Lecturi la tava - "Razbunare" postuma

Intru totul surprinzatoare, aparitia memoriilor lui Mihai Gramatopol (Gustul eternitatii,2 vol. Ed. Meridiane). Pentru noi, cititorii de rand, numele lui Mihai Gramatopol (1937-1998, neam de greci epiroti veniti in Valahia la sfarsitul domniei lui Cuza) va sa zica nu atat munca stiintifica a doctorului in stiinte istorice, specializat in numismatica, epigrafie, arte miniaturale, gliptica, istoria artei antice, sef de sectie la Muzeul de Arheologie din Constanta (1961-1962), apoi cercetator la Institutul de istoria artei "George Oprescu", autor al unor volume precum "Moira", mythos, drama, "Civilizatia elenistica", "Arta imperiala a epocii lui Traian", "Antichitate si modernitate" s.a.m.d., cat faptul ca a tradus in romaneste acel fabulos manual de jubilatie estetica, fervori senzoriale si buna resemnare, care este "Memoriile lui Hadrian" de Marguerite Yourcenar.

O viata de om retras, familist cu norme etice severe, cu orgoliu legitim si ultragiat, cu sobrietate, decenta, profesionalism si pasiunea calatoriilor (dupa 1986 conferentiaza in peste 50 de orase din Grecia, Anglia, Spania, Suedia, Danemarca, Scotia, Olanda). Bacalaureat in 1954, absolvent al Limbilor Clasice, Bucuresti, 1959, anii formarii intelectual-morale coincid - aparent paradoxal - cu anii stalinismului romanesc, insa anii de educatie peripatetica prin Herastrau cu Tudor Vianu, Aram Frenkian, Ion Marin Sadoveanu si Valeriu Papahagi, invatacel fiind Gramatopol alaturi de Sorin Marculescu, Sorin Alexandrescu si Matei Calinescu. "Pot spune ca acolo si atunci a fost adevarata mea universitate, in mijlocul naturii, ascultand discutiile inalt-cuprinzatoare ale unor personalitati de veritabila talie europeana interbelica. Lui Frenkian si lui Vianu le-am inchinat cel mai pur amor intelectualiz, disciplina si idealul meu."

"Din frageda copilarie am primit o educatie britanica, in vederea proiectatei plecari in Anglia. (...) Va inchipuiti cat de urias a fost impactul cu necrutatorul talaz al comunismului. De aceea am ramas pentru restul vietii un inadaptabil impenitent." Asa stand lucrurile, cartea poate fi citita deopotriva ca radiografia unei ratari si cartografierea unei impliniri prin resemnare. Iar memoriile, cum singur recunoaste, dac-ar fi fost dulcege, n-ar fi avut nici un haz. Iata de ce, dupa ce te lasi entuziasmat de scrisorile lui Sorin Marculescu si Mihai Sturdza, ori cucerit de scenele si verdictele afective acordate lui Vianu, Frenkian, Al. Rosetti, Al. Graur, E. Papu, Maria Tanase, pana la H.R. Patapievici, aluneci iute pe toboganul uns cu malitie si ironie coroziva. De la "hahalera Carol II, escroc, delapidator, paranoid" pana la hotia de carte a academicianului Emil Condurachi ("a furat copios carti vechi de la Biblioteca Academiei, mai ales din fondul celor venite de la Scoala Romana din Roma") si "abominabila colcaire de viermi intriganti", care era Biblioteca Academiei, cand i-a venit director Serban Cioculescu, trecem prin "infantilismul moral" al lui Iorga, "catastrofa de N.I. Barbu", grobianismul lui Aurel Baranga, oportunismul vanitos al lui Razvan Theodorescu, "Al. Piru urat ca un triton", "un Petru Cretia plat, un absolut inacceptabil Florea Fugariu, un abulic si incert Mihai Nasta", "rautatea senila a lui Iorgu Iordan", "vanitosul calomniator" D.M. Pippidi, pactul securistic al lui Remus Niculescu, "Gelu Ionescu, nefericit prin vocatie", dar si I.C. Dragan, Ion Coteanu, E. Jebeleanu, atmosfera de la Institutul de istoria artei, lumea de la Casa Oamenilor de stiinta, party-urile de la familia Berindei si cate altele. Plus idei captivante despre "filoxenia societatii burgheze romanesti precomuniste" si excelentul "portaltoi" care este romanitatea.
Coltos, piparat la limba si fara crutare, memorialistul are dreptate: ticalosia semenilor "te impinge la scris" aproape fara sa vrei.