x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Noutăţi la Polirom

Noutăţi la Polirom

de Sebastian S. Eduard    |    01 Mar 2012   •   21:00
Noutăţi la Polirom

Cu 13 noi titluri inscrise in portofoliu de la inceputul anului si pana in prezent, colectia 'Biblioteca Polirom' continua in acelasi ritm sustinut seria traducerilor din literatura universala, propunand cititorilor in luna martie nu mai putin de doua carti pe saptamana. 

Pe lista celor mai asteptate titluri ale pri­ma­ve­rii se afla, cu siguranta, romanul 'Pana la ca­patul pamantului' de David Grossman, unul dintre cei mai importanti autori israelieni ai momentului. Cu cateva luni inainte de lan­sarea in varianta 3D a filmului cu acelasi nume, Polirom publica, peste o saptamana, o noua edi­­tie a romanului distins in 2002 cu Man Booker Prize: 'Viata lui Pi' de Yann Martel. Pelicula, in regia lui Ang Lee si avandu-l pe Tobey Maguire in rolul principal, este produsa de 20th Century Fox. Lista noilor aparitii inlude si doua carti nominalizate anul trecut la prestigiosul Man Booker Prize.

Primul dintre ele este romanul 'Ultimele o suta de zile', semnat de scriitorul galez de origine tunisiana Patrick McGuinness. Cartea urmareste perioada 'ultimelor o suta de zile' in Bucurestiul anului 1989, ce culmineaza cu executia lui Nicolae Ceausescu si a sotiei sale. Cealalta carte nominalizata anul trecut la mult ravnita distinctie din Regatul Unit este 'Fratii Sisters' de Patrick deWitt, una dintre marile revelatii ale anului 2011 in intreaga lume. Romane semnate Henry Miller si John Steinbeck completeaza colectia.

×
Subiecte în articol: carte