x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte O călătorie palpitantă, de la mitologia greacă până în lumea interlopă din Paris

O călătorie palpitantă, de la mitologia greacă până în lumea interlopă din Paris

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Iun 2022   •   08:20
O călătorie palpitantă, de la mitologia greacă până în lumea interlopă din Paris

Renumitul autor francez Guillaume Musso ne propune un nou roman – Necunoscuta din Sena – publicat recent în colecția Fiction Connection a Editurii Trei.

 În această carte, Musso distilează cu moderație suspans, indicii, răsturnări de situație, realizând un thriller adevărat. Autorul francez ne poartă într-o investigație în mica lume a teatrului, ne cufundă în mitologia greacă, descrie lumea interlopă din Paris și denunță conflictele din interiorul poliției și lipsa de sprijin și solidaritate din cadrul diferitelor departamente. Ne plimbă, de asemenea, prin inima capitalei și nu ezită să-i arate rănile.

Într-o noapte cețoasă de decembrie, o tânără femeie este scoasă din apele Senei, în apropiere de Pont-Neuf. E complet goală, debusolată, dar în viață. Aflată într-o stare de mare agitație, este dusă la infirmeria prefecturii de poliție din Paris, de unde evadează câteva ore mai târziu. Analizele ADN și fotografiile îi dezvăluie identitatea: e vorba de celebra pianistă Milena Bergman. Dar așa ceva este imposibil, fiindcă Milena a murit într-un accident de avion, cu peste un an în urmă. Raphaël, fostul ei logodnic, și Roxane, o polițistă transferată temporar la un birou obscur, încep să investigheze cu ardoare acest caz, hotărâți să elucideze misterul: cum poate cineva să fie viu și mort în același timp?

Musso este un povestitor remarcabil și construiește personajele foarte interesante, precum Roxane – o eroină cu un caracter puternic, la limita antipatiei, foarte inteligentă, dar și borderline, neascultătoare și asocială – sau Raphaël – un scriitor, pe cât de enigmatic, pe atât de confuz.

Povestea creatorului de thrillere

Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci.

La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor.

Cu 16 cărți traduse în peste 40 de limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere.

„Guillaume Musso este maestrul suspansului” – The New York Times

„Un thriller autentic, care se citește pe nerăsuflate” – Le Parisien

„O poveste pasionantă, impregnată de mitologie” – Lire

„În noul roman al lui Musso, intriga polițistă se îmbină perfect cu emoțiile intense” – Le Figaro Magazine

La Editura Trei, de același autor au apărut romanele Fata şi noaptea, Viața secretă a scriitorilor și Viața e un roman.

×