x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte O lucrare de referință pentru literatura medicală de specialitate, în Editura Springer

O lucrare de referință pentru literatura medicală de specialitate, în Editura Springer

de Dan Constantin    |    14 Mar 2017   •   14:56
O lucrare de referință pentru literatura medicală de specialitate, în Editura Springer

Prima Conferință Europeană de Microcirculație Coronariană și Hipertensiune, desfășurată  recent la Sinaia,  a inclus în seria de sesiuni științifice dense de conținut din cele două zile ale manifestării lansarea lucrării Current Aproach to Heart Failure-Actualități în Insuficiența cardiacă. Punerea în circuit a lucrării în acest cadru a marcat  un moment de mare interes pentru profesioniștii din Cardiologie care au avut privilegiul de a-i asculta pe editori,pe autori  dar și de a recepta aprecierile elogioase ale unor personalitățile din lumea  medicală la adresa lucrării.

 Monografia este semnată de Prof. Dr.Maria Dorobanțu(România), Prof.Dr.Frank Ruschitzka(Elveția) - președinte al Asociației Europene de Insuficiență Cardiacă și Prof.Dr. Marco Metra (Italia) - redactor șef al Revistei Europene de Insuficiență Cardiacă. Publicarea lucrării în prestigioasa editură Springer, cu o tradiție de 175 de ani, dă un certificat  suplimentar de substanță științifică și autoritate, aspect subliniat în  prezentările volumului .

 Profesor Maria Dorobanțu, editor al cărții dar și autoare a două capitole de referință, a evidențiat că lucrarea face  legătura între ghidurile de specialitate și practica medicală, menită să fie un instrument complementar în informarea în domeniul  Insuficienței Cardiace, atât de dinamic din punct de vedere al cercetătorului dar și clinicianului.In tripla calitate de gazdă a evenimentului,de editor și autor, Maria Dorobanțu a sintetizat conținutul monografiei care cuprinde 28 de capitole, fiecare având girul celor mai buni specialiști din Europa și din România.

Ideea a fost dezvoltată de Prof.Lina Badimon, vicepreședinte al Societății Europene de Cardiologie(ESC), coorganizator al Conferinței de la Sinaia.Doamna Badimon,autor al unui capitol al privind un tratament de avangardă al insuficienței cardiace- terapia Genică și celulară-  a apreciat nivelul științific ridicat pe ansamblu al lucrării dar și eforturile  editorilor de a reuni specialiști cu renume unanim acceptat de lumea medicală atât de diversă la nivel european.În acest sens s-a pronunțat și Prof. Giuseppe Mancia, președintele comitetului de Ghiduri Europene în Hipertensiune Arterială,  care a remarcat calitatea remarcabilă a specialiștilor , autori ai fiecărui capitol al volumului.

Academicianul Leonida Gherasim, mentor  al carierei medicale și didactice a doamnei Maria Dorobanțu, a subliniat  patriotismul îmbinat cu altruismul omului de știință care, în calitate de editor a reunit în lucrare autori români care lucrează în centre medicale de prestigiu din țară și din lume.Prof. Dr. Gheorghe Andrei Dan,șeful secției de Cardiologie a Spitalului Colentina a adăugat la această nobilă idee împlicarea în redactarea lucrării monografice a generației tinere de specialiști români .

În dezbaterea și comentariile profesioniștilordin domeniu s-a relevat că lucrarea lansată la Sinaia fi deosebit de folositoare  pentru specialiștii din toate ramurile Cardiologiei( non-invazivă,intervențională,electrofiziologie și imagistică) precum și medicilor de medicină internă,nefrologie,hematologie, oncologie.

Tema Insuficienței Cardiace este în continuă schimbare, noi informații se adaugă constant, asfel încât reuniunile științifice și lucrările de specialitate își accentuează utilitatea pentru a releva noutățile, tendințele noi în abordarea cercetărilor și practicii medicale. Fiziopatologia este mai bine înțeleasă,se conturează caracterizarea mai bună a grupurilor populaționale speciale, cum ar fi pacienții oncologici cu insuficiență cardiacă.Noile tehnici imagistice au devenit inelte valoroase și eficiente de diagnostic în timp ce tratamentul farmacologic și terapiile genice și celulare au evoluat spectaculos.

 În acest proces complex de cercetare,învestigare, diagnosticare rolul clinicianului devine decisiv în alegerea strategiei terapeutice corecte. Cartea oferă detaliat informații despre indicații, selecția și mecanismul de acțiune al terapiilor acoperind cu referințe aparate de circulație mecanică și tratamente farmacologice Managementul actual, armacologic sau non-farmacologic are ca prim obiectiv prevenția primară a bolii, progresia ei pentru evitatarea transplantului de cord.În condițiile numărului scăzut de donatori, prevenția se impune ca principala strategie terapeutică, aceasta fiind linia directoare a lucrarii. Abordarea multidisciplinară a Insuficienței Cardiace,prin capitole dedicate despre anemie, boala de rinichi , dezechilibru electrolitic crește gradul de interes și de utilitate al lucrării CURENT APPRACH TO HEART FAILURE,  intrată în circuitul lucrărilor de referință .

 

 

×
Subiecte în articol: Maria Dorobanțu