Lecturi la tavă – "Convorbiri la sfârşit de secol"

Până la urmă, oricâte explicaţii i-am căuta (ori i se vor fi găsit), lucrul rămâne cât se poate de ciudat.

De vorbă la Europa Liberă

Până la urmă, oricâte explicaţii i-am căuta (ori i se vor fi găsit), lucrul rămâne cât se poate de ciudat.

După 1989, de pe redutele criticii literare de întâmpinare din ultimul deceniu ceauşist s-au retras toate numele sonore şi temute ale vremii, de la Nicolae Manolescu, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, la Eugen Simion, Mircea Martin, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Mihai Ungheanu, Mircea Iorgulescu. Ca la un semn, au trecut spre politică, gazetărie, academism. Nici excepţiile (Ion Pop, G. Dimisianu, Cornel Ungureanu, Cornel Moraru) nu se mai pronunţă sistematic. Încă n-am gândit serios chestiunea, însă, recunosc, mă simt cam straniu comentând un volum de interviuri semnat... Mircea Iorgulescu: "Convorbiri la sfârşit de secol", Editura Fundaţiei Culturale Române.

În afară de reeditarea cărţii despre Panait Istrati, numele lui Mircea Iorgulescu a fost vehiculat în ultimii ani aproape exclusiv în sfera presei audio (dialogurile cuprinse aici au fost difuzate la Radio Europa Liberă între februarie 1997 şi august 1999) şi ca personaj negativ (îndelung delator) în memorialistica lui Bujor Nedelcovici.

Drept este că natura de gazetar (polemist şi chiar pamfletar) a fostului critic literar a fost încă de la început învederată, astfel încât genul interviului se vede slujit din plin de sagacitatea şi fondul incisiv al autorului, chit că acesta nu-şi alege interlocutori antinomici "doctrinar", adică din dreapta spectrului politic (nu figurează, de pildă, în sumar Alexandru Paleologu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Ana Blandiana, Mihai şora sau H.-R. Patapievici, iar Monica Lovinescu reprezintă o excepţie, mai degrabă în contextul RFE), ci temperamente preponderent de (centru) stânga sau cu echilibru prudent-incolor de la Geo Dumitrescu, Z. Ornea, Adrian Marino, Mihnea Berindei, B. Elvin, Augustin Buzura, Leon Volovici, Herta Müller, Tita Chiper, Gelu Ionescu, la Mircea Zaciu, şt. Aug. Doinaş, Octavian Paler, Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, Lucian Boia, Florin Constantiniu, Radu Beligan, William Totok, Gerhardt Csejka ş.a.

DETALII INCITANTE. Bineînţeles că pagina musteşte de detalii incitante. Un Doinaş autodefinit în formula lui Negoiţescu, de om cu mască ("nu ştiu dacă sunt atât de apolinic precum sunt văzut"). Geo Dumitrescu recunoscând apăsat că a făcut "eforturi supraomeneşti" după 1954 (când a fost exclus din partid) să scrie poezie proletcultistă ca Nina Cassian, Dan Deşliu sau V. Tulbure: "Din păcate sau din fericire, nu mi-a ieşit nimica". Monica Lovinescu, oripilată de conformismul şi năuceala scriitorului valah odată ieşit din dictatură: "Colocviul cel mai slab la Uniunea Scriitorilor a fost cel din aprilie 1990, pentru că nimeni nu ştia să vorbească în libertate. Nu mai era interesant să te opui". Ofertele făcute lui O. Paler după ce a fost "semiproscris" în 1983 de la conducerea României libere: directorul Teatrului Nottara, pe lista de stipendii la Scînteia, sau director la revista Magazin. Căpitanul de Securitate, fost miner, alături de care locuia, obligat, B. Elvin în 1956, care supraveghea 50 de nomenclaturişti, dar care era terorizat de propria-i homosexualitate. Oana Orlea şi povestea ne-repatrierii osemintelor lui George Enescu. Corecta punere la punct, în ce priveşte lupta de gherilă cu cenzura, a Elenei Docsănescu în mărturia Georgetei Dimisianu. Cine şi cum l-a scăpat cu viaţă pe Leon Volovici de la pogromul din vara lui 1941. Cum se visa prozator şi numai prozator tânărul Nicolae Manolescu şi cum l-a ajutat "Dumitru Popescu-Dumnezeu" să iasă din scandalul cu Antologia de poezie modernă... Dar şi plagiatele în care excelau Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, mama grecoaică a lui Radu Beligan ("iar bunica paternă era vară primară cu Ion Creangă")... ş.a.m.d.