x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Lupanarul, primul volum al unei trilogii care înfățișează viețile unor femei ale căror voci au fost multă vreme trecute sub tăcere.

Lupanarul, primul volum al unei trilogii care înfățișează viețile unor femei ale căror voci au fost multă vreme trecute sub tăcere.

31 Oct 2022   •   10:10
Lupanarul, primul volum al unei trilogii care înfățișează viețile unor femei ale căror voci au fost multă vreme trecute sub tăcere.

Lupanarul de Elodie Harper, recent publicat de Editura Trei în colecția Fiction Connection, este „o poveste fascinantă, bogată în detalii, despre curaj și solidaritatea între femei, pe care fanii romanului lui Pat Barker, Tăcerea femeilor, o vor adora“, după cum apreciază publicația Red. Plasat în anul 74, în Pompeii, Lupanarul este primul volum al unei trilogii care înfățișează viețile unor femei ale căror voci au fost multă vreme trecute sub tăcere.

„Un triumf literar.“ – The Times

Amara era odată o fiică mult iubită, până când moartea tatălui ei a aruncat întreaga familie în sărăcie. Acum e sclavă la Sălașul Lupului, rău-famatul lupanar din orașul roman antic Pompeii, condus de un bărbat pe care îl disprețuiește. Perspicace, isteață și inventivă, Amara e silită să-și ascundă talentele. Fiindcă acum singura ei valoare este dorința pe care o poate stârni în bărbați. Dar sufletul Amarei e departe de a fi frânt. Zi de zi, bate străzile din Pompeii alături de celelalte femei de la Sălașul Lupului, găsind alinare în râsetele și visurile pe care le împărtășesc. Pentru că străzile din Pompeii sunt pline de oportunități. Acolo, până și sclavei celei mai umile soarta poate să-i surâdă. Amara a învățat că totul în orașul acesta are un preț. Dar oare cât o va costa propria libertate?

„Intens, profund și revelator.“ – The Observer

Lupanarul este o poveste foarte bine scrisă, amplasată în Pompeii în timpul secolului I d.Hr., cu doar câțiva ani înainte de celebra erupție vulcanică care va învălui orașul în lavă și cenușă. Este o relatare plină de viață. De la tavernele aglomerate și aleile murdare până la piețele colorate și casele private luxuriante, fiecare aspect al acestei lumi este minuțios descris de Elodie Harper. Cartea urmărește povestea unui grup de prostituate – denumite în mod colocvial „lupi” – care lucrează în lupanar. Volumul este plin de detalii istorice despre orașul atât de faimos pentru distrugerea sa. Denumirea bordelului are la bază o locație reală ale cărei rămășițe au fost păstrate în ruinele Pompeii, iar personajele poveștii și-au însușit nume scrise în graffiti-urile pereților bordelului.

„În Lupanarul, Elodie Harper descrie cu empatie și căldură viața plină de greutăți a femeilor din Pompeii.“ – Woman & Home

Lupanarul spune povestea Amarei, fiica unui medic din Grecia, foarte educată, frumoasă și hotărâtă să lupte pentru libertate. Povestea ei este încă relevantă în zilele noastre, unde atât de multe femei sunt abuzate fizic, emoțional, financiar și sexual. Prin determinarea și ambiția ei, Amara este un model la care trebuie să privească fiecare femeie. Lupanarul este o carte modernă care spune o poveste străveche.

„O reușită literară de mare forță, care vorbește despre setea neostoită a unei femei de a-și obține libertatea.“ – Love Reading

În acest prim volum din trilogie, Elodie Harper reușește să le dea strălucire femeilor din  lupanar și să le deseneze cu multă complexitate. Prietenii, rivalități, încercarea de a se înțelege unele pe altele, toate amestecate într-o casă în care nimic nu este privat și acțiunile fiecăreia au consecințe pentru celelalte. Ele sunt inima cărții, iar Harper te face să le înțelegi și să îți pese de ele.

„Nespus de captivant.“ – Independent

Elodie Harper este jurnalistă și scriitoare multipremiată. Povestirea ei Wild Swimming a câștigat în 2016 concursul de proză scurtă Bazaar of Bad Dreams, jurizat de Stephen King. În prezent, Harper este reporteră la ITV News, iar anterior a lucrat ca producătoare pentru Channel 4 News. Găsiți mai multe despre ea la elodieharper.com

×
Subiecte în articol: Lupanarul editura trei fictiune trilogie