Lecturi la tavă - ""Vocile puterii""

Adriana Săftoiu, "cel mai longeviv şi mai tanăr purtător de cuvant din Romania ultimilor ani ne oferă o probă redutabilă de istorie prezentă vorbită"- astfel califică Emil Hurezeanu, in prefaţă, Vocile puterii.

Purtătorul de cuvant

Adriana Săftoiu, "cel mai longeviv şi mai tanăr purtător de cuvant din Romania ultimilor ani ne oferă o probă redutabilă de istorie prezentă vorbită" - astfel califică Emil Hurezeanu, in prefaţă, Vocile puterii.

Excelentă şi foarte bine venită ideea de a-i aduna (separat) la dialog pe toţi purtătorii de cuvant, prezidenţiali sau guvernamentali, ai Romaniei postceauşiste. 16 personaje (dintre care nu mai puţin de 11 proveneau din mass-media!) de toate calibrele, varstele şi culorile politice: Bogdan Bagdasar, Alexandru Mironov, Mihnea Constantinescu, Iolanda Stăniloiu, Traian Chebeleu, Virginia Gheorghiu, Doina Jalea, Ioan Mihai Roşca, Eugen Şerbănescu, Răsvan Popescu, Radu Vasile, Ionuţ Popescu, Gabriela Vranceanu Firea, Corina Creţu, Claudiu Lucaci, Despina Neagoe, plus, desigur, liantul tuturor, Adriana Săftoiu, cea care a realizat intre 2003 şi 2006 aceste interviuri, publicandu-le la două săptămani după ce a demisionat de la Palatul Cotroceni. Şi unde? La Editura Trei, specializată in psihanaliză! Nu este puterea psihanalizabilă pană la esenţă? Iar in relaţia cu ea cine pe cine domină, cine pe cine exprimă, explică, ascunde, truchează, minte, strică şi repară? Cine dă foc din greşeală sau cu intenţie şi cine-i pompierul? in vechime, marile adevăruri, adesea oribile şi chiar ucigaşe, le spunea intotdeauna pieziş, giumbuşlucar, bufonul regelui. Acum, cum observă Despina Neagoe, "purtătorul de cuvant nu s-a inventat in lume pentru creşterea transparenţei. Purtătorul de cuvant este un fel de sac de box al comunicării".

Cartea Adrianei Săftoiu este nu doar un spectacol uman - de psihologii, convingeri, ambiţii, versatilitate, umori, ranchiune, regrete sau mici răzbunări tardive - ci şi o incercare de demontare a scenografiei şi descoasere a costumelor, de nu chiar, uneori, de dezvăluire a culiselor. Postfactum, oamenii se relaxează, devin concesivi, işi relativizează opiniile, se "demarionetizează", sunt mult mai dispuşi la ezitări, nuanţe, edulcorări doctrinare, inclusiv "pocăinţă", decat erau (dacă erau) in exerciţiul funcţiunii. "Buldozerul" Bogdan Baltazar, virilitatea hărţuitoare, omul care-l impacheta, parcă, pe Petre Roman jucandu-se uneori cu el şi cu gazetarii precum bila cu popicele, spune acum deschis ce se presupunea atunci, cum că greva feroviarilor din februarie 1991 "a fost instrumentată de KGB". Alexandru Mironov spune că Roman a căzut fiindcă nu l-au mai vrut consilierii prezidenţiali Iosif Boda şi Ioan Talpeş, după cum marea greşeală a lui Ion Iliescu a fost "cand a pariat pe Adrian Năstase". Mihnea Constantinescu spune un adevăr usturător: că patronii mediilor romaneşti supralicitează deliberat analitismul politic ultrasubiectiv, in defavoarea informaţiei strict obiective. Surpriza Virginiei Gheorghiu in faţa coaliţiei beton dintre Putere-Opoziţie, cand venea vorba de dezgroparea trecutului via CNSAS. Observaţia intru-amară a Adrianei Săftoiu: "Dacă nu ploua la Helsinki, poate că debarcarea lui Radu Vasile ar fi fost amanată" (v. contextul la p.276). Ionuţ Popescu: "Eu cred şi acum că Lucian Croitoru este prototipul de prim-ministru de care are nevoie Romania" (iar ca purtător de cuvant: Bogdan Gamaleţ). In fine, cel mai bine iese de aici Mugur Isărescu, cele mai nimerite prezenţe ca purtător de cuvant rezultă că ar fi cele feminin-gazetăreşti, iar cel mai rău incondeiat este Răsvan Popescu, omul care a innegrit postfestum tot ceea ce anterior s-a muncit să albească (oportunist, delator şi fără caracter, il califică Eugen Şerbănescu, intr-o acţiune "de total prost-gust şi in afara meseriei", adaugă Gabriela Vranceanu Firea).

Intre ciocan şi nicovală - aşa rezumă Adriana Săftoiu condiţia purtătorului de cuvant. Iar cand fierăria mai şi arată ca la noi...

"Oameni foarte diferiţi ne surprind prin inteligenţa şi fineţea retrospectivă cu care-şi scanează trecutul profesional şi relaţia cu puterea. Toţi aceşti familiari ai coridoarelor puterii par mult mai interesanţi, mai personali, mai ataşanţi acum, vorbind despre ce au făcut sau n-au făcut, decat in exerciţiul purtării de vorbe ale mai-marilor tranziţiei." Emil Hurezeanu