Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A face elogiul lenei in Romania "posmagilor muieti" si-a lui Tandala, cel pentru care exista peste 200 de zile "sfinte", adica nelucratoare, pe an, pentru care week-end-ul incepe joia, iar lunea e zi de odihna dupa chiolhanul duminical, suna a cinica inconstienta.
"Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati"
A face elogiul lenei in Romania "posmagilor muieti" si-a lui Tandala, cel pentru care exista peste 200 de zile "sfinte", adica nelucratoare, pe an, pentru care week-end-ul incepe joia, iar lunea e zi de odihna dupa chiolhanul duminical, suna a cinica inconstienta. Numai ca nu un elogiu al netrebniciei este cartea lui Tom Hodgkinson "Ghidul lenesului". Mic tratat pentru lenesi rafinati", aparuta la Nemira in traducerea lui Gabriel Stoian, ci mai degraba o pledoarie pentru lenea traita cu... harnicie si spor. Nu atat pentru pura destindere si cu fantasma perelor malaiete, ci pentru lubrefierea fiintei, caftanirea sufletului intru contemplatie si cunoastere. Chiar daca pe alocuri cartea gazetarului britanic supara prin puseurile anarhiste sau te agaseaza prin poza infatuata, persiflanta, a dandysmului flegmatic, dispretuitor de cutume sociale si canoane morale, jocul propus de el are cateva reguli de mare interes si acuta actualitate pentru lumea noastra fara busola. Chiar daca uneori pare plebeian si-n raspar cu totul, autorul e conservator si aristocrat cel putin in intentii. El vizeaza reintronarea vechiului sistem al economisirii persoanei, recuperarea rostului profund al siestei, taclalei, ceaiului de la ora 5:00, inlocuirea sadic-stupidei fugareli turistice cu flanarea fara tinta, ghid si ceas, pentru reevaluarea ritualului gastronomic al mesei in familie, a clubului si chiar a bodegii, cu boemia lor hranitoare si, in genere, pentru tot ceea ce intoarce fiinta spre sine, imbogatind-o prin farniente si nu risipind-o in centrifuga furioasa a cotidianului. "Din nefericire, pranzul a devenit o treaba strict practica. Traditia pranzului tihnit a fost pusa la colt de noua etica a muncii. De aici evolutia sandvisului la pozitia de mijloc foarte eficient de a satisface foamea cu minimum de deranj. Aceasta atitudine fata de masa, care ramane doar ceva care permite omului sa munceasca, a fost dusa mai departe de fascisti. Pranzul, credeau ei, era util pentru ca sporea productia" (lasa ca nici cu comunismul nu ne-a fost rusine, cu mancatul pe ziar, pe marginea santului, sau in picioare, de la marmita). "Fie ca dozele adecvate de placere senzuala garantata si bucurie domoala si de durata sa ne apere de molima celor care iau frenezia drept eficienta. Actiunea noastra trebuie sa inceapa la masa, cu Slow Food. Sa redescoperim aromele si savoarea bucatariei regionale si sa surghiunim efectele degradante ale fast food-ului". In fine, o observatie cat se poate de contrarianta felului nostru cvasigeneral de a fi, alergatori disperati din zori in noapte: "Sculatul tarziu este rezervat celor cu mintea independenta, indivizilor care refuza sa devina sclavi ai muncii, ai banilor, ai ambitiilor. Daca nu vrei nimic, nu este nevoie sa muncesti. Daca esti animat de dorinte, atunci trebuie sa muncesti, ca sa obtii banii necesari pentru satisfacerea lor". Subtextul ludic, insolent si ghidus provocator, e indeajuns de sonor pentru a te face atent sa percepi esenta, si nu grosimea notatiei.
Citește pe Antena3.ro
|
| ||
|
