nimeni nu mi-a putut si nu-mi poate reprosa ceva din acest punct de vedere. Acest mod de a fi mi-a atras simpatia oamenilor si a constituit temeiul popularitatii si al autoritatii morale de care m-am bucurat.
Dar ceea ce avea sa determine o schimbare radicala a convingerilor mele tine de experienta politica in cadrul sistemului, de evolutia gandirii personale si a mediului cultural intern. Dupa ce am fost nevoit sa recunosc erorile si aberatiile sistemului sovietic, am ajuns sa ma indoiesc si de sistemul nostru, in general, in momentul in care evolutia atat de promitatoare a societatii romanesti a fost intrerupta prin instaurarea dictaturii personale a lui Nicolae Ceausescu. Fireste, nu numai personalitatea acestuia conteaza. Nicolae Ceausescu facea parte dintre acei oameni incapabili sa inteleaga ca virtutile unui om politic nu reprezinta suma capacitatilor specifice ale indivizilor in numele carora exercita puterea. Fara a merge pana la a spune, impreuna cu Raymond Aron, ca democratia este un regim de experti condusi de amatori, de ce sa nu recunoastem, totusi, ca un om politic este nevoit sa ia decizii in functie de referintele pe care i le ofera o serie de colaboratori, fiecare mai competent in domeniul sau anume decat ar putea sa fie cineva ale carui preocupari sunt de alta natura? Excesiv de banuitor, Nicolae Ceausescu ar fi vrut, pentru linistea sa, sa fie cel mai competent in toate domeniile vietii sociale, politice, economice si culturale. Sau, cel putin, sa se creada ca este. Victima a unei iluzii produse de un mecanism pe care el insusi il pusese la punct, Nicolae Ceausescu a ajuns sa se lase prins de propriul joc si sa creada sincer ca este mai inginer decat inginerii, mai artist decat artistii, mai muncitor decat muncitorii etc., caz tipic al unei boli pe care am putea-o denumi "complexul stalinist". De fapt, ceea ce ma preocupa cu mult mai mult era mecanismul care permitea unei personalitati politice sa ia puterea, sa blocheze evolutia politica a unei societati si, in cele din urma, sa perverteasca rostul si functiile institutiilor de stat. Ruptura in planul gandirii si dilemele de constiinta imi provocau dese si nu usoare dezbateri interioare. Ce aveam de facut? Era oare sistemul restructurabil, pastrandu-i-se, totodata, scheletul institutional si politic, sau trebuia gasita o iesire completa din structurile sale? Intrebarile erau dramatice si chinuitoare. La solutii radicale nu ne puteam gandi, pentru ca nimeni nu putea intui rasturnarile geopolitice pe care le-a adus timpul din urma. Eram inchisi inca in congelatorul Razboiului Rece si nu aveam temeiuri sa credem ca faimoasa Cortina de Fier se va prabusi in curand.
Incetul cu incetul, am inceput sa inteleg ca raul venea de la sistemul politic, de la partidul unic, care suprima orice control social al vietii politice si excludea orice sanctiune sociala a puterii; la randul ei, lipsita de un feedback social veritabil, puterea politica pierdea orice modalitate de comunicare cu realitatea si, vrand-nevrand, se angaja intr-un proces delirant, actele sale intrand in contradictie cu necesitati autentice, ajungand sa fie determinate exclusiv de fantasme ideologice. Concluzia mi se parea evidenta: nu era suficient sa transformam partidul, asa cum cereau unii. Intreaga societate trebuia sa se deschida, lasand sa se exprime toate fortele si orientarile de gandire, dand ideilor si optiunilor sociale posibilitatea de a se constitui in elemente de forta si de alternativa, altfel spus, de control social si de sanctiune politica. Este conditia necesara pentru ca puterea sa se afle conectata la real.
In 1971, cu ocazia unei vizite oficiale in Asia, nu m-am putut impiedica de a-i spune unui Nicolae Ceausescu entuziasmat de ceea ce vazuse in Coreea de Nord ca acest regim totalitar si dezumanizant transformase oamenii in roboti care nu mai gandeau sau care, cel putin, nu-si permiteau sa spuna ce gandesc. La intoarcere, mi-am permis, iarasi, intr-o "sedinta de lucru" privind activitatea ideologica, sa nu fiu de aceeasi parere cu el, vorbind despre raspunderile colective pentru orientarile de politica generala si ca, mai degraba decat a cauta responsabili individuali pentru cutare sau cutare erori, era poate mai util sa punem in cauza modul de functionare a partidului si a institutiilor sale. Stiam ce fac, dupa cum eram convins si de faptul ca Nicolae Ceausescu nu va putea admite o asemenea sfidare, dar, in ceea ce ma priveste, alegerea era facuta, si atitudinea mea, deliberata: linia politica a partidului nu mai coincidea in cateva puncte esentiale cu viziunea si convingerile mele, drept pentru care nu mai puteam sa exercit functii de raspundere la cel mai inalt nivel, participand si cautionand o dictatura ce prevedeam ca va conduce tara, neindoielnic, intr-un impas.
Am fost "sanctionat" (trimis "pentru reeducare" la Timisoara), apoi supus unei tentative de "recuperare" in 1974 (prim-secretar al judetului Iasi), in fine, "pastrat in atentie" din 1979 (presedinte al Consiliului National al Apelor) si, in cele din urma, eliminat politic – din 1984 (director al Editurii Tehnice). Ceea ce nu m-a impiedicat sa spun, in continuare, foarte deschis ceea ce gandeam, profitand, este adevarat, pe de o parte, de o anumita popularitate si simpatie acumulate, care nu-i permiteau lui Ceausescu sa ma elimine fara a starni valuri, fapt care n-ar fi fost prudent pentru stabilitatea regimului sau.
Pe de alta parte, ma simteam incurajat si de faptul ca, pana in 1969, partidul reabilitase, cu surle si trambite, victimele stalinismului romanesc, printre care se numara si tatal meu, or, ar fi fost primejdios sa se aplice fiului sanctiuni care le-ar fi amintit pe cele aplicate altadata tatalui. Trebuie adaugat si serviciul facut de posturile de radio occidentale, in primul rand Europa Libera, care au comentat diferitele mele luari de pozitie.
Continuare in numarul viitor
Citește pe Antena3.ro
