Salonul International al Cartii Bookfest anunta prezenta autorilor romani de prima marime pe agenda lansarilor de carte pregatite pentru editia 2012. Neagu Djuvara, Mircea Cartarescu, Lucian Boia si Gabriel Liiceanu au confirmat ca se vor afla la Bookfest 2012, fiecare dintre cei patru apreciati scriitori urmand sa lanseze in cadrul targului cate un volum nou.
Anul acesta, Bookfest se va desfasura in perioada 30 mai – 3 iunie, in pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 ale Complexului Expozitional Romexpo. Respectand traditia creata prin invitarea unei tari la fiecare editie, Bookfest 2012 se bucura de participarea Frantei ca oaspete de onoare. Astfel, printre personalitatile care vor marca prezenta franceza au fost deja confirmati scriitorul Michel Houellebecq, cunoscutul producator si moderator de emisiuni culturale Bernard Pivot, academicianul Dominique Fernandez si autorii Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra si Yann Appery.
Autori favoriti
“Bookfest este unul dintre cele mai importante evenimente din spatiul cultural autohton care isi asuma misiunea de a promova lectura si produsele editoriale de calitate, oferind un mediu deschis de manifestare a diversitatii valorilor romanesti si internationale. Ne bucuram sa-i anuntam pe cei care asteapta an de an deschiderea Bookfest ca si in 2012 vor avea ocazia sa-si intalneasca aici autorii favoriti, sa intre in dialog cu personalitati reprezentative ale culturii europene, sa ia parte la evenimente interesante si sa descopere recomandari de lectura care ii vor inspira cu siguranta. Alaturi de invitatul nostru de onoare, Franta, pregatim foarte multe surprize frumoase care vor rasplati asteptarile publicului nostru', a declarat Grigore Arsene, presedintele Asociatiei Editorilor din Romania, organizatorul Bookfest.
Evenimente
Cea de-a VII-a editie a Salonului International al Cartii Bookfest va reuni peste 150 de expozanti, intr-un spatiu ce depaseste 4.000 mp: edituri, distribuitori de carte, tipografii si companii partenere Bookfest. In cele cinci zile ale salonului sunt asteptate peste 250 de evenimente: lansari si prezentari de carte, CD-uri si audio-book-uri, expozitii, sesiuni de autografe, mese rotunde, dezbateri la care participa personalitati ale lumii literare, jurnalisti, profesionisti din spatiul artistic. Copiii se vor bucura si anul acesta de o atentie speciala din partea organizatorilor, care le vor pregati de ziua lor, pe 1 Iunie, un program cu multe momente surpriza.
Vizitatorii Bookfest 2012 vor avea intrare libera in toate cele cinci zile ale salonului de carte, accesul facandu-se dupa urmatorul program: pe 30 mai si 31 mai (miercuri-joi), in intervalul orar 10:00- 20:00, pe 1 si 2 iunie (vineri si sambata), intre 10:00 si 22:00, iar pe 3 iunie (duminica), intre 10:00 si 20:00.
Editia Bookfest 2012 va fi organizata sub egida Federatiei Editorilor din Romania, in colaborare cu Ambasada Frantei la Bucuresti si cu Institutul Francez si cu sustinerea oferita de Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Consiliul National al Audiovizualului si Muzeul Taranului Roman.